Faceți căutări pe acest blog

joi, 20 august 2020

Ce șanse are Băsescu de a câștiga primăria capitalei?


În 2004, când candidatul de acum al PMP și-a încheiat ultimul mandat de primar pentru a pleca la președinție, Bucureștiul avea în mod oficial 2,15 milioane locuitori. Acum are, conform Institutului Național de Statistică, la fel de mulți. Dar bucureștenii sunt altfel și, oricât de bizar ar suna, alții.

În anii scurși începând cu 2005, în capitală s-au născut 300 de mii de copii iar 728 de mii de oameni veniți din alte localități au căpătat "buletin de București". Deci plus un milion.

În același interval de timp, s-au dus în altă lume 325 de mii de locuitori ai Capitalei iar 743 de mii au plecat în Ilfov sau în alte localități din țara noastră în mod oficial. Deci minus un milion.

Din cei 2,15 milioane din 2004, jumătate au părăsit orașul într-un fel sau altul. Aproape la fel de mulți au venit între timp în București în mod oficial, tot într-un fel sau altul. Dacă includem și migrația neoficială spre străinătate lucrurile se înclină și mai mult.

Asta înseamnă că jumătate din bucureșteni sunt acum alții decât cei de pe vremea lui Băsescu. Nu îl știu ca primar și nici drept candidat la primărie. Pentru ei este o figură ce definește criza economică de acum ceva ani sau un zumzet periferic pe ecranele televizoarelor din copilărie, eventual adolescență.

Iar cealaltă jumătate, adică cei care locuiau și atunci, și acum în oraș au alte preocupări și griji. Un prunc născut în ultimele zile de mandat ale lui Traian Băsescu e acum licean. Cine își rodea atunci cu nervozitate unghiile, pregătindu-se de bacalaureat, e acum mamă sau tată, poate chiar de copil de grădiniță. Oamenii care atunci erau de vârsta medie a țării sunt acum pensionari. Îți amintești ce visai în 2004? Ce doreai? Unde erai în carieră? Cum era viața ta în fiecare zi? Ce muzică ascultai? Ce te enerva și voiai să schimbi? Cu cine făceai dragoste? Dar acum, ce răspunsuri ai da la aceste întrebări? Mai sunt la fel? Aceleași schimbări imense s-au petrecut și cu orașul.

Aceasta mi se pare a fi marea limitare de natură calitativă cu care operează Traian Băsescu în această campanie. 

(sursa pozei: Augustin Lăzăroiu / Shutterstock)

Iar acum să vorbim despre voturi.

Capacitatea lui Traian Băsescu de a capta votanți în București "pe persoană proprie", alții decât electoratul fidel al PMP, a fost deja măsurată.
Partidul fondat de Traian Băsescu a participat la patru scrutine în capitală începând cu anul înființării sale. La două dintre ele Traian Băsescu nu a fost candidat, iar PMP a obținut în medie 46 de mii de voturi. La celelalte două - cele mai recente parlamentare respectiv europarlamentare - Traian Băsescu a făcut parte din oferta electorală, fiind cap de listă iar PMP obținând în medie 69 de mii de voturi.

Sumarizând, că ninge sau că plouă, PMP ia în jur de 46 de mii de voturi în București. Traian Băsescu candidează acum pentru a securiza 23 de mii de voturi pentru PMP pe care partidul, fără aportul numelui său, nu le primește. Aceste 23 de mii de voturi sunt 3-4% din totalul celor de la locale. Sunt diferența dintre un PMP demobilizat la parlamentare și unul încrezător.

(Poți spune: "dar prezența se schimbă între diferite tipuri de alegeri. Nu poți compara mere cu pere. Mai bine zi diferența în scoruri între atunci când Băsescu candidează și când nu".
Dacă ne uităm la PMP în București, partidul a avut 11,3% din voturi la primul său scrutin, la care Băsescu nu a candidat, și 7-8% la fiecare din celelalte trei, la două el candidând. Prin prisma scorurilor PMP a beneficiat de multă emoție la momentul apariției sale, după aceea stabilizându-se indiferent dacă Traian Băsescu este sau nu în prim-plan).

Ce înseamnă asta în vederea alegerii primarului? Cu 69 de mii de voturi și o prezență la vot ca la ultimele locale, Traian Băsescu ar obține un scor de 12%. Victoria însă este departe. Cel mai mic număr de voturi cu care s-a obținut vreodată locul unu în cursa pentru primăria capitalei a fost de 245 de mii. O triplare a electoratului lui Băsescu este insuficientă pentru a-l duce la victorie.

Să punem cele 69 de mii de voturi în balans cu perspectivele competitorilor.

La cele trei tururi de scrutin de anul trecut - europarlamentare și două etape la prezidențiale - PSD sau candidata sa au obținut 150, 160 și 315 mii voturi. Media (208 mii voturi) este apropiată de numărul de voturi primit de Firea la ultimele locale (245 mii).

Spațiul USRPLUS-PNL a cules 460, 515 și 635 de mii de voturi. Atenție însă, o parte din acestea, cam 100 de mii/scrutin, provin de la persoane fără drept de vot la localele din București - oameni fără adresa din cartea de identitate în oraș și care nici nu au viză de flotant. De asemenea, mobilizarea acestui electorat în 2019 a fost la cote extrem de înalte, greu de repetat la locale. În plus, printre ei se află și cei 23 de mii pe care i-am acontat mai sus ca tranzitând spre Băsescu. Toate astea puse laolaltă înseamnă că Nicușor Dan nu merge pe un covor de roze, toate sondajele apărute în spațiul public sugerând că se află într-o competiție consistentă cu Gabriela Firea.

Prin comparație, baza de pornire a lui Traian Băsescu este semnificativ mai mică, dacă nu chiar mignonă.

Dacă prezența la alegerile din 2019 n-ar fi fost atipic de mare, Traian Băsescu ar fi putut capta pe cei dezinteresați de politică. Dar anul trecut au venit la cele trei evenimente electorale 850, 900 și 910 mii de bucureșteni. La localele câștigate de Firea au venit 600 de mii. Mai degrabă întrebarea este "cine a venit la vot în 2019 în București și nu va mai veni acum?"

Nici indecișii sau nehotărâții nu mai sunt foarte mulți. Deși mai recent fuge de siglă, Firea este un politician PSD tipic pentru epoca post-2009 a partidului, polarizând puternic de când a intrat în politică. Contrastul dintre ea și Nicușor Dan este evident și s-a clădit în patru ani. Nu există mulți care să ezite între cei doi. În sondaje o ezitare în astfel de situații este mai degrabă comportamentul prudent caracteristic oamenilor care nu prea vor să recunoască că nu vor veni la vot. (Facem la fel în viața de zi cu zi. "Vii la nunta verișoarei nepotului vecinului meu?" "Ăăă, sunt indecis, îți zic mai târziu").

O comparație foarte importantă ar fi cu cea cu anul 2000, când Traian Băsescu a pornit în campanie târziu, în circumstanțe potrivnice și a ajuns să câștige. Atunci însă sistemul de vot era în două tururi. În primul tur Traian Băsescu a ocupat locul doi, calificându-se "în finală". În mod concret, el a primit atunci 108 mii voturi. Repetarea acestei performanțe ar fi remarcabilă - 62 de mii de voturi peste "electoratul natural PMP" în doar 45 de zile - dar l-ar duce la același scor insuficient pentru locul unu ca și atunci: 17%.

Ce îngustează șansele lui Traian Băsescu? Probabil severitatea istoriei și o oarecare lipsă de agilitate organizațională. În 2004, el obținea într-o campanie glorioasă pentru reconfirmarea ca primar 417 mii voturi. Înjumătățirea naturală de care am scris la începutul articolului ar fi dus PMP - și pe Traian Băsescu în această campanie - la două sute de mii de voturi. Doar rămânând pe redute ca la Verdun, fără a capta votanți dintre noii sau tinerii bucureșteni, PMP ar fi avut un cuvânt greu de spus în această campanie. Partidul este însă la un sfert din această cotă, iar Traian Băsescu luptă pentru a obține jumătate.

Existența în sine a candidaturii lui Traian Băsescu produce efecte insolite. Vectorii prietenoși lui Firea promovează ideea că el va supra-performa, peste câteva săptămâni cifrele vehiculate în public urmând a fi mirobolante. Scenariul ideal pentru Firea este unul în care, păcăliți de sondaje conform cărora Traian Băsescu este aproape de victorie, mii sau zeci de mii de bucureșteni pun ștampila pe numele său, crezând că "votează util", adică pentru candidatul cu șansele cele mai mari de a o învinge. În realitate, acțiunea lor ar determina scăderea numărului de voturi pentru Nicușor Dan la o cotă care să permită depășirea acestuia de către Firea. Este un scenariu complicat, bazat de vectori de credibilitate redusă, dar primarul capitalei e acum în situația de a trage cu pistoalele pe care le are, nu cu pistoalele pe care le-ar dori. Tentativa lui Traian Băsescu de a activa 23 de mii de potențiali votanți PMP este acum unul din aceste pistoale.

Surse: INS, tabelele POP201D, POP206D, POP301B și POP302B.

miercuri, 10 iulie 2019

Un pronostic în oglindă pentru prezidențiale

Prezența, în special în primul tur, va fi mică.

Motivul: intensitatea va fi la pământ prin comparație cu cataclismele Năstase vs Băsescu, Băsescu vs moguli, Ponta vs anti-Ponta.

În plan emoțional prezidențialele au cam avut deja loc, Dragnea fiind înfrânt de Iohannis.

Prezența mică oferă un bonus candidaților care au ceva de zis. Dacă am 100 de votanți potențiali din care la vot vin 10, iar tu ai 50 de votanți potențiali din care la vot vin 30... rezultatele vor fi cum vor fi, adică definite de cine vine la vot și nu de electorate teoretic mari.

Ca ipoteză:

Iohannis 36%. Sub scorurile din sondaje, unii votanți potențiali dând o șansă candidatului USR-PLUS ("oricum Iohannis ajunge în turul doi").

Candidatul USR-PLUS 28%. Inițial am scris "aproape că nu contează cine este", dar aici sunt mai mulți factori implicați care, odată menționați, ar distrage de la discuția principală. Și anume:

(Câștigătorul simbolic) Liviu Pleșoianu, independent, 11%. Promotorul mesajelor introduse de PSD, din 2012 încoace, în mintea votanților partidului. Ca și prezidențiabilul USR-PLUS, Pleșoianu va avea o linie asumată, răspicată, care răspunde nevoilor istorice ale unor segmente sociale vaste (deși e evident că Pleșoianu și candidatul USR-PLUS se vor da cap în cap, că doar nu sunt aliați - dar ei și doar ei vor aduce dinamism în campanie). Revenind strict la Pleșoianu, va avea o campanie acerbă, de gherilă, punctată de flyere sau bannere pe Facebook cu texte gen:

"În ultimele zile, mai ales în București dar și în restul țării, PSD a declanșat o campanie puternică împotriva lui Liviu Pleșoianu.
PSD nu-l atacă pe Iohannis.
#rezist a declanșat o campanie violentă împotriva lui Liviu Pleșoianu.
#rezist nu îl atacă pe candidatul PSD.

Cine seamănă se adună.

Liviu Pleșoianu - singur împotriva lui Iohannis!"

Nu trebuie să faci ochii mari când vezi un scor de "11%" pentru Pleșoianu. La o prezență mică (8 milioane persoane) asta nu înseamnă nici măcar un milion de voturi. Să nu existe un milion de eurosceptici / eurofobi? Păi 10% din populația aflată în țară (1,4 milioane persoane) avea încredere mare sau foarte mare în Dragnea în clipa când el a fost arestat.
Dacă Pleșoianu e liniștit cu o funcție, va fi altcineva în locul său. Poate Tăriceanu (detalii mai jos, mult mai jos).

Candidatul PSD 10%. Da, locul patru, deși lumea va fi prea interesată de duelul cu Pleșoianu ca să mai observe că PSD nu termină pe podium. Antena 3, care îl va susține pe Pleșoianu, va avea o noapte de extaz. Pur și simplu alegerile astea prind PSD pe picior greșit.

Tăriceanu 6%. Dublează mesajele lui Pleșoianu dar fără vervă. Calm și prezentabil precum candidatul PSD dar nu îi are organizațiile. Tăriceanu e ușor nepotrivit psihologic pentru rolul de contender, lui îi stă bine într-o funcție pe care s-o apere.

Hamsii - restul de 9%.


                                            (CTP în 2000, la o emisiune despre turul doi. Poză de pe YouTube)


Am botezat pronosticul de mai sus "în oglindă", pentru că am luat pur și simplu cifrele din primul tur din 2000 și am inversat polaritățile. Iliescu (50% intenție de vot în mai 2000 conform Metro Media Transilvania) e Iohannis. Forța dinamică anti-guvernare "care vine, vine, vine, calcă totul în picioare" era Vadim și este acum USR-PLUS, o exprimare plastică a diferențelor colosale dintre România anului 2019 și cea a finalului de mileniu. Guvernarea deraiată este pe cealaltă parte a spectrului politic. Până și textul pe care l-am asociat cu Pleșoianu e adaptat din acea toamnă, dintr-un poster CDR. 28% mi se pare mult pentru candidatul USR-PLUS, dar după ce s-a întâmplat în primăvară cerul e limita. Divizarea din PSD e mult mai puternică și autentică decât cea din 2000, de pe dreapta. Situația pare a fi coaptă pentru un remake. Marx spunea că atunci când un fenomen istoric are loc de două ori, prima dată e tragedie iar a doua oară e farsă. Să vedem dacă râdem și dacă e ceva de râs.



luni, 27 mai 2019

Observații rapide după alegerile europarlamentare

În ordinea locurilor:

1. Campania PNL a avut nuanțe emoțional-punitive (Rareș Bogdan) dar și rațional-aspiraționale (promovarea administrațiilor liberale din Transilvania).

Și în plan socio-demografic PNL a fost moderat: locul 2 la toate categoriile de vârstă, locul 1 sau 3 la niciuna.

PNL obține o victorie majoră, adică primește peste 40% din voturi, în doar două județe, Alba și Sibiu. 
Nicăieri, cu excepția HarCov și Bucureștiului, nu este sub 20%.

În planul regiunilor, doar în Transilvania partidul trece de 30%.

PNL ia peste 40% în doar 5 din cele 103 de municipii ale României: Alba-Iulia, Blaj, Mediaș, Sebeș și Sibiu.

În paradigma societate deschisă vs. societate închisă, care este axa ideologică a deceniului, votanții PNL nu sunt nici fani hotărâți ai schimbării, modernizării, sincronizării (ar fi devenit votanți USRPLUS) și nici susținători sau beneficiari ai sistemului de patronaj feudal cu nuanțe naționalist-anti-europene (pentru că atunci ar fi votat PSD).


Pe această axă, PNL e centrul și moderația. 

Într-o epocă tumultoasă, a fi centrul e periculos. Din fericire România nu se confruntă cu o criză gigantică non-politică (economică, de imigrație, etc) care să despice lucrurile în două.

Un lucru vital pentru înțelegerea scorului PNL: mobilizarea filialelor a fost considerabilă, la cote fără egal de la unificare. Mobilizarea electoratului potențial sau maximal al PNL a fost de un neverosimil 87% (da, optzeci și șapte). Fiecare primar PSD a adus în medie 1214 voturi partidului său. Fiecare primar PNL a adus în medie 2253 voturi PNL, adică dublu.

Ca ipoteză, intuiesc că PNL beneficiază de o susținere majoră din partea decrețeilor, în sensul extins al termenului (adică cei născuți între 1967 și 1977 inclusiv, adică cei care au între 42 și 55 de ani acum). În continuarea acestei ipoteze, românii mai tineri au votat în majoritate USRPLUS.

2. Vacanța Mare avea în anii '90 un scheci la care poanta era: "Haiducul avea vestă anti-glonț, dar ce să vezi, boierul avea gloanțe anti-vestă."

PSD s-a mobilizat în mod serios. Nu ca la parlamentare sau prezidențiale, dar serios. Cele 2,0 milioane voturi reprezintă o performanță autentică, fiind vorba de repetarea numărului de voturi obținut la europarlamentarele din 2014 în contextul în care Pro România, UNPR și PRU le-au ciugulit voturi.

Dacă prezența la europarlamentare ar fi fost normală, numărul de voturi al PSD ar fi asigurat un scor liniștitor. Idem la ALDE.

Concret, chiar și la o prezență cu 2% mai mare decât la europarlamentarele precedente, scorul PSD ar fi fost 33,5% iar al ALDE 6,2%!

Însă, și e un gigantic "însă", pentru restul societății aceste alegeri nu au fost parlamentare, ci un fel de prezidențiale:

PNL și USRPLUS au luat mai multe voturi (4,4 milioane) decât Iohannis și Macovei cumulat în primul tur de la prezidențiale (3,3 milioane).

De asemenea PMP a luat mai multe voturi decât Udrea în primul tur din 2014.

Discursul lui Dragnea a divizat societatea și a produs aceleași efecte ca cel cvasi-identic al lui Ponta din 2014: pentru fiecare om mobilizat de respectivul discurs în sensul votului pentru PSD, opoziția a câștigat doi.

Ca exemplu, faimoasele mitinguri din Iași și Galați au împins PSD în aceste municipii sub 22%.
La parlamentare luase în fiecare din ele cel puțin 40%...

3. Aproximativ 400 de mii de oameni aflați în țară au optat pentru USRPLUS deși nu apăreau în estimările maximale cu privire la electoratul Alianței.

Acum o săptămână scriam: "Deseori - nu atât de des pe cât s-ar crede - [sondajele] dau eșecuri evidente, ratând în special valuri de emoție negativă și demobilizări bruște. E loc de o surpriză sau două și acum."

Pe românește, USRPLUS părea să aibă 15 votanți potențiali din care la vot urmau să vină 11, 13 sau poate 14.
Și au venit la vot 19.

Cei 4 în plus, dacă ar fi să continuăm metafora cu o analiză a datelor, sunt... cele 4, fiind vorba de femei tinere sau foarte tinere; există de asemenea o probabilitate majoră ca 2 dintre ele să locuiască într-o reședință de județ din Muntenia sau într-un oraș (indiferent de mărime) din Moldova iar 1 sau 2 dintre ele să locuiască într-unul din marile orașe ale României, mă refer în special la București, Cluj , Timișoara sau Iași.

După cum bine observa Andrei Lupu, Alianța s-a extins mult dincolo de corporatiștii din București și Cluj. Ea a ocupat locul unu în fiecare din primele 9 orașe ca populație din această țară, precum și în anumite localități din Moldova (Bârlad, Bacău, Vaslui, Piatra Neamț), din Transilvania (Baia Mare, Zalău) și mai ales municipii reședință de județ din Muntenia (Pitești, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Târgoviște).

USRPLUS va termina, probabil, la doar 10 mii de voturi în spatele unei organizații gigantice (PSD) care, după cum am arătat mai sus, a fost mobilizată de pocneau toți cilindrii.



(Poza aparține Hotnews)

4. Te rog să ignori hărțile care colorează județele României pe baza identității ocupantului locului unu. Lucrurile trebuie privite altfel:

La parlamentare puterea (suma PSD+ALDE) a câștigat 36 de județe și București, adică acolo a depășit suma PNL+USR.

Acum a câștigat 7: Giurgiu, Buzău și Oltenia (dar nu Vâlcea). Niciunul din aceste județe nu este în Moldova...

La nivel național, scena s-a rotit.
Coaliția obținuse 52%, acum s-a înjumătățit.
Opoziția obținuse 29%, acum 49%.

5. Fiecare al cincilea votant din spațiul PSD+Pro România a optat pentru partidul condus de Victor Ponta. Situația este încurcată, nefiind vorba nici de un eșec răsunător și nici de o pătrundere gigantică în electoratul PSD. 

6. Am atras atenția cu privire la Moldova înainte de alegeri. Dacă facem abstracție în continuare de votanții UDMR:

- situația PNL în Moldova și Muntenia e cvasi-identică (între 20% și 25% din voturi)

- cea a USR Moldova (24%) e mai degrabă similară cu cea a USR în Transilvania (26,7%) decât cu cea a USR în Muntenia (17%)

- situația PSD în Moldova (26%) seamănă cu cea a PSD în Transilvania (19,7%, diferență 6,3%) mai degrabă decât cu dominația PSD în Muntenia (38%, diferență 12%).

Moldova e în schimbare. Mare grijă la formulări precum "Vechiul Regat" sau "Moldova și Muntenia", nu numai în politică ci și în alte domenii ele pot fi perimate.

Mulțumesc lui Cristian Andrei pentru datele privind votul pe localități/județe.
De apreciat faptul că datele defalcate ale exit-poll-ului CURS & Avangarde au fost făcute publice, nu-i obliga nimeni.
La mulți ani, Radu Hossu!

luni, 20 mai 2019

La ce să te uiți după ce se anunță rezultatele europarlamentarelor

Voi reveni cu o postare după alegeri, dar chiar și așa:

A. Scorul PSD+ALDE vs scorul PNL+USRPLUS+PMP.

Reamintesc că la parlamentare a fost 52,5 - la - 35.

Vorbim, practic, de evaluarea guvernării.

Știm cu toții că aceasta a pierdut teren, nimeni nu știe însă cât.

De asemenea e un pic neclar dacă opoziția ca atare a depășit puterea, și cu cât.

Este de asemenea neclar dacă PMP mai e relevant, adică dacă suma (doar) PNL+USRPLUS depășește PSD+ALDE fără să mai fie nevoie de adăugarea PMP.

Elementele de la acest punct "A" sunt cele mai importante și pe baza lor se determină câștigătorii și pierzătorii alegerilor.

(Cu tot respectul, alte modalități de interpretare mi se par ușor naive.

Din perspectiva unui fan PSD, degeaba ocupă PSD locul 1 dacă a luat cu 15% mai puțin decât suma PNL+USRPLUS. În vocabularul intern al partidului, "Statul Paralel ne-a bătut!"

Din perspectiva unui oponent al guvernării, degeaba depășește suma PNL+USRPLUS scorul PSD dacă de fapt electoratele puterii s-au rearanjat și PSD+ALDE > PNL+USRPLUS.

Micuțe jocuri psihologice - a luat PSD un scor cu 3 în față sau cu 2? Scorul Alianței începe cu 2 sau cu 1? - trebuie recunoscute drept iraționale și irelevante. Ca exemplu evident, atât în mod absolut cât și relativ, diferența dintre numerele 12 și 14 este mai mare decât diferența dintre 29 și 30, deși creierele noastre au probleme autentice în a înțelege acest adevăr).

B. Raportul scorurilor PSD și PNL.

PSD are în jur de 1680 de primari (oficial).
PNL are 1081.

PSD are 29 președinți CJ și guvernarea, deci controlează banii.
PNL are 8.

La parlamentare raportul voturilor a fost 2,3-la-1 pentru PSD.

În această campanie, însă, în plan electoral Carmen Avram a fost la fel de irelevantă pe cât a fost Rareș Bogdan de relevant.

PNL a recuperat din dezavantajul teritorial printr-o victorie în bătălia vedetelor.


Să vedem cât a recuperat.


C. Bătălia dintre PSD-ul de acum și PRM-ul din trecut.

În 2000, la parlamentare, Partidul România Mare a obținut 2,28 milioane voturi.

În 2004, tot la parlamentare, într-un climat mai puțin favorabil, a luat 1,39 milioane.

PSD a plagiat serios PRM în această campanie ca valori, mesaje și intensitate. Va lua PSD mai mult sau mai puțin decât media PRM din 2000 și 2004, adică mai mult sau mai puțin de 1 841 591 voturi?


(fotografie SpyNews)

Este PSD un PRM solid sau unul pe ducă?

D. Moldova. Lăsând cu totul la o parte protestele din Galați și Iași, această regiune este într-o ascensiune socio-economică majoră.

Despre Muntenia și Transilvania nu cred să existe mari dubii apropo de cum va arăta dispunerea electoratelor. În București va fi un talmeș-balmeș, electoratele din Capitală fiind extrem de diverse și fane într-o mare măsură ale formațiunilor politice slabe organizațional în restul țării.

În Moldova pot fi surprize.

E. Pro România. Dacă faci abstracție de opțiunea ta personală de vot, prin comparație cu conflictul dintre PSD și Pro România, totul este o nuanță. Nimeni nu se aruncă de pe bloc dacă USRPLUS ia 16,5% în loc de 19%. Lupta PSD-PNL pentru locul unu are implicații importante pentru acest an și pentru Dragnea. Confruntarea dintre PSD și Pro România, însă, poate schimba forma scenei politice și destinul acestei națiuni pentru mai mult de un deceniu.

F. Referendumul. Ai uitat de el?

Va deveni relevant din punct de vedere politic doar dacă situația întâlnită diferă de cea a scrutinului propriu-zis.

Un PSD care termină pe locul 2 în contextul unui referendum nevalidat se poate agăța de acesta pentru a clama un succes ("Iohannis a pierdut!").

Rezultate nemulțumitoare ale opoziției în contextul validării referendumului produc de asemenea o situație interesantă.

G. Ce nu prind sondajele.

Ele sunt unelte tehnologic expirate, din epoca uzinelor, armatelor bazate pe conscripție, televiziunilor atotputernice și familiei nucleare (părinți și copii care locuiesc împreună).

Sunt precum faxurile în epoca e-mailurilor, taxi-urile în epoca Uber, antenele de televizor în epoca Wi-Fi.

Deseori - nu atât de des pe cât s-ar crede - dau eșecuri evidente, ratând în special valuri de emoție negativă și demobilizări bruște.

E loc de o surpriză sau două și acum.



marți, 14 mai 2019

(Partea 2) evaluare cu două săptămâni înainte de finalul campaniei pentru europarlamentare

Sau mai degrabă o împrospătare a datelor de aici, pe baza unui sondaj INSCOP apărut la câteva ore după postare.

INSCOP a folosit un mijloc util și corect pentru a determina prezența la europarlamentare: "Pe o scală de la 1 la 10 în care 1 înseamnă sigur nu voi vota, iar 10 înseamnă sigur voi vota, indicați în ce măsură intenționați să vă prezentaţi la vot pentru alegerile europarlamentare". Din practica alegerilor europarlamentare din trecut, la vot se prezintă doar cei care au selectat "10". În partea a doua a lunii aprilie, când a fost efectuat sondajul, în această categorie se găseau 39,2% din respondenți, adică din cei de pe liste cam 31-33%, în funcție de cât mare crezi că e migrația. (Diaspora apare pe liste, mărind deci enorm numitorul fracției prezenței, participă într-o măsură foarte mică la europarlamentare și nu participă la sondaje, acestea fiind efectuate în interiorul țării).

Un motiv de speranță în ceea ce privește creșterea prezenței chiar și față de această estimare este modul în care dorința de a participa la vot s-a schimbat în timp. Nu te plictisesc cu detalii, dar nu e ca și când în ultimele luni România s-a rupt în două categorii (sigur vin / sigur nu vin la vot), ci mai degrabă totul seamănă cu o coadă la un hipermarket, în aprilie mulți oameni care ar fi selectat "1" în lunile anterioare au trecut la categoria "2" etc etc etc până la capătul șirului (de la opțiunea 9 la opțiunea 10).

Mitingurile PSD - care au avut loc după terminarea sondajului - au mai injectat un pic de emoție în toată lumea...

Ca reper, o prezență de 31-33% ar fi similară cu cea de la ultimele europarlamentare.

Să ne concentrăm atenția asupra publicului care sigur vine la vot. Pornind de la premisa că în România sunt 14,5 milioane de oameni cu drept de vot (dacă tu crezi că sunt mai mulți, numerele absolute de mai jos trebuie ajustate în sus), avem:

PSD: un foarte estetic 1,500 milioane voturi. Nici peste 2 milioane voturi (ca la europarlamentarele din 2014) nici 1,17 milioane (ca la europarlamentarele din 2007). INSCOP confirmă evaluarea de ieri: mobilizare ușor peste media celorlalte electorate.
Personal îmi este greu să cred că PSD va varia extrem de mult sub sau peste această valoare.

PNL: 1,48 milioane. Practic suma PNL+PDL de la europarlamentarele precedente.

USRPLUS: 1,14 milioane. Se confirmă că electoratul este în continuare extrem de mobilizat. De fapt USRPLUS este foarte aproape de mobilizarea totală a electoratului disponibil. Asta naște niște dileme strategice apropo de parlamentare, unde 1,14 milioane voturi nu mai înseamnă 20% ci 16%. Dar mai e mult până atunci.

Pro România: 483 mii voturi. Se confirmă evaluarea de ieri: mobilizare sub media celorlalte electorate. La Pro România contează mai mult procentele decât numărul voturilor, 10% sau mai mult având un impact emoțional important.

ALDE: 466 mii voturi. Se confirmă evaluarea de ieri, mobilizare sub media celorlalte electorate, dar situația nu pare a fi atât de dramatică precum estimam că ar putea fi.

UDMR: Mobilizare slabă. E posibil ca Uniunea să înregistreze un minim istoric pentru europarlamentare (adică sub 350 mii voturi*), dar mi se pare puțin probabil să se ajungă sub 270 de mii.

* = în 2007 Laszlo Tokes a divizat electoratul votant al UDMR, nu iau în calcul rezultatul Uniunii de atunci.

PMP: O capcană bună pentru un examen de sociologie politică. Electoratul este aparent sub-mobilizat conform tuturor sondajelor (200 mii persoane cf. INSCOP), dar popularitatea lui Traian Băsescu este în creștere.

Cu prudență, întrucât oamenii nu sunt roboței sută la sută predictibili, o prezență mică la vot e o veste bună pentru PSD și USRPLUS, care au electorate deja mobilizate și care vin la vot orice s-ar întâmpla.

O prezență mare înseamnă că s-au activat și votanți nu foarte convinși în acest moment că ar fi bine să vină la vot. Ei se pot afla teoretic în electoratele oricărui partid, dar partidele mici ar beneficia în mod special.



(fotografia aparține Harvard Business Review)


"Lifturile" mobilizării electoratelor se vor mișca inegal și, datorită dimensiunilor relativ mici ale electoratului votant, o zdruncinătură poate schimba multe. La europarlamentare, 50-55 de mii de oameni sunt un procent. Câteva ore de ploaie în Oltenia, o afirmație necugetată sau un viral bun pot schimba în mod dramatic scoruri altfel calculate savant.


luni, 13 mai 2019

Evaluare cu două săptămâni înainte de finalul campaniei pentru europarlamentare

Eu nu știu cum îți imaginezi scena electorală în acest moment, dar pentru mine cea mai bună imagine este următoarea: câteva clădiri, în fiecare din ele existând un lift și oameni aflați la etaje diferite care apasă în același timp butonul de chemare al liftului.

Fiecare clădire este o ofertă electorală (partid, alianță sau candidat independent) la europarlamentare.

Înălțimea clădirii, adică numărul de etaje, este mărimea electoratului său maximal.

Fiecare om care apasă butonul este un factor care influențează prezența la vot a alegătorilor acelui partid/acelei alianțe.

Cu cât mai sus este liftul, cu atât a captat mai mult o ofertă electorală din electoratul său maximal.

Ziua alegerilor este momentul în care lifturile se opresc și se compară etajele la care se află fiecare.

În teorie, poți avea următoarea situație: o clădire are 12 etaje (electorat maximal mare) dar liftul se oprește la etajul 4 (mobilizare mică) altă clădire are 6 etaje (electorat maximal mai mic) dar liftul se oprește la etajul 5. În clasament, al doilea partid îl va depăși pe primul.





Un lucru important de ținut minte dar ușor de trecut cu vederea este că numărul etajului la care se află fiecare lift în ziua alegerilor, adică înălțimea față de sol, nu este scorul în procente al partidului, ci numărul votanților săi. Implicațiile sunt zdravene. Să luăm cazul (probabil) în care electoratul ALDE nu se mobilizează la fel de mult ca alte electorate. Partidul nu mai obține 10%, cum ar fi de așteptat pe baza sondajelor, ci 7%. Implicit, celelalte partide nu vor mai cumula 90%, ci 93%. Scena electorală - cu excepția ALDE - primește 3% cadou, adică scorurile PSD și PNL cresc cu aproximativ un procent, un alt procent împărțindu-se între alte formațiuni, fără ca acești recipienți să facă ceva anume ci doar eșuând mai puțin decât ALDE în a-și mobiliza propriul electorat. Atât.

Situația poate fi rotită de la scenă spre partid. Să zicem că PSD obține 1,5 milioane voturi, precum la europarlamentarele din 2009. Ce înseamnă asta? La o prezență mică - adică o mobilizare redusă a altor partide - 30,0%. La o prezență mai înaltă cu 300 de mii decât la europarlamentarele precedente - 25,6%. A făcut ceva PSD ca să merite un scor mai mare sau mai mic? Nu prea. (De aceea mă amuză mitul performanței "consultanților israelieni" de la ultimele parlamentare. Numărul de voturi al PSD - 3,2 milioane - a fost predictibil. Demobilizarea masivă a altor electorate, din considerente care nu aveau de-a face cu PSD, a fost elementul-cheie atunci).

Voi trece în revistă competitorii la europarlamentare, în ordinea mărimii electoratului maximal, cel surprins de sondajele CURS și IMAS (cum ar fi scorurile dacă toți cei 10 milioane de oameni care au o opțiune de vot chiar ar vota?). Voi lua în calcul însă și mobilizarea, identificabilă prin sondaje care se concentrează asupra opțiunii de vot a celor foarte hotărâți să vină (INSCOP din martie și D&D Research). Nu mă voi aventura să intuiesc gradul de mobilizare al fiecărui electorat în ziua votului, chiar în timp ce citești aceste cuvinte lucrurile putându-se schimba semnificativ într-un fel sau altul. Voi evidenția însă factorii, adică în termenii imaginii de la început: oamenii care cheamă liftul în sus sau în jos.

PSD. Electorat maximal: fluctuează înfiorător în funcție de ce firmă face sondajul. O medie între CURS și IMAS înseamnă 2,93 milioane, aproape de cotele de dinainte de criza economică, adică din perioada când Băsescu era un zeu. PSD este însă în continuare partidul cu cel mai mare electorat.

Mobilizare, factori negativi: UNPR, care poate ciupi 1-2 procențele vitale, și Liviu Dragnea. Detalii după alegeri, dacă va fi cazul.

Mobilizare, factori pozitivi: în mod obiectiv mobilizarea votanților PSD este peste media clasei politice atât conform sondajului INSCOP din martie cât și sondajului D&D.

Pe baza istoriei: Cele 2,09 milioane de pe vremea lui Ponta, de la europarlamentarele din 2014, s-au răsfirat. PSD e acum mai aproape de paradigma din 2007-2009, când făcea jogging între 1,18 și 1,50 milioane voturi. Narațiunea dezvoltată între timp de partid a înghițit PRM (care a luat la ultimele parlamentare 200 de mii de voturi; PRM nu participă la aceste europarlamentare). Forța în rural a PSD este, de asemenea, la cote înalte, probabil fără precedent de la Revoluție încoace.

PNL.Electorat maximal: 25% din totalul celor care exprimă o opțiune de vot, zic atât CURS cât și IMAS. Adică 25% din 75% din 14,5 milioane = aproximativ 2,7 milioane persoane. Un pic mai mic decât electoratul PSD.

Mobilizare, factori negativi: în rural s-a dat un chix zdravăn în 2016, nici în primul tur din 2014 lucrurile nefiind fenomenale.

Mobilizare, factori pozitivi: Rareș Bogdan. Mobilizarea votanților PNL este peste media celorlaltor competitori conform sondajului D&D.

Pe baza istoriei: PNL și PDL au cumulat 1,5 milioane la precedentele europarlamentare. PNL, odată unificat, a obținut 1,44 milioane la ultimele parlamentare. În mod normal, după doi ani de stat în opoziție (ceea ce în România întotdeauna e benefic în planul susținerii publice..) și cu impulsionarea dată de Rareș Bogdan, acest prag de 1,4-1,5 milioane ar trebui depășit acum.

USRPLUS. Electorat maximal: Aproximativ 1,5 milioane. De două ori și un pic cât USR la parlamentare.

Mobilizare, factori negativi: E prea puțin unt pentru câtă pâine este, ca să îl citez pe Tolkien. Ca să fiu mai concret, ca și în cazul USR la parlamentarele din 2016 am impresia că pe final se pierde viteză și că pur și simplu e prea mult timp până la alegeri, timp cu care Alianța nu știe ce să facă.

Mobilizare, factori pozitivi: ... dar ca și în 2016, s-ar putea să nu conteze campania de fel. Asta pentru că, alături de PSD, USRPLUS este o ofertă electorală care se adresează unei clase sociale extrem de bine definită și conștientă de interesele sale.
În pre-campanie și la debutul campaniei, electoratul USRPLUS era extrem de mobilizat.

Pe baza istoriei: mai mult decât cele 629 de mii de voturi de la parlamentare. Un milion de voturi ar avea o conotație istorică semnificativă. Per total, există o probabilitate mare să se ajungă la un loc 3 cert și oarecum singuratic, probabil la distanță semnificativă de cele două partide mari dar și de partide mai micuțe, de o singură cifră (ALDE, PMP, UDMR).

ALDE. Înainte de anul 2017, raportul voturilor PSD vs. ALDE era de 8-la-1.
Acum a devenit 4,5-la-1 (conform D&D) sau 3-la-1 (conform CURS și INSCOP) sau 2-la-1 (conform IMAS).
Tăriceanu, practic, avansează pe spațiul lăsat liber de lipsa de carismă a leadership-ului PSD.

Electorat maximal: Între 1,05 și 1,40 milioane persoane. Cel puțin 10% în cam orice sondaj.


Mobilizare, factori negativi: Conform sondajelor, electoratul ALDE are o mobilizare sub media clasei politice. Un scor între 5% și 9% e probabil.


Mobilizare, factori pozitivi: Nu prea există.

Pe baza istoriei: ALDE era cât pe ce să rateze intrarea în parlament în 2016 și mă aștept ca această ușoară comoditate a votanților să se manifeste și în acest an, chit că electoratul s-a schimbat/mărit în bună parte. 300-350 mii voturi ar fi de așteptat, o cădere sub 290 mii voturi nu este exclusă.

PMP. Electorat maximal: 500 de mii.

Mobilizare, factori negativi: Mobilizarea electoratului PMP este ușor sub media clasei politice, conform sondajelor.


Mobilizare, factori pozitivi: Traian Băsescu nu are mulți fani, dar le știe butoanele.

Pe baza istoriei: Ca și în 2016, PMP depinde de indisciplina altor electorate maximale pentru a putea depăși pragul. Se poate ajunge la situația în care 20 de mii de votanți ALDE care decid să vină (sau să nu vină) la vot să stabilească, indirect, viitorul PMP.

Pro România. Spargerea FSN din 1992 a schimbat istoria României, luând pentru întotdeauna zeci de procente de la PSD și, pe termen lung, generând marele coșmar electoral al PSD pe nume  Traian Băsescu.
APR a apărut și, după o ascensiune meteorică, s-a stins la finele anilor '90.
Tentativele de rupere a PSD se termină, deci, ori la bal ori la spital.

Electorat maximal: Toți votanții PSD.


Glumesc.

Aproximativ 1,14 milioane.

Mobilizare, factori negativi: electoratul Pro România are o mobilizare sub cota medie a clasei politice, conform sondajelor.


Mobilizare, factori pozitivi: "Amatorii vorbesc despre tactică, profesioniștii studiază logistică" (Robert Barrow, general american). Ei bine, profesioniștii într-ale politicii, când se gândesc la Pro România, se concentrează pe aportul lui Marian Neacșu.

Pe baza istoriei: Orice distribuție în interiorul sumei PSD+Pro România e teoretic posibilă, de la 24%-și-11% până la 31%-și-2%.

UDMR. Caracteristicile specifice ale Uniunii fac dificilă o discuție de amploarea și calitatea necesară. De observat că UDMR nu a obținut niciodată la europarlamentare mai puțin de 5,5% din voturi, și că în afara secuimii se confruntă pentru a doua oară în istoria sa cu o competiție acerbă din partea unei oferte electorale "românești" (prima dată fiind vorba de USL). Ca și în cazul PMP, scorul UDMR depinde de mobilizarea altor electorate, putând ajunge sub mai sus menționatul 5,5% sau dincolo de 7%.

PS: la câteva ore după postare a apărut și un nou sondaj INSCOP, care confirmă în linii mari multe din evaluările de mai sus. Mâine îl voi analiza în detaliu.


Rezumând:
1. Opoziția e fragmentată - și așa ar și trebui să fie - întrucât nu poate exista o forță politică sau un lider care să fie la fel de atrăgătoare/atrăgător pentru neoprotestantul de 31 de ani din Oradea care are patru copii, hipsterul IT-ist care merge la un concert sau festival în fiecare săptămână de vară și electricianul de 52 de ani din Vaslui care urăște politicienii bogați și aroganți, ca să luăm doar trei tipologii.

Iohannis are o cotă bună în sondaje, printre altele, și pentru că nu se definește decât în raport cu (puținele) teme pe care toate electoratele anti-PSD le au în comun.

2. Puterea e fragmentată dintr-un motiv cu totul diferit, și anume raportarea la Liviu Dragnea. Datorită existenței atât a ALDE cât și a Pro România, există nu una, ci două (!) oferte dacă ești anti-Iohannis și nu-ți place Dragnea. Situația este atipică și poate produce deznodăminte interesante.

joi, 9 mai 2019

De ce face PSD mitinguri?

M-am gândit serios la asta. Mitingurile costă bani și timp. Nu conving pe nimeni care să nu fie deja convins. Toată lumea știe deja că PSD e tare la organizare, deci iarăși nimic nou. Mai mult liderii riscă să comită gafe, să vadă presa cât de plictisit e publicul și alte tâmpenii sau efecte negative.

După care mi-am dat seama.


PSD face mitinguri ca să arate membrilor PSD din fața televizorului, dar și celor care participă la miting, că Liviu Dragnea încă nu a fugit din țară.


Arhivă blog