Faceți căutări pe acest blog

joi, 29 septembrie 2011

Mitul nr. 457: "Votanţii Alianţei DA sunt acum demobilizaţi"

Ioana Ene scrie în genere lucruri interesante. Din nefericire, azi citesc pe ziare.com:

"Va mai aduceti aminte care a fost scopul crearii Miscarii Populare, in viziunea lui Sebastian Lazaroiu, deci a presedintelui? Mobilizarea energiilor pasive din societatea romaneasca. Unde se gasesc ele? In zona fostului electorat DA. De ce este el demobilizat? Tocmai pentru ca nu se mai regaseste nici in PNL, nici in PDL."

Câte voturi a luat Alianţa DA în 2004? 3 milioane 191 de mii.

Câte voturi au luat, adunat, PDL şi PNL în 2008, atunci când Alianţa DA era moartă şi cele două partide se urau? 3 milioane 507 mii.


Cum stăm la momentul actual? Pentru USL ar vota 5,6 milioane de români (31% din populaţia totală). Presupunând prin absurd că doar un sfert sunt votanţi PNL (în realitate raportul în 2008 a fost 2 votanţi PSD la 1 votant PNL), atunci 1,4 milioane cetăţeni cu drept de vot ar susţine PNL. Să nu uităm că pentru Crin Antonescu au votat 1,9 milioane oameni în 2009, deci am ales intenţionat un număr care mă dezavantajează tocmai pentru a nu fi acuzat de subiectivism.

Adăugăm la asta cei 10% din totalul cetăţenilor cu drept de vot care susţin PDL (adică 1,8 milioane) şi ajungem la.... surpriză.... 3,2 milioane voturi.

Evit să trag concluzii cu certitudine. Dar datele nu arată că ar exista sute de mii de români care au votat Alianţa DA în 2004 iar acum îşi freacă pleoapele de furie. Ei au ales deja: pro- sau anti- Băsescu, pro- sau anti-Boc. Împărţirea deja a fost făcută.

Liviu Dragnea şi sondaje Bucureşti

Secretarul general PSD, ieri la Brăila: "Se pare că analizele iniţiale pe care merseseră cei de la putere că vor să cupleze alegerile, pentru ca un primar să tragă în sus un parlamentar, nu bat cu analizele profesioniste, care au început să le vină. Acestea spun că situaţia este invers, parlamentarul fiind cel care a votat situaţia îngrozitoare din România va trage în jos primarul. De o perioadă nu se mai vorbeşte nimic despre cuplarea alegerilor."

Cred că face speculaţii, dar nu neapărat prost.

Şi acum cu totul altceva...sondaje Bucureşti. Încerc să pun cap la cap nişte lucruri, aşa că luaţi informaţiile de mai jos cu un pic de sare (cum zice britanicu'), adică nu sunt bătute-n oţel...


Dacă luăm în calcul cei care spun că vin la vot: USL 71 procurori, PDL 14 portocale, PP 10 Elodii.


Dacă luăm în calcul pe cei care spun că vin cu siguranţă la vot (63% din grupul de mai sus), lucrurile se schimbă puţin: USL 59 de maşini de raliuri, PDL 21 de regi Cioabă, PP 9 vrăjitoare.


Nu mă surprinde faptul că votanţii PDL din Bucureşti sunt mai hotărâţi să vină la vot decât votanţii altor partide... mă surprinde OTV. Senzaţional! Incredibil!

miercuri, 28 septembrie 2011

marți, 27 septembrie 2011

Analizele bune nasc întrebări. Azi: Bleen

Madame Blogary devine din ce în ce mai interesantă pe zi ce trece.

Mirel-Valentin Axinte a.k.a. Bleen a făcut o analiză esenţialmente corectă. După ce am citit textul său şi majoritatea comentariilor aferente, am avut două întrebări în minte:

Prima este legată de probabilitatea succesului unui nou partid. În ciuda aparentelor basculări din ultimii 20 de ani, scena politică nu s-a diversificat, ci s-a compresat. Cu excepţia unor fenomene temporare care au intrat în parlament (PRM, PDAR, PUNR) sau nu (APR, URR, PNG), vorbim în continuare despre aceleaşi partide ca în 1990-1992.

Nu mă credeţi...

PDL şi PSD = rupte din FSN (tehnic PSD s-a rupt din FSN, dar nimeni nu mai pare conştient de asta în ziua de azi). PSD s-a altoit cu Athanasiu şi blazonul PSD-ului istoric. PDL s-a altoit cu liberali nemulţumiţi dar cu imagine foarte bună la acel moment.

PNL = s-a rupt, s-a refăcut la loc.

UDMR = comunitatea maghiară, au probleme şi ei după cum am scris aici şi aici, dar neprezentarea la vot a majoritarilor îi ajută enorm.

UNPR = fenomen special, care va face deliciul vreunui masterand anonim din SUA peste vreo 10-15 ani. Nu cred că va intra în parlament decât într-o alianţă, lucru care se aplică şi PC-ului.

E posibil să creezi un partid nou cu care să intri în parlament la câteva scrutine. Dar asta necesită mutaţii sociale - adică schimbări în structura populaţiei României la nivel economic şi poate şi demografic. Personal, nu le văd (angajaţii din corporaţii sunt mult, mult prea puţini - România nu este doar Bucureşti). Poate că atunci când oamenii născuţi în 1990 - 1995 vor fi la o vârstă care să le mărească apetitul de politică, dar asta se va întâmpla prin 2025, cu câţiva ani înainte ca sistemul nostru de pensii să craheze din cauza decreţeilor. Prea mult science fiction pentru gustul meu.

O altă cale pentru un nou partid ar fi să suplinească sau să se suprapună peste misiunea unui partid "tradiţional" care şi-a ratat grupul ţintă. PDL are susţinerea a 10%-12% dintre români (20% în sondaje) după toate măsurile luate şi după tocirea imaginii lui Traian Băsescu. Mai mult, se luptă cu PNL pentru acapararea rolului de "partid de dreapta". Conform informaţiilor pe care le am, PSD este cel mai vulnerabil, dar nu văd pe Albă-ca-Zăpada / oamenii din spatele Asociaţiei Blogary cutreierând Moldova la pas pentru a convinge oameni cu vârsta peste 50 de ani că Ponta is bad.

Asta nu înseamnă că succesul este imposibil, ci doar că este improbabil.

A doua întrebare pe care analiza lui Bleen mi-a adus-o în minte este:

Dacă PDL + X = victoria în alegeri pentru PDL,

ce / cât este X?

Răspunsul este dezamăgitor (pentru un sociolog) şi dezamăgitor de simplu (pentru toată lumea). "X" este irelevant. În mod absurd - şi datorită Constituţiei actuale - PDL poate obţine şi 18% sau 15%, atâta timp cât USL obţine mai puţin de 50% din locurile din parlament. Chiar dacă USL obţine 51% sau 55% din mandate, mai există câteva hopuri de sărit - un refuz al lui Traian Băsescu de a-l nominaliza pe Victor Ponta, Curtea Constituţională, etc etc. În schimb, un PDL cu 16% dintre mandate ar putea - în mod incredibil dar posibil - să fie însărcinat cu guvernarea, forţând fiecare parlamentar USL să se gândească: vreau alegeri din nou? Sau trec la partidul care este susţinut de preşedinte? Sebastian Lăzăroiu ştie acest lucru, de aceea declara acum două săptămâni: "Dacă ai preşedintele, poţi să stai 10 ani la guvernare, dacă nu ai preşedintele, poţi să stai 10 ani în opoziţie".

Pe baza legii electorale acum în vigoare există două moduri prin care USL poate fi adus de către PDL sub scorul de 50% (din cauza redistribuirii de voturi, ţinta va fi de fapt un procent mai mic):

1. Atragerea unor potenţiali votanţi USL către alte partide. Este calea cea mai simplă şi mai brutală, dar şi cea mai atractivă.

2. Mărirea pe cât posibil a numărului de participanţi la scrutin, în special cu non-votanţi USL. Ce vreau să spun cu asta?

În clipa de faţă aproximativ 5,6 milioane de români ar vota USL. Dar asta este intenţia de vot conform sondajelor. Să presupunem că o zecime dintre ei vor rămâne acasă în ziua votului. Rămân 5,1 milioane voturi.

Dacă la vot ar veni la fel de mulţi oameni ca în 2008, USL ar obţine o majoritate puternică în parlament (70,8%).

Dacă la vot ar veni la fel de mulţi ca în turul 2 al alegerilor prezidenţiale din 2011, succesul USL ar fi pe muchie (50%).

Dacă la vot vin - printr-un miracol - trei sferturi din cei înscrişi pe listele electorale, USL ar obţine un dezamăgitor 37,3%.

În consecinţă, pentru PDL este crucial ca fiecare partiduleţ care poate muşca din USL să apară în prim plan la momentul potrivit. Nu întâmplător Sebastian Lăzăroiu încheia interviul de mai sus spunând: "Eu cred că UNPR trebuie să meargă pe drumul lui, pentru că are şanse mari să câştige identitate pe partea stângă". Niciun cuvânt despre Mişcarea Populară, despre un Front Unit al Dreptei Autentice sau alte concepte de acest tip. UNPR - ca şi Partidul Poporului, Albă-ca-Zăpada, etc etc - are misiunea sa, partitura sa, voturile sale de luat.

De asemenea, PDL-ului i-ar place ca votanţi non-tradiţionali să vină la vot, atâta timp cât nu votează USL. Pericolul ca aceştia să ia din voturile PDL este irelevant - repet, conform legii electorale actuale. Pentru PDL este OK să piardă 2-3% atâta timp cât masa votanţilor se măreşte cu 300 000 de oameni, implicit trăgând procentul USL în jos.


Toate consideraţiile de mai sus sunt valide exclusiv în cazul în care legea electorală actuală rămâne în vigoare.

... iar tocmai ieri scriam cât de puţin posibil este acest lucru. În cazul introducerii proiectului prezidenţial - uninominal, un tur, nici un fel de variante proporţionale - PDL va trebui să ducă sute de lupte locale, şi să se asigure că USL va pierde cel puţin jumătate dintre ele. În acest context trebuie citit apelul la Mişcarea Populară - crearea unui front solid care să depăşească USL colegiu cu colegiu. Un Partid al Poporului sau UNPR care obţine voturi fără să fie în alianţă explicită cu PDL va ajuta USL să câştige colegiul respectiv. În acest context Albă-ca-Zăpada fie este aliată cu PDL sau nu are voie să existe, întrucât fărâmiţează intenţia de vot non-USL. În afara blocurilor USL şi MP, singurele partide permise sunt cei care, din afara Mişcării Populare, pot să smulgă voturi de la USL. Doritorii sunt invitaţi să-şi frângă gâtul. Imaginaţi-vă un partid care ia 1 (un) fotoliu de parlamentar deşi a strâns 6% din voturile la nivelul întregii ţări.

Despre variante mixte, altă dată.

luni, 26 septembrie 2011

Despre uninominalul într-un singur tur

Pentru început: în România nu avem, în clipa de faţă, vot uninominal, ci un vot proporţional cu aspecte uninominale. La nivelul Parlamentului aveam în decembrie 2008 rezultatul votului pe întreaga ţară ca şi când s-ar fi votat pe listă, cu mici ciudăţenii gen PDL a luat 100 000 de voturi mai puţin decât PSD dar 3 mandate în plus, şi mari ciudăţenii gen parlamentari de pe locul 1 într-o circumscripţie pierzând alegerile şi cei de pe locul 2 sau 3 intrând în parlament. Clasa politică românească s-a unit - cam ca la Snagov - întru a dispreţui sistemul ("adică dau 100 000 euro pe o campanie, iau locul 1 şi nu intru în parlament?!"). Dacă lenea nu învinge, este posibil să se treacă la un uninominal pur. Există mai multe declaraţii în acest sens, preşedintele fiind un mare fan al conceptului.

Ce înseamnă uninominalul pur, dintr-un singur tur? Ocupantul locului 1 într-o circumscripţie intră în parlament. Şi atât. Degeaba a luat un partid 10% - 15% în fiecare colegiu electoral din România; dacă nu a ocupat locul 1 undeva, nu va avea nici un parlamentar.

În practică, sistemul uninominal într-un singur tur ajută partidele mari să devină şi mai mari şi răneşte partidele mici sau medii care nu au susţinere într-o anume zonă (UDMR, de exemplu, nu este în pericol de a dispărea din parlament datorită Harghita sau Covasna). Există o vastă literatură anglo-saxonă asupra subiectului; nu voi insista decât cu un exemplu:

Partidul eurosceptic "UK Independence Party" a luat la ultimele alegeri din Marea Britanie un milion de voturi, adică 10% din cât au luat conservatorii. Locuri în parlament pentru conservatori: 306. Locuri în parlament pentru UKIP: 0.

Într-o confruntare USL vs. PDL cu restul participanţilor reduşi la maxim 10% din nr. total de voturi, PDL ar avea numărul de mandate mărit în mod artificial. Cred că la asta s-a gândit preşedintele. În acelaşi timp, riscul pentru PDL este foarte mare. Partidul riscă să câştige un procent din numărul total de colegii mai mic decât procentul de voturi (de exemplu 12% din cursele electorale, şi deci 12% locurile din parlament, deşi a obţinut la nivel naţional 24% din voturi). Acesta este unul din motivele pentru care tot auzim despre Mişcarea Populară şi alte Fronturi de Salvare a PDL-ului.

Politicienii ezită, şi au început să apară şi voci în favoarea unui sistem mixt. Şi asta pentru că componenţa parlamentului ar fi schimbată radical de un sistem uninominal pur. Jocul guvernamental ar deveni .... prea simplu pentru unii. Ce opţiuni să ai când parlamentul constă din (de exemplu)

50% USL
40% PDL
5% UDMR
5% minorităţi naţionale ...?

(pentru puriştii care iubesc democraţia: componenţa parlamentului de mai sus ar rezulta în urma unor alegeri la care voturile populaţiei ar fi dispuse in mod ipotetic:

47% USL
28% PDL
10% Partidul Poporului
6% PRM
5% UDMR
2% UNPR
2% alte partide       ... structură a voturilor care nu sunt deloc reflectată în structura Parlamentului)

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Fenomenul statistic TAROM

Pornind de la informaţiile date de Cristian Orgonaş aici, avem o minunăţie kafkiană.

În 2008, Tarom a avut 1,7 milioane pasageri şi pierderi de 1,7 milioane euro. Simetric vorbind, Tarom a pierdut un euro pentru fiecare pasager pe care l-a transportat. Pare puţin, dar Tarom ar trebui să facă profit.

În 2009, o scădere a numărului de pasageri cu 7% faţă de anul anterior a coincis cu o mărire a pierderilor cu 3000% (adică de 30 de ori). Disproporţia este ridicolă. În mod sigur e vorba de investiţii şi despre alte lucruri pe care le voi menţiona mai jos. Faptul rămâne: în 2009, Tarom a pierdut 34 de euro pentru fiecare pasager pe care l-a transportat. Nu mai e aşa de puţin...

În 2010, numărul de pasageri a crescut faţă de 2009 cu 21,7%... dar pierderile s-au mărit cu 43% (!), de la 55 de milioane de euro la 79 de milioane euro.  Pierderi per pasager transportat? 40 de euro.

Cristi Orgonaş vorbeşte despre tot felul de oferte promoţionale prin care Tarom şi-a asigurat o cotă de piaţă masivă în 2009 şi 2010. Probabil că acestea au atenuat într-o mare măsură impactul crizei (cum ar fi fost oare o scădere a numărului de pasageri cu 27%, şi nu cu 7%, în 2009? Sau o scădere în 2010 faţă de 2009?), dar în acelaşi timp este evident că ele nu şi-au atins scopul final. În loc să ajungă pe 0, compania şi-a mărit de 30-40 ori pierderile per pasager.

Acest lucru este extrem de evident în legătură cu anul 2010. O creştere mare a numărului de pasageri (21% faţă de anul anterior sau 12% faţă de momentul de dinaintea introducerii promoţiilor) nu a redus pierderile companiei, mărindu-le de fapt cu 24 de milioane de euro sau 17,6% în costul per pasager transportat. Astfel, din punct de vedere matematic, ajungem la situaţia absurdă în care ar fi fost mai bine pentru Tarom să-şi reducă numărul de pasageri, pentru că... dacă pierderile per pasager cresc (cum s-a întâmplat între 2009 şi 2010), un număr mai mare de pasageri cauzează pierderi mai mari.


Pentru cine e curios, după primele 7 luni din 2011: deocamdată Tarom are 1,07 milioane pasageri, în scădere cu 2,1% faţă de 2010, dar în creştere cu 24% faţă de 2009. Strict ca mostră de umor statistic, compania ar trebui să înregistreze fie pierderi de 10,2 euro / pasager transportat, fie de 44,2 euro / pasager transportat, în funcţie de care an este luat drept reper. Cum Tarom va transportat aproximativ 1,9 milioane călători, asta ar echivala cu pierderi între 19 şi 84 milioane euro. Cristi Orgonaş încheie spunând "încă un an cu pierderi de 80 milioane euro ar fi de neacceptat". Statistic însă, aşa ceva este posibil. Trebuie ca doar ca Tarom să facă în 2011 ce a făcut şi în 2010.

joi, 22 septembrie 2011

Cum ne minţim despre lideri

Faimoasa discuţie privind reînnoirea clasei politice... de ce nu avem lideri? Ba avem. Problema e că sunt tipul greşit de lideri. Un articol care ar trebui să funcţioneze ca bază de discuţie şi în viitor.

În genere, ca observaţie de sociolog mirat, în România se tot încearcă schimbări de sus în jos de pe la 1866. Şi, cu excepţia a două burghezii fără fond (înainte de 1939 şi după 2000), nu s-a realizat aproape nimic. În epoca în care trăim, e de-a dreptul de neiertat ca liderii să nu pornească din masă, ci de deasupra ei.

miercuri, 21 septembrie 2011

Despre Albă-Ca-Zăpada: un început de analiză statistică

Am văzut la Mme. Blogary ceva interesant spus de Sebastian Lăzăroiu despre grupul-ţintă al noii mişcări politice de care se tot vorbeşte: "Sunt aceşti oameni de 35-45 de ani care lucrează în sectorul privat sau chiar la stat, care sunt împliniţi profesional, au slujbe bune, trăiesc decent, dar nu se mai simt reprezentaţi de forţele politice actuale. Sunt oameni care poate sunt mulţumiţi de situaţia lor personală, dar ies pe stradă şi nu sunt mulţumiţi de ceea ce văd. A mai fost o încercare de coagulare a unei astfel de mişcări în 2000, nu a reuşit, dar nu este târziu să mai încercăm să o construim".

Hai să traducem asta..

Români cu drept de vot = 18 milioane.

Între 35 şi 45 de ani = sunt cei care la recensământul din 2002 aveau între 25 şi 35 de ani, adică 3,6 milioane. Ignorăm mortalitatea care oricum ar trebui să fie redusă la aceste vârste.

"sunt împliniţi profesional, au slujbe bune, trăiesc decent (..) sunt oameni care poate sunt mulţumiţi de situaţia lor personală, dar ies pe stradă şi nu sunt mulţumiţi de ceea ce văd" = la începutul lui 2010, 42% dintre români considerau că trăiesc decent. După tăieri de salarii la stat (ceea ce a implicat scăderea consumului la privat, şi deci salarii mai mici sau concedieri), după mărirea TVA, după pierderea a câteva sute de mii de locuri de muncă conform INS, etc etc etc, este rezonabil să afirmi că acest procent a scăzut. Pe de altă parte, între vârstele de 35 şi 45 de ani oamenii se află în plenitudinea forţelor şi ating vârfuri de venit. Consider că cei doi factori (criza şi reuşitele personale) se anulează. Am rămas cu 42% din 3,6 milioane, adică cu 1,51 milioane.

"nu se mai simt reprezentaţi de forţele politice actuale" = potrivit ultimelor sondaje de opinie făcute publice, ar fi vorba de 46% din populaţie. Din grupul nostru de 1,51 milioane am rămas cu 46%, adică cu 694 de mii de persoane.

Nu toţi vor putea fi atraşi la vot de un nou partid, dar există grupuri colaterale (mai puţin bogaţi, mai tineri, mai în vârstă) care ar putea deveni susţinători, şi deci cam tot acolo s-ar ajunge. Edit: se confirmă.

694 de mii. E mult, e puţin...?

În 2008 un partid cu atâtea voturi ar fi ocupat locul 4, cu probabil 32 de locuri în parlament.

În 2009, dacă un partid cu atâtea voturi ar fi susţinut un candidat propriu la preşedinţie, acesta ar fi ocupat un onorabil loc 4, depăşindu-l pe Corneliu Vadim Tudor (540 mii voturi) dar fiind cu mult în urma lui Crin Antonescu (1 milion 900 mii voturi).

La ultimele alegeri europarlamentare, un astfel de partid ar fi obţinut 3 mandate.

În sondajele de acum, un astfel de partid ar fi avut 3,85% în numere reale (explicaţia aici, citiţi ce este scris cu bold în paragraful doi), şi 7,12% în prezentările sondajelor pe la televiziuni.


Nu în ultimul rând, în condiţiile unui vot uninominal pur, un asemenea partid ar fi ras de pe faţa pământului, obţinând 6-10% din voturi dar doar câteva locuri în parlament, dacă şi acelea (voi explica într-o postare viitoare).

Bineînţeles, rândurile de mai sus sunt doar speculaţii şi jocuri matematice, având o relevanţă factuală scăzută, dar este bine să ştim de la ce se porneşte.

marți, 20 septembrie 2011

Un milion de voturi pentru PDL

Ce se întâmplă cu rezultatul alegerilor dacă ministrul de externe Baconschi chiar se ţine de cuvânt şi face ce a promis la congresul PDL?

"Sunt convins că proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion de voturi. Este un obiectiv pe care îl putem atinge".

Cum ar arăta atunci rezultatele alegerilor parlamentare din 2012? În primul rând, să pornim de la prezumţia că  vom avea acelaşi număr de votanţi în ţară ca şi în 2008 (interesul poate că va fi mai mare, dar populaţia a scăzut cu vreo 300 de mii de persoane, lucruri care se cam anulează între ele). În 2008 au votat în ţară la parlamentare 7 milioane 214 mii de persoane, deci în 2012 ar vota - mutatis mutadis - cam tot atâţia. Să aranjăm aceşti votanţi pe baza ultimelor sondaje neplătite de vreun partid sau altul:

59% USL = 4,25 milioane voturi
20% PDL = 1,40 milioane voturi
Alţii: 1,80 milioane voturi

Câte voturi obţine PDL din diaspora depinde de sensul în care interpretăm afirmaţia lui Teodor Baconschi.

Varianta mocha (nu prea tare - puţin espresso, mult lapte şi ceva ciocolată)



"proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut"... adică la prezidenţialele din 2009 (la parlamentarele din 2008 în întreaga diaspora au votat douăzeci de mii de oameni).

Dar care sută de mii de voturi? Poate că domnul Baconschi este altruist. "Ne aducă" se referă la România sau la MAE, pentru că în turul unu au votat 94 383 de persoane. Dacă el îşi ţine promisiunea şi în 2012 votează un milion de români în diaspora, hai să-i dispunem exact ca în 2009 în turul unu, adică 56% votează PDL, 30% USL şi alţii 14%.

Şi atunci numărul total de voturi este...

USL = 4,25 milioane (în ţară) + 300 mii (străinătate) = 4,55 milioane
PDL = 1,4 milioane (in tara) + 560 mii (străinătate) = 2 milioane
Alte partide = 1,40 milioane + 140 mii = 1,54 milioane.
Dintr-un total de votanţi de 7,2 milioane (în ţară) + 1 milion (străinătate) =  8,2 milioane.

Total în procente: USL 55%, PDL 24%, alţii 21%.

Nu e destul de bine pentru PDL. Adaugăm acum o...

Variantă espresso dublu, tare, strong, fort pro-PDL



În această variantă, "suta de mii de voturi" sunt cele 150 000 de voturi pentru Traian Băsescu din turul 2. Dacă acestea devin un milion, şi voturile pentru USL din diaspora ar creşte proporţional - e greu să te asiguri că numai potenţiali votanţi PDL primesc plicurile. Dacă le distribuim conform rezultatelor din turul 2, ajungem la...

PDL: 1 milion de voturi (78,8% din voturile din diaspora)
USL + alte partide: 21,2%, adică 268 de mii de voturi, din care am dat USL-ului trei sferturi.

Şi asta înseamnă...

USL = 4,25 milioane (în ţară) + 200 mii (străinătate) = 4,45 milioane
PDL = 1,4 milioane (în ţară) + 1 milion (străinătate) = 2,4 milioane
Alte partide = 1,40 milioane + 67 mii = 1,46 milioan
Dintr-un total de votanţi de 7,2 milioane (în ţară) + 1,26 milioane (străinătate) =  8,4 milioane.

Total în procente: USL 52,9%, PDL 28%, alţii 20%.

Păi tot nu e bine pentru PDL: Uniunea Social Liberală obţine tot 51% sau mai mult, ceea ce le permite să-l ameninţe pe preşedinte cu suspendarea, să fie băţoşi când se aude de anticipate, să atragă parlamentari de la PDL în săptămânile de după vot, etc etc etc.

În concluzie, promisiunea lui Baconschi nu înseamnă că PDL se poate relaxa cu gândul la sute de mii de voturi care o să vina din diaspora şi o să-l salveze pe preşedinte, aducând PDL la guvernare. PDL este într-o groapă prea adâncă, iar USL este prea sus pentru ca 1 milion de voturi din diaspora să schimbe situaţia. Bineînţeles, lucrurile ar arăta mult mai bine pentru PDL dacă:
- numărul de votanţi PDL din România creşte şi/sau
- numărul votanţilor USL scade şi/sau
- numărul participanţilor la vot în ţară scade dramatic

Închei spunând că lucrurile sunt de fapt mult mai complicate pentru PDL decât par. Iniţiativa lui Baconschi e inutilă în condiţiile unui vot uninominal pur, fără componente de listă. Degeaba aduce Baconschi un milion de voturi dacă acestea se duc exclusiv în şapte colegii din diaspora.

Un răspuns pentru Iulia Huiu

Edit: Iulia a scris azi că postarea ei nu se referea la analizele mele, ci la un curent mai larg de opinie, cu care ea nu este de acord. Am hotărât să las textul de mai jos în forma sa originară, deşi subiectul său nu mai este de strictă actualitate iar unele formulări sunt, în lumina afirmaţiilor recente ale Iuliei, total greşite.

În urmă cu două săptămâni am fost acuzat în mod indirect că am elaborat o analiză care pornea de la premiza incorectă că "pedeii vor reuşi toate matrapazlâcurile pe care şi le propun, că strategiile lor sunt nemaipomenite, pentru că, nu-i aşa, ei sunt foarte foarte deştepţi, abili şi mai au şi bani pe deasupra, iar noi, PNL-ul, PSD-ul, PC-ul, USL-ul şi toată populaţia României suntem proşti".

Am dobândit de-a lungul anilor respect pentru Iulia Huiu, autoarea cuvintelor de mai sus, o persoană cu un raţionament politic de calitate şi cu o inteligenţă vie. Din motive de timp, nu am putut să-i răspund Iuliei la acel moment. Textul scris de mine, şi care a dat naştere reacţiei ei, se află aici. Pentru cine nu are chef să citească tot, priveam sondajele publicate de USL prin prisma unei ipoteze, şi anume că scorul PDL va fi mai mare peste un an, iar scorul USL mai mic decât în sondajele respective (sondaje: USL 60%, PDL 20%; ipoteză: USL 45%, PDL 35%).

Iulia scrie, referindu-se la observaţiile mele privind creşterea intenţiei de vot pentru principalul partid de guvernământ: "PD a plecat de la a fi un partid aproape majoritar, undeva peste 40%, având în mână toate pârghiile şi instrumentele puterii şi s-a comprimat într-un interval relativ restrâns, de cca un an, la 18-20%. Asta chiar după ce a câştigat alegerile prezidenţiale. Este o contraperformanţă demnă de remarcat, unică în istoria postcomunistă".


Foarte frumos spus. Iar acum hai să ne uităm la cifre:

Alegerile parlamentare din 2008: PDL obţine votul a 12,07% din românii cu drept de vot. Este momentul de glorie al PDL.

Iulie 2010: conform sondajelor IPP şi respectiv INSOMAR, intenţia de vot pentru PDL s-a prăbuşit la 5,0%, respectiv 5,1% din totalul românilor cu drept de vot.

Septembrie 2010: conform sondajelor GSS şi respectiv CSCI, intenţia de vot pentru PDL este între 10,0% şi 10,7% din totalul românilor cu drept de vot.

 Mai-iunie 2011: conform sondajelor CCSB şi Avantgarde, intenţia de vot pentru PDL este între 9,1% şi 10,0% din totalul românilor cu drept de vot.

Adică: PDL a pierdut 58% din electoratul său, după care a recâştigat mai mult de jumătate din ce pierduse. Contraperformanţa de care vorbeşte Iulia a fost tragedia din mai 2010. De atunci PDL-ul şi-a recucerit bazinul electoral pe baza unei comunicări mono-tonice şi predictible... dar l-a recucerit. Analiza Iuliei este corectă, dar ea se opreşte la momentul mai 2010. De atunci au trecut şaisprezece luni, iar PDL n-a stat locului.

Iulia evidenţiază de asemenea în mod corect că "mai este un an până la alegeri, urmează o iarnă foarte grea, dificultăţile economice sunt departe de a se fi încheiat. În aceste condiţii de unde până unde certitudinea că PD creşte. Şi dacă va scădea? Dacă de la 18% ajunge la 15%, la 12%?"

Iulia se referă, repet, la această analiză. După cum indică şi titlul, acolo este vorba de o ipoteză, nu de o certitudine. Ipoteza unei creşteri a PDL este mai provocatoare din punct de vedere intelectual pentru un sociolog decât cea a unei scăderi (mda. USL câştigă cu 70%. Şi?). Îmi pare rău că unul dintre strategii USL nu vede avantajul unei analize de tip "worst case scenario". Scenarii roz îşi pot construi politicienii (din USL şi de aiurea) singuri, nu e nevoie de analize pentru aşa ceva.

Iulia este foarte conştientă de faptul că frauda electorală va juca un rol important în stabilirea rezultatului final. Acest lucru a fost luat în calcul în textul scris de mine. Paragraful pe care ea îl scrie în legătură cu acest subiect mi se pare neconvingător. Cu un an înainte de alegeri, unul din creierele cele mai fertile ale USL nu are o soluţie pentru reducerea unor eventuale fraude PDL, ceea ce e foarte grav din toate punctele de vedere, atât pentru USL cât şi pentru democraţia din România. Acesta, de fapt, este lucrul cel mai important - pentru mine - din replica Iuliei.

Voi încheia răspunzând titlului postării Iuliei. Nu afirm că strategia PDL este inteligentă. Dar avem în România o situaţie relativ neobişnuită. Niciodată din 1990 încoace un partid sau o coaliţie aflat(ă) la putere n-a fost într-o situaţie mai fragilă, în acelaşi timp posedând controlul atât de multor instituţii şi pârghii economice. (CDR stătea la fel de rău în 1999, dar era în destrămare de facto). USL va avea de dat o luptă mult mai grea decât a avut Alianţa DA în 2004. Sper că Iulia a înţeles ce am vrut să-i transmit, şi îi mulţumesc foarte mult pentru critici, care sunt binevenite.

luni, 19 septembrie 2011

Parteneriatul Oprescu-USL: cine câştigă?

Sorin Oprescu câştigă o plasă de siguranţă. Într-un sondaj care nu lista un contracandidat clar din partea PDL, intenţia de vot pentru Oprescu era de 60% (acest număr se corelează cu alte sondaje pe care le voi cita mai jos). În eventualitatea în care Sorin Oprescu candida din partea USL, capitalul său electoral se mărea cu 7% în termeni absoluţi, adică mai mult de 11% în termeni relativi. Sunt procente utile, o măsură de rezervă în caz că PDL contraatacă cu un candidat puternic cum ar fi... (pauză de gândire) ... un candidat puternic.

PSD câştigă în mod evident. La alegerile parlamentare din 2008, în Bucureşti PSD a obţinut 30% din voturi. Dar un an mai târziu Mircea Geoană a strâns în turul unu aproximativ 25% din voturile din Bucureşti, cu 6% sub media pe ţară. Să nu comparăm mere cu pere şi partide cu Geoană, dar singurul primar PSD din Bucureşti - Mr. Vanghelie - este al cincilea primar din şase când vine vorba de percepţie pozitivă. Bucureştiul a fost oraşul unde PSD a înregistrat ca atare înfrângere după înfrângere de prin 1996. Deci PSD-ului i-ar prinde bine asocierea cu o figură apreciată în oraş precum Oprescu.

PNL nu are nimic de câştigat, şi asta datorită situaţiei actuale foarte bune. Partidul Naţional Liberal a luat 15,8% în Bucureşti la alegerile parlamentare de acum trei ani. La prezidenţiale, Crin Antonescu a obţinut în toată România 21% din voturi iar în Bucureşti s-a autodepăşit, obţinând 28,4%. Cât mai poţi să îmbunătăţeşti acest scor fără să începi să pierzi votanţi nemulţumiţi de asocierea cu un stil de comportament de altă factură decât cel liberal?

USL câştigă prin asociere. Când 70% din bucureşteni spun spontan că ar vota cu Oprescu la următoarele alegeri, 57% au o opinie bună despre el, iar USL scoate doar 53% la votul pentru partide... este clar că în cazul comasării alegerilor USL e tras în sus (cineva de la PDL ar trebui acum să-şi dea o pălmuţă zdravănă peste faţă. Bucureştiul nu e singurul oraş unde USL va fi tras în sus de lideri locali dacă alegerile se comasează). O creştere de, să zicem, 7% din voturi ar însemna pentru USL între 38 şi 50 de mii de voturi. Mai bine decât nimic.

PC pierde, dar oricum avea foarte puţin. Dacă domnul Piedone nu renunţă la primărie, o să piardă sectorul.

PDL pierde. Primarii se aleg acum într-un singur tur. Cu un contracandidat puternic din partea USL, Sorin Oprescu se putea împiedica, dând o şansă unui eventual candidat PDL să se strecoare datorită divizării voturilor. Ex.: Prigoană (PDL) 30%, Oprescu (independent) 29%, Piedone (USL) 25%. Toate astea s-au dus în fum. Îmi pare bine că nu sunt Elena Udrea în această clipă.

"Ce contează Bucureşti-ul? La alegerile parlamentare PDL va avea multe, multe, multe voturi din diaspora!"
 Despre această iluzie periculoasă voi posta mâine.

Later edit: O analiză bună a gambitului Oprescu-USL se află aici : deşi dă mult prea mult credit PDL, este utilă ca lectură complementară.

Faimoasele "voturi de la Paris": ce spun cifrele BEC


Există discuţii partizane. Există mituri, mituri pro- şi mituri anti-. Şi există şi cifre.

În turul unu al alegerilor prezidenţiale din 2009, conform Biroului Electoral Central, la secţiile de votare s-au înregistrat 94 383 de voturi valabil exprimate. În al doilea tur au fost 146 876 de voturi valabil exprimate. Dar asta nu spune foarte multe.

La faimoasa secţie de vot de la Paris, numărul de voturi a crescut de la 2340 la 3785 (61%). Asta pare să spună foarte multe! Dar ...

În Spania, au fost 20 748 de voturi în primul tur şi 35 771 în al doilea. Creştere: 72%.

În Italia, au fost 24 467 de voturi în primul tur şi 42 509 în al doilea. Creştere: 73%.

Adică, în medie, numărul de voturi de la o secţie de votare oarecare din Spania sau Italia a crescut mai mult de la un tur la altul decât la Paris.


Secţia de votare nr. 52 de la Paris a fost într-adevăr specială: ea a fost, atât în primul tur cât şi în al doilea, secţia de votare din străinătate la care s-au înregistrat cele mai multe voturi. La această secţie Mircea Geoană a obţinut rezultate slabe în primul tur (222 de voturi, 9,4%). Dar, în turul doi, Mircea Geoană a obţinut la Paris mai multe voturi (632) decât la oricare altă secţie de votare din diaspora.

Hai să privim altfel lucrurile. A fost secţia de la Paris cea mai pro-Băsescu din lume? Nu. El a obţinut scoruri mai bune în 39 (treizeci şi nouă) de secţii de votare - dintr-un total de două sute nouăzeci şi patru. De altfel, Traian Băsescu a obţinut în capitala Franţei 83% faţă de 78% în întreaga diasporă, o diferenţă relativ mică pentru atâta tam-tam.

Pe de altă parte, există ceva ce poate părea ciudat la secţia de votare nr. 52, şi are de-a face cu voturile primite de Traian Băsescu în turul doi. Să mă explic. Cu două săptămâni mai devreme, ea fusese una din secţiile de votare "forte" ale preşedintelui, Traian Băsescu obţinând 62% din voturi. Ce mi se pare însă de-a dreptul fascinant este că numărul de voturi pentru Traian Băsescu în turul doi (3115) este mai mare decât numărul total de voturi din turul unu (2340), şi nu doar "un picuţ" mai mare, ci mai mare cu 33%.

M-am întrebat dacă acest fenomen se petrece însă şi în alte secţii de votare din străinătate. Am luat prin sondaj primele trei secţii din Italia şi ultimele trei din Spania. Şi să vezi surpriză...

Secţia de votare nr. optzeci şi doi (Italia): Numărul total al voturilor exprimate în primul tur: 998. Voturi pentru Traian Băsescu în turul doi: 1503... adică mai mult cu 50%.

Secţia de votare nr. optzeci şi trei (Italia) Numărul total al voturilor exprimate în primul tur: 608. Voturi pentru Traian Băsescu în turul doi: 662... adică mai mult cu 8%.

Secţia de votare nr. optzeci şi patru (Italia): Numărul total al voturilor exprimate în primul tur: 651. Voturi pentru Traian Băsescu în turul doi: 1253... adică mai mult cu 92%.

Secţia de votare nr. două sute şaizeci şi trei (Spania): Numărul total al voturilor exprimate în primul tur: 236. Voturi pentru Traian Băsescu în turul doi: 317... adică mai mult cu 34%.

Secţia de votare nr. două sute şaizeci şi patru (Spania): Numărul total al voturilor exprimate în primul tur: 563. Voturi pentru Traian Băsescu în turul doi: 890... adică mai mult cu 58%.

Secţia de votare nr. două sute şaizeci şi cinci (Spania): Numărul total al voturilor exprimate în primul tur: 413. Voturi pentru Traian Băsescu în turul doi: 431... adică mai mult cu 4%.


În trei cazuri din şase avem o situaţie şi mai ieşită din comun decât la Paris iar într-un caz avem o creştere aproape egală. Nicăieri nu vedem că numărul de voturi pentru Traian Băsescu ar fi mai mic decât numărul total de voturi din primul tur.

În loc de concluzie:

Sociologia nu poate determina dacă a fost sau nu fraudă la Paris. Dar uneltele sociologice permit altă concluzie. Dacă - şi repet, "dacă" - a existat o fraudă în ceea ce priveşte voturile din străinătate în 2009, a fost vorba de o operaţiune intensă şi largă, care a afectat aproape toate secţiile de votare din Spania, Italia şi Republica Moldova (nu voi prezenta aici cifre). Prin comparaţie cu rezultatele din alte secţii de votare, rezultatele din secţia de votare de la Paris nu sunt neobişnuite, decât dacă vorbim exclusiv de numărul total de votanţi.

Cine crede în teoria conspiraţiei e rugat(ă) să pună accentul pe "Prin comparaţie cu rezultatele din alte secţii de votare"...
Cine crede că nu s-a fraudat va pune accentul pe restul frazei.

Ceartă plăcută în continuare! 

vineri, 16 septembrie 2011

Ce trebuie să faci ca să devii preşedinte în 2014

Întrebare de vineri seara: există un judeţ în România care să funcţioneze ca predictor - chiar şi imperfect - pentru rezultatul alegerilor prezidenţiale? Altfel spus, există un loc unde - dacă câştigi în turul unu şi ai absurd de multă încredere în statistică - poţi deja să dai drumul la şampanie?

Am consultat statisticile electorale şi răspunsul pe scurt este da. Din 1990 şi până acum, candidatul clasat pe locul 1 în primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Constanţa a câştigat alegerile în turul doi la nivelul întregii ţări. Acelaşi lucru este valabil şi pentru municipiul Bucureşti.

Afirmaţia asta trebuie calificată şi explicată pentru a se evita... probleme:

1. Este vorba de o serie de coincidenţe statistice, care nu au putere de previziune pentru viitor. Dacă la cazino roşu a câştigat de 5 ori la rând, nu înseamnă că a şasea oară va câştiga tot roşu (ba chiar, în funcţie de teoria matematică utilizată, şansele culorii roşu de a câştiga din nou scad dramatic).

2. Atât judeţul Constanţa cât şi oraşul Bucureşti sunt centre economice şi sociale cu populaţii numeroase. Astfel, ele influenţează în mod direct rezultatul final.
          Pe de altă parte, în 1996 şi 2004 am avut câte un candidat (Ion Iliescu şi respectiv Adrian Năstase) care a câştigat primul tur la nivelul întregii ţări, dar care a pierdut în Constanţa şi Bucureşti în primul tur, şi care ulterior a pierdut şi în turul 2. Poate că o fi ştiind constănţenii şi bucureştenii ceva...


3. Bineînţeles, nu cred că Sebastian Lăzăroiu a luat aceste informaţii în calcul când a spus că PDL va pierde alegerile prezidenţiale din 2014. Cu primarii Mazăre şi Oprescu în funcţie, Traian Băsescu a câştigat în primul tur şi în Bucureşti şi în Constanţa... n-ar trebui să fie imposibil pentru PDL să repete performanţa în 2014 dacă cei doi rămân în funcţie până atunci.

4. Pentru cine preferă gândirea leneşă: dacă vreţi să câştigaţi alegerile prezidenţiale, lăsaţi la o parte consultanţii, reclamele şi doctrina; faceţi campanie doar în judeţul Constanţa şi în Bucureşti, câştigaţi şi de restul se ocupă statistica.

Pentru cine nu preferă gândirea leneşă: sociologia are şi umor.

joi, 15 septembrie 2011

... a treia tornadă loveşte UDMR. Şi despre viitorul televiziunilor de ştiri.

Joi, Curtea de Apel a admis înfiinţarea partidului lui Laszlo Tokes - pentru că este europarlamentar el nu poate deţine funcţii în partid, dar este clar că influenţa lui asupra noii organizaţii politice este foarte puternică. Partidul Popular Maghiar din Transilvania ar deveni astfel un competitor al UDMR pentru voturile comunităţii maghiare, cele două organizaţii politice riscând să se înece reciproc, sub pragul electoral.

Am scris aici despre problemele electorale ale UDMR, şi anume despre primele două "tornade" cu care se confruntă partidul condus de domnul Kelemen. În mod normal, întrebarea care se pune acum este: va lua partidul emanat de Laszlo Tokes din voturile UDMR?

În continuarea postării de dinainte aş putea afirma că etnicii maghiari nemulţumiţi de UDMR deja nu mai votează UDMR, şi deci că un partid nou nu ar afecta dramatic scorul UDMR.

Dar să nu uităm monopolul pe care UDMR l-a deţinut în ultimii 20 de ani asupra politicii în comunitatea maghiară din România. Energii electorale care au zăcut înăbuşite de existenţa unui singur partid etnic vor putea în sfârşit să se exprime. Asta nu înseamnă că PPMT va surclasa UDMR în alegerile viitoare - este extrem de greu pentru un partid nou să construiască organizaţii locale, fără de care voturile nu prea vin. Dar pericole există, şi UDMR va trebui să se întrebuinţeze serios pentru a rămâne în Parlament.

În altă dezordine de idei, vă aduc la cunoştiinţă existenţa superbului canal (fals) de ştiri Onion TV. Nimic din ce se poate urmări acolo nu e real, nimic nu e adevărat, şi totuşi ... să fie ce veţi vedea viitorul pentru "news channels" aici şi aiurea?

marți, 13 septembrie 2011

Două tornade vin spre tine. Ce faci? Cazul UDMR

Am admirat de-a lungul timpului multe lucruri la liderii UDMR: au tact, au un comportament mai european decât mulţi politicieni români şi îşi insultă extrem de rar oponenţii.

Acum am descoperit încă un lucru de admirat la ei: calmul. Calmul?! Mai degrabă "uluitoarea stăpânirea de sine". Iată numărul voturilor primite de UDMR de-a lungul timpului pentru Camera Deputaţilor (lucrurile stau la fel la Senat):

1992:  811 mii 
1996:  812 mii (nimic şocant aici)
2000:  736 mii (în 4 ani: minus 76,000 voturi)
2004:  628 mii (în 4 ani: minus încă 108,000 voturi!)
2008:  425 mii (în 4 ani: minus încă 203,000 voturi!! - ca şi cum întreg judeţul Covasna, populaţie 225,000, ar fi dispărut pur şi simplu de pe faţa pământului).
2009: Kelemen Hunor obţine în primul tur al prezidenţialelor 373 mii de voturi (în una bucată an: minus încă 52 mii de voturi).

Pentru aşa ceva există trei explicaţii posibile:

A) Populaţia maghiară scade numeric într-un ritm uluitor (o reducere la jumătate între 1996 şi 2008, adică în 12 ani!). Să fie oare ăsta motivul? Din 1992 până în 2004 UDMR a pierdut 200 mii de voturi, iar populaţia de etnie maghiară a scăzut tot cu 200 mii, conform recensămintelor. Până aici totul pare relativ clar.

Dar din 2004 până în 2008 numărul de voturi pentru UDMR s-a redus iar cu 200 mii (50 mii/an). În patru ani UDMR a pierdut atâtea voturi câte pierduse în doisprezece ani.

Între 2008 şi 2009 UDMR a pierdut încă 50 mii de voturi, dacă luăm în calcul candidatura la prezidenţiale a lui Kelemen Hunor, "menţinând" ritmul de -50 mii de voturi / an.

Să fi dispărut atât de mulţi cetăţeni de etnie maghiară în atât de puţin timp?  Nu cred. În România, în oricare an între 2005 şi 2009 au decedat aproximativ 250 de mii de persoane. Ca 20% dintre decese (adică 50 mii) să aibă loc în rândul a doar 6% din populaţie (cei de etnie maghiară) este extrem de puţin probabil, chiar dacă includem şi migraţia ca factor posibil. Factorii demografici nu explică în totalitatea prăbuşirea în numărul de voturi pentru UDMR.

Nu vreau să lăbărţez discuţia cu prea multă aritmetică, dar:

ştiind că în 1992 UDMR a obţinut 811 mii de voturi de la 1,4 milioane etnici maghiari cu drept de vot

şi dacă declinul demografic în rândul comunităţii maghiare se menţine după 2002 la nivelul sesizat de recensământul din acel an,

atunci în 2008 UDMR ar fi trebuit să obţină 625 de mii de voturi de la 1,08 milioane etnici maghiari cu drept de vot.

Adică cu 50%, sau 200 de mii de voturi, mai mult decât a obţinut în realitate în 2008.

B) Etnicii maghiari nu mai vin la vot sau C) votează partide româneşti. Prin sondaj, am verificat situaţia în 4 judeţe "forte" ale UDMR. Dacă absenteismul afectează în mod egal pe românii de etnie maghiară ca şi pe majoritari, ar trebui să vedem aceleaşi procente pentru UDMR în 1992 ca şi în 2008... iar în trei judeţe din cele patru nu este cazul:

Bihor:
Scorul UDMR în 1992:  30%.
Scorul UDMR în 2008:  25%.
Scădere a numărului total de voturi între 1992 şi 2008:  74 mii.
Scădere a numărului de voturi pentru UDMR între 1992 şi 2008:  26 mii.

Covasna
Scorul UDMR în 1992:  77%.
Scorul UDMR în 2008:  61%.
Scădere a numărului total de voturi între 1992 şi 2008:  67 mii.
Scădere a numărului de voturi pentru UDMR între 1992 şi 2008:  62 mii (!!!!). Dacă din cei 35 000 de etnici maghiari care au votat în 2008 o treime nu vor veni la vot în 2012, mai mulţi cetăţeni de etnie română vor veni la vot în Covasna decât cetăţeni de etnie maghiară.

Cluj:
Scorul UDMR în 1992:  23%.
Scorul UDMR în 2008:  16%.
Scădere a numărului total de voturi între 1992 şi 2008:  102 mii.
Scădere a numărului de voturi pentru UDMR între 1992 şi 2008:  26 mii.

Satu Mare:
Scorul UDMR în 1992:  35%.
Scorul UDMR în 2008:  36%.
Scădere a numărului total de votanţi între 1992 şi 2008:  64 mii.
Scădere a numărului de voturi pentru UDMR între 1992 şi 2008:  22 mii.

Există două concluzii posibile, iar datele nu îmi permit să aleg una din ele. Înclin spre prima, dar sunt conştient că cifrele pot fi citite astfel încât a doua să fie corectă. Fiecare din cititori o poate alege pe cea care-i place mai mult.

Concluzia 1. Absenteismul a afectat în mod disproporţionat UDMR-ul. În judeţele din Transilvania, voturi s-au evaporat de la UDMR într-o măsură mai mare decât ar fi fost normal din punct de vedere statistic. Există şi excepţii care merită investigate - ce fel de organizaţie are UDMR la Satu Mare? E pupată pe obraji de conducerea de la centru sau nimeni nu-şi dă seama ce treabă bună fac? - dar în genere UDMR se află în calea a două tornade: demografică şi de legitimitate; ungurii din România sunt din ce în ce mai puţini, iar cei rămaşi (în viaţă şi în ţară) au început să stea acasă în ziua votului.

SAU

Concluzia 2: Cetăţenii de etnie română sunt cei afectaţi de absenteism. Cei de etnie maghiară vin la vot cu conştiinciozitate, dar încep să nu mai voteze UDMR. Fenomenul a început, după 2004, să ia proporţii geometrice. Există, bineînţeles, şi o criză demografică care afectează comunitatea maghiară, dar în fapt UDMR se află în calea a două tornade: demografică şi de legitimitate; ungurii din România sunt din ce în ce mai puţini, iar cei rămaşi (în viaţă şi în ţară) au început să voteze alte partide decât UDMR.

Lumea secretă a politicii româneşti din 2011

Notă: pentru un prieten care colecţionează perspective diferite asupra unor lucruri comune.

Există o lume în care Traian Băsescu este cel mai iubit şi de încredere politician din România anului 2011.

Cu colţul ochiului, poţi să şi vezi imagini din această lume: Traian Băsescu la un megafon în Piaţa Victoriei, zâmbind unei mulţimi cucerite de discursul pe care tocmai l-a dat; Emil Boc, ciufulit, abia scăpând din braţele unui grup de pensionare dolofane care vor să-l sărute pe obraji; Adriean Videanu, urcând cu paşi sprinteni pe o scenă, făcând apoi cu mâna spectatorilor.

Bineînţeles, câteva lucruri sunt constante. Există împrumuturi la FMI, există pensionari şi angajaţi care suferă, există o administraţie prezidenţială nepopulară, există criză.

Dar în această lume, PDL are 61% în sondaje, PNL şi PSD se insultă zilnic la toate posturile de ştiri, Victor Ponta este un biet ministru al Justiţiei, iar Traian Băsescu se îndreaptă cu paşi hotărâţi către un nou mandat prezidenţial.

Lumea aceasta este lumea în care Traian Băsescu a pierdut alegerile prezidenţiale din 2009.

Două statistici = două cuţite

Avem probleme: numărul nou-născuţilor a scăzut cu 10% faţă de 2010 (dacă luăm în considerare primele şapte luni), iar numărul căsătoriilor a scăzut cu 11%. Dacă o ţinem tot aşa până la sfârşitul anului, am avea în 2011 cel mai mic număr de căsătorii de dinainte de 1948 - când eram cam de două ori mai puţini ca naţie, şi deci şi opţiunile erau mai limitate...

Căderea este atât de bruscă încât, profesional vorbind, mă lasă fără respiraţie. Vorbim aici de o criză de încredere în economie şi în mediul politic afirmată fără echivoc. Lenin spunea despre armata ţaristă că "în 1917 au votat cu picioarele", adică au dezertat, iar aici avem un fenomen similar. Statisticile prezentate de Guvern şi de cei apropiaţi Guvernului cu privire la creşterea economică, exporturi, etc. sunt neclare. Le acord prezumţia de sinceritate, şi atunci este posibil să avem un fenomen asemănător celui din 2003-2004: creştere economică cu vizibilitate scăzută la nivelul omului simplu. Problema nu este dacă aşa e sau nu, ci dacă informaţiile sunt credibile, adică dacă vectorii de imagine sunt credibili. Probabil că nu: e greu să convingi o naţie că o ducem un pic mai bine când (trebuie să) închizi şcoli, spitale şi să reduci subvenţia la căldură.

De informaţia privind căsătoriile nu vreau să vorbesc, deşi observaţia în genere s-ar subsuma celei de mai sus.

luni, 12 septembrie 2011

Despre 12 septembrie 2001

12 este ziua care urmeaza lui 11. Dar "12 septembrie" mai poate însemna şi ce s-a întâmplat după 11.

Am avut norocul să trăiesc în Statele Unite şi înainte, şi după atentatele de la 11 septembrie. Nu ştiu în ce măsură judecata mi-a fost influenţată de propriile experienţe, dar am sentimentul puternic că în ultimii zece ani ceva fundamental s-a pierdut. Pentru prima dată într-o naţie modernă a fost ales un preşedinte aparţinând unei minorităţi, explozia de tehnologii şi para-tehnologii americane - Facebook, iPhone, Segway - este la un nivel nemaivăzut, dar...

Norman Spinrad, un autor de science-fiction care nu adora America, avea totuşi onestitatea să spună că Statele Unite sunt visul science-fiction al umanităţii. "Experimentul american" înseamnă un cuantum de comportamente, de idei, de aspiraţii care dau speranţă întregii lumi democratice. Când se întâmplă Abu Ghraib sau Mahmoudiya sau Hamandiya - toate astea în cadrul unui război inutil - ceva se sparge în noi, tocmai pentru că cerem mai mult Statelor Unite decât cerem nouă.

Ignor viziunea cinică conform căreia totul se reduce la economie. Dar subscriu viziunii lui Varujan Pambuccian: vin vremuri grele pentru naţiile care consumă mai mult decât produc. Din acest punct de vedere abia acum vor veni momentele dificile pentru S.U.A. Totuşi, printr-o o criză economică de dimensiuni planetare America a mai trecut, şi încă cu succes ; o pierdere de prestigiu este mult mai greu de echivalat.

Edit: am descoperit cu întârziere că şi prin New York Times se dansează pe aceeaşi melodie.

vineri, 9 septembrie 2011

6 lucruri interesante despre alegerile din ultimii 20 de ani

1. Bistriţa-Năsăud este singurul judeţ în care Corneliu Vadim Tudor l-a învins pe Ion Iliescu în turul doi al alegerilor din 2000.

2. În primul tur, C.V. Tudor îl depăşise pe Ion Iliescu în următoarele judeţe: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu, Timiş, Tulcea... doar ultimul fiind din afara Transilvaniei. În alte cuvinte, PSD nu a reuşit să beneficieze în Transilvania de pe urma eşecurilor guvernării CDR, iar după cum arată chiar sondajele USL din iulie 2011, PSD nu reuşeşte să beneficieze nici acum în Transilvania de eşecurile guvernării PDL. Se pare că PSD nu captează în mod decisiv atenţia transilvănenilor, care votează orice (până şi Vadim!) dar nu PSD.

3. Traian Băsescu a obţinut mai multe voturi în turul decisiv al alegerilor prezidenţiale din 2009 (cinci milioane două sute şaptezeci şi şapte de mii) decât în 2004 (cinci milioane o sută douăzeci şi şase de mii).

4. În turul unu al alegerilor prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană a luat mai puţin cu 1,25 milioane voturi decât Adrian Năstase în primul tur în 2004 (3,02 milioane faţă de 4,27 milioane, o scădere de 29%). Un milion două sute cincizeci de mii de voturi, adică aproximativ 45 de stadioane Naţional Arena pline ca la meciul cu Franţa. Sau de trei ori numărul de membri al PSD din 2004. Sau întreaga populaţie a oraşului Dallas (nu e o glumă). Sau de două ori populaţia oraşului Boston.

5. Alegerile prezidenţiale din 2009 a fost primele de după Revoluţie la care candidatul FDSN/PSD nu a ocupat locul unu în primul tur.

6.Întotdeauna votul pentru partide extremiste, anti-maghiare (PUNR + PRM) a fost mai mare numeric decât votul pentru UDMR.

joi, 8 septembrie 2011

Despre furie şi alţi demoni

Nu vreau să intru în disputa dintre Cătălin Zamfir şi Marian Preda, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice. Cel dintâi a acordat recent un interviu ( http://www.puterea.ro/articol/calitatea_vietii_mai_proasta_decat_in_1979 ) unde a făcut publice atât anumite atitudini de natură politică - care nu mă interesează - cât şi câteva observaţii inteligente - care mă interesează foarte mult. Pentru cine n-are răbdare şi vrea direct "prăjiturica", iată câteva citate urmate de mici comentarii care îmi aparţin:

"Toate datele arată că în 2011 evaluarea Guvernului a scăzut cu 10-12 la sută, iar efectul acestei evaluări e negativ, suntem nemulţumiţi. Nu că nu avem resurse, ci că alea care există se administrează prost şi atunci devenim furioşi."
Furia nu este efectul insuccesului personal. Acesta se răsfrânge - surpriză! - la un nivel personal, în tărâmul faptului divers: beţia, actul de violenţă, depresia. Furia vine din observarea unei stări de fapt pe care nu poţi să o schimbi dar pe care doreşti să o schimbi. Ce e mai neplăcut: să fii călcat pe picior de un necunoscut sau să fii călcat pe picior de un necunoscut în timp ce eşti legat la mâini şi la picioare?

" Întrebare: neîncrederea în cei care ne conduc are un efect negativ asupra celorlalte componente ale vieţii? Răspuns: Dimpotrivă, este un fenomen de refugiu. Oamenii se refugiază în viaţa particulară şi efectul e de creştere a satisfacţiei cu familia. Întotdeauna, cu cât eşti mai împăcat cu tine, satisfacţia creşte, eşti mai mulţumit faţă de tine, faţă de familie, faţă de prieteni."
... faţă de cei pe care îi cunoşti. Iar în mediul urban în care trăim, a cunoaşte a ajuns să însemne destul de puţin, dar să aibă efecte destul de mari. Sunt curios câţi din oamenii care vor coordona campanii electorale anul viitor cunosc termenul canvassing.

 "În general, în perioada de prosperitate rapidă (2005 - 2008) creşte numărul de sinucigaşi, deoarece speranţa creşte mult mai rapid decât posibilităţile şi sunt mai mulţi oameni nefericiţi atunci când văd că în jurul lor ceilalţi trăiesc bine, iar ei trăiesc prost. Acum (2009 - 2011) e o stare de disperare, care a apărut din faptul că nenorocirea care a venit nu depinde de tine ca persoană şi nici de colectivul din care faci parte. De exemplu, cei care au luat bani cu împrumut de la bancă s-au aşteptat că lucrurile vor merge mai bine din an în an, iar dintr-o dată totul s-a prăbuşit."
Sinuciderea este un fenomen trist şi nefericit oricui i s-ar întâmpla, dar este de-a dreptul absurd că acum, din cauze impersonale legate de natura capitalismului, sunt loviţi cu forţă tocmai capii de familie şi liber-întreprinzătorii pe care se bazează o societate capitalistă.




 

marți, 6 septembrie 2011

Sociologia ≠ statistici plictisitoare

Având în vedere că tocmai s-a încheiat şcoala de vară a PDL, iată un banc cu iz sociologic despre şcoala de vară din 2010:

În ultima zi, Emil Boc ia microfonul şi spune:
- Avem un concurs cu premii. Aveţi o oră la dispoziţie să scrieţi o compunere care să se încheie cu cuvintele "PDL e numai unul!".
După o oră toţi participanţii dau premierului foile goale, cu excepţia unuia care scrisese:
"M-a trimis ieri PDL-ul să văd câte procente avem în sondaje. M-am uitat, m-am întors şi i-am zis: PDL, e numai unul!"

luni, 5 septembrie 2011

De la cine ar lua voturi partidul lui Dan Diaconescu?... şi o surpriză legată de USL

Notă: în această postare am denumit partidului lui Dan Diaconescu POTV (Partidul OTV), pentru că numele său oficial nu a fost încă stabilit.

Un prieten foarte bun mi-a adresat întrebarea din titlu. Ca să îi răspund, am analizat informaţiile din 3 momente: înainte de apariţia POTV în planul percepţiei publice (iulie 2010), imediat după aceea (septembrie 2010) şi acum (mai-iunie 2011). Pentru fiecare moment am selectat două sondaje realizate de companii diferite.

O primă întrebare era dacă (şi cât) a convins POTV pe nehotărâţi să participe la vot. Aveam nevoie de procentul de nehotărâţi din fiecare sondaj şi de o distribuţie a voturilor care să îi ia în calcul. Din aceste motive procentele pe care le veţi vedea mai jos nu sunt cele transmise de obicei la televizor sau pe alte canale media; aici, "100%" este toată populaţia cu drept de vot, şi nu doar cei care au spus că vor să voteze.
 

Iulie 2010
Nu votează
PSD
PNL
PDL
Alţii
IPP
58 %
16,8 %
11 %
5 %
9,2 %
INSOMAR
60 %
15,6 %
8,3 %
5,1 %
11 %


Sept.2010
Nu votează
PSD
PNL
PDL
POTV
Alţii
GSS
32 %
25,1 %
19 %
9,8 %
5,8 %
8 %
CSCI
33 %
25,2 %
16 %
10,7 %
4,7 %
10,4 %


Mai-iunie 2011
Nu votează
USL
PDL
POTV
Alţii
CCSB
47 %
30,7 %
10 %
4,7 %
7,3 %
Avantgarde
46 %
32,9 %
9,1 %
4,3 %
7,6 %

 Iată câteva observaţii pe scurt:

1. La câteva săptămâni după şocul tăierilor de salarii anunţate de preşedintele Băsescu, între 58 % şi 60 % dintre români nu aveau o opţiune de vot. După trecerea verii, mai puţin de jumătate dintre aceştia (26% dintre toţi românii cu drept de vot) s-au orientat spre soluţii politice: o treime spre PSD, o treime spre PNL şi restul în mod egal spre PDL şi POTV. Este posibil ca transferul de intenţie de drept de vot să se fi făcut pe alte coordonate procentuale, dar cele menţionate mai devreme pot fi considerate corecte. În mod previzibil, partidele de opoziţie au fost principalele beneficiare ale anului 2010, POTV captând atenţia a relativ puţini votanţi.

2.  Din toamna anului 2010 şi până la momentul actual, USL (sau partidele care îl constituie) au înregistrat o scădere remarcabilă a susţinerii electorale. Între 9% şi 14% dintre toţi românii cu drept de vot au dorit în ultimul an să voteze USL sau partidele componente, dar ulterior şi-au schimbat părerea. Ca să reformulăm în alţi termeni: USL a pierdut mai mult de un sfert din electoratul său în ultimele nouă luni. Motivul pentru care acest lucru nu a fost vizibil ţine de statistică: numărul non-votanţilor a crescut, ceea ce a avut efectul de a "mări" artificial procentul de susţinere pentru USL, ascunzând problema sub preş. Dacă ultima propoziţie ţi se pare de neînţeles, te rog să citeşti paragraful următor; dacă nu, eşti rugat(ă) să mergi direct la paragraful numerotat "3".

Să ne imaginăm că în luna septembrie a anului trecut, o sută de oameni au fost întrebaţi ce fel de îngheţată vor să mănânce. 44 au răspuns "PNL" sau "PSD", 23 au vrut alte feluri de îngheţată, iar 33 au spus că nu vor îngheţată. Din totalul consumatorilor de îngheţată, preferinţele pentru îngheţatele "PNL sau PSD" se ridicau la 65% (44 din 67). În iunie 2011, întrebăm aceiaşi 100 de oameni ce îngheţată doresc. Acum, 31 doresc îngheţata "USL", 47 nu vor îngheţată, iar 22 vor alte sortimente. Din totalul consumatorilor de îngheţată, preferinţele pentru îngheţata "USL" se ridică acum la nivelul de 58% (31 din 53). Scăderea nu pare dramatică (65% - 58% = 7%), atâta timp cât luăm în calcul doar consumatorii de îngheţată; dar dacă luăm în calcul întreg grupul de 100 de oameni, numărul consumatorilor "PSD" şi "PNL"/"USL" a scăzut de la 44 la 31 (adică cu 29,5%). Procentele au fost luate din sondajele de mai sus, cei care "nu vor îngheţată" fiind - în mod evident - cei care nu vor să voteze.

3. POTV şi PDL s-au stabilizat, lucru sesizat de altfel şi de Sebastian Lăzăroiu în urmă cu o lună într-un interviu pentru Evenimentul Zilei. Tehnic, despre primul partid s-ar putea vorbi chiar de un uşor trend descrescător, dar acest lucru este extrem de greu de măsurat cu acurateţe, întrucât procentele sunt extrem de mici.

Din sondaje de o calitate mai îndoielnică, care plasează intenţia de vot pentru POTV la 13% în Bucureşti în iulie 2011 (adică 6% din toată populaţia cu drept de vot din Bucureşti, prin comparaţie cu 4,5% la nivelul întregii ţări), ar rezulta că frumoasa noastră capitală este unul din punctele forte ale POTV în plan geografic.

În concluzie, electoratul POTV este rezultatul mobilizării afective a unui subgrup din rândul celor nemulţumiţi de măsurile de austeritate, precum şi al sustragerii unor procente relativ neimportante de la celelalte partide (procente recuperate rapid de acestea). Cel mai bun indicator al plajei maximale a POTV este chiar rating-ul televiziunii respective: între 100 şi 300 de mii telespectatori urmăresc OTV în orice moment, adică un procent din populaţia României mult inferior intenţiei de vot pentru partid. În alte cuvinte, atâta timp cât partidul lui Dan Diaconescu rămâne organizaţia politică a unei televiziuni, limita sa a fost deja atinsă.

Prin comparaţie, există întrebări mai importante pentru viitoarea configuraţie a Parlamentului decât electoratul OTV - cum ar fi cele legate de noua lege electorală. Dar despre asta, în altă postare.

duminică, 4 septembrie 2011

Sondajele publicate de USL şi ipoteza "15"

     Ce spun datele?

Pe data de 1 septembrie 2011, Uniunea Social-Liberală a făcut publice rezultatele sondajelor de opinie pe care Avangarde, CSCI şi alte institute le-au efectuat pentru USL în perioada mai-iulie 2011. 



Având în vedere sursa acestor informaţii, există în mod natural dubii cu privire la acurateţea lor. Aceste dubii vor fi detaliate - şi luate în calcul - la momentul potrivit. Dacă ne concentrăm însă asupra intenţiei de vot aşa cum a fost ea surprinsă de aceste sondaje de opinie, există câteva elemente uşor de observat cu ochiul liber:

1. Dacă vorbim strict de votul politic, PDL nu ar ocupa locul 1 în niciun judeţ.

2. În doar şapte judeţe PDL ar obţine 30% sau mai mult din voturi: Alba, Arad, Caraş-Severin, Cluj, Mehedinţi, Neamţ, Suceava. Patru dintre aceste şapte judeţe se află în Transilvania.

3. Deşi cele mai mari intenţii de vot pentru USL la nivel judeţean sunt înregistrate în judeţe din Moldova (Galaţi 76%, Iaşi 71%, Vaslui 71%), altă regiune istorică - şi anume Muntenia - este fieful real al opoziţiei. USL are în toate judeţele din Muntenia un avans de cel puţin 25% faţă de PDL, cu excepţia judeţului Mehedinţi.

4. Există indicii că fenomenul denumit de americani "favorite son" (un politician care s-a născut şi a trăit într-o regiune obţine de obicei multe voturi din regiunea respectivă la alegeri - "pentru că e de-al nostru!") se aplică Partidului Democrat Liberal în Cluj (Emil Boc) dar nu în Constanţa (Traian Băsescu) şi nu se aplică Uniunii Social-Liberale în Tulcea (Crin Antonescu).

5. În Cluj şi Mureş voturile pentru UDMR pot înclina balanţa într-o parte sau alta. Alianţele încheiate de UDMR la nivel local sau naţional ar putea decide soarta politică a acestor judeţe, în funcţie de conţinutul legii electorale care va fi în vigoare la următoarele alegeri locale şi/sau parlamentare.

          Ipoteza "15"

Sondajele de opinie nu reprezintă însă o imagine corectă a rezultatului unor alegeri viitoare, ci doar o fotografie imperfectă a stării de fapt. De aceea, îl invit pe cititor la explorarea unei ipoteze pe care o consider veridică, dar nu un adevăr absolut, iar apoi să testăm cum s-ar modifica rezultatele sondajelor prezentate de USL în funcţie de premizele acestei ipoteze.

În primul rând, să presupunem că performanţa USL la alegerile următoare, oricare şi oricâte vor fi ele, va fi mai slabă decât în sondajele de mai sus. Poate că institutele respective au modificat datele pentru a satisface orgoliul clienţilor; poate că aceştia le-au modificat înainte de a le face publice (anunţul lui Victor Ponta cum că bazele de date vor fi făcute publice are rolul de a elimina astfel de posibilităţi, întrucât este dificil să modifici zeci de baze de date fără a lăsa urme). În mod inevitabil, aceste sondaje au şi marje de eroare care trebuie luate în calcul - faptul că în fiecare judeţ au fost efectuate două sondaje ar trebui să reducă această marjă de eroare, dar errare humanum est. De asemenea, este posibil ca USL să aibă o campanie slabă la nivel naţional, să utilizeze mesaje inferioare calitativ celor ale PDL-ului, duo-ul Ponta-Antonescu să se uzeze în planul percepţiei publice, etc.
În al doilea rând, să luăm în considerare posibilitatea ca performanţa PDL să fie superioară celei din sondajele realizate de adversarii săi politici. În afară de cauzele menţionate deja, poate fi vorba şi de o organizare superioară unei alianţe (USL) de alianţe (PSD + ACD). Nu este de exclus ca PDL să se prezinte în 2012 cu o strategie de calitate şi să utilizeze în mod eficient puţinii vectori pozitivi de imagine pe care îi mai au, de exemplu anumiţi lideri locali (sondajele au luat în calcul votul politic, şi nu impactul personalităţilor care vor candida). Fiind un partid aflat la guvernare, PDL poate utiliza mecanismele statului pentru a obţine simpatie: scăderea TVA, reducerea taxei unice, eventuale măriri salariale pentru bugetari, creşterea punctului de pensie sau reintroducerea sporurilor salariale. De asemenea, "sacoşele electorale" nu vor dispărea în 2012, iar PDL-ul este partidul cu cea mai bună situaţie financiară dintre toate, implicit fiind şi cel mai bine plasat în competiţia pentru captarea voturilor via ulei plus zahăr.
În mod concret, la nivel naţional şi uniform în toate judeţele, am reduce rezultatul USL cu 15% faţă de cel din sondajele sale, iar scorul PDL s-ar mări 15%. Acest 15% menţine o situaţie recunoscută de toate sondajele de opinie - avansul USL faţă de PDL - dar reprezintă o scădere semnificativă a scorului celei dintâi şi respectiv o creştere majoră a intenţiei de vot faţă de PDL. Efectul unor modificări mai mari (+/- 20%) sau mai mici (+/-10%) poate fi dedus pornind de la acest punct de referinţă. Această ipoteză surprinde un adevăr familiar celor mai mulţi dintre noi: cu cât scorul electoral al unui partid sau alianţe este mai înalt, cu atât şansele ca acesta să scadă sunt mai mari.
          Nu procentele sunt importante aici, ci capacitatea ipotezei de a stimula gândirea. Este intenţia de vot pentru PDL inferioară mijloacelor sale de a o modifica? Este intenţia de vot pentru USL solidă sau este ea dependentă de factori în afara controlului USL? Ipoteza "15" porneşte de la premiza că răspunsul la aceste întrebări este "da", şi cuantifică la 15% implicaţiile acestui răspuns.
         Un astfel de calcul este şi într-o concordanţă mai mare cu realitatea de pe teren, respectiv alegerile din Neamţ şi Maramureş de acum câteva săptămâni. Chiar dacă rezultatele de la nivel de colegiu nu sunt nici pe departe comparabile cu cele de la nivel de judeţ, ele arată într-o măsură mai mare capacitatea de mobilizare a celor două forţe politice. După cum se poate vedea mai jos, ipoteza "15" este mai apropiată de realitatea unui scrutin real decât cea din sondaje, fără ca asta să însemne că ipoteza este "adevăr" sau că sondajele USL au fost falsificate:

Maramureş

Situaţia în judeţ conform sondajelor USL (scor PDL - scor USL): 19%-52%
Ipoteza "15" (scor PDL - scor USL): 34%-37%
Alegeri (scor PDL - scor USL): 42%-35%

Diferenţa dintre rezultatul de la alegeri şi cel din sondajele USL: 23% (la scorul PDL) + 17% (la scorul USL) = 40%
Diferenţa dintre rezultatul de la alegeri şi cel din ipoteza "15": 8% (la scorul PDL) + 2% (la scorul USL) = 10%

Neamţ

Situaţia în judeţ conform sondajelor USL (scor PDL - scor USL): 37%-47%
Ipoteza "15" (scor PDL - scor USL): 52%-32%
Alegeri (scor PDL - scor USL): 55%-44%

Diferenţa dintre rezultatul de la alegeri şi cel din sondajele USL: 18% (la scorul PDL) + 3% (la scorul USL) = 21%
Diferenţa dintre rezultatul de la alegeri şi cel din ipoteza "15": 3% (la scorul PDL) + 12% (la scorul USL) = 15%

Ce se întâmplă cu harta electorală a României dacă aplicăm ipoteza "15"?

  • Transilvania devine o redută a PDL. Toate judeţele cu excepţia Maramureşului, Hunedoarei şi regiunii Har-Cov ar susţine PDL într-o măsură mai mare decât USL.
  • Populaţia Transilvaniei reprezintă însă doar un pic peste o treime din populaţia ţării. O scădere radicală a prezenţei la vot a votanţilor USL în judeţele regăţene ar fi necesară pentru ca PDL să recupereze teren din punct de vedere electoral.
  • Câteva judeţe din Vechiul Regat (Brăila, Dâmboviţa, Mehedinţi, Neamţ, Suceava, Tulcea) şi-ar schimba "culoarea", dar majoritatea ar rămâne sub controlul USL, precum în sondajele făcute publice în 2011.
  • În contextul în care alegerile parlamentare ar avea loc în acelaşi timp cu cele locale, scorul USL la nivel naţional ar deveni 45% iar cel al PDL 35%. În Parlament ar mai intra UDMR şi probabil partidul-om-televiziune OTV. O cantitate neglijabilă de voturi (aproximativ 4%) se va fi îndreptat spre partide care nu au intrat în Parlament şi ar fi redistribuită.

Dacă starea de fapt descrisă de ipoteza "15" s-ar produce, cine ar beneficia? Cine nu?

Pentru USL, îndeplinirea ipotezei "15" ar marca un eşec major, nepermiţând bruscarea preşedintelui întru nominalizarea lui Victor Ponta drept candidat la poziţia de prim-ministru. În 2013 am putea vorbi de preşedintele PSD Mircea Geoană şi preşedintele PNL Ludovic Orban. Pe de altă parte, PDL ar fi obligat să se alieze atât cu partidul lui Dan Diaconescu cât şi cu UDMR întru formarea unei noi coaliţii de guvernare. Probabil că ele ar fi dispuse să se sacrifice pentru binele ţării.

Poate face ceva mai mult PDL decât ce s-a menţionat anterior? Este ipoteza "15" o subestimare a scorului pe care îl va înregistra PDL?

Ipoteza "15" porneşte de la premiza că PDL îşi va mări capitalul electoral cu 75% (aproape o dublare). Acest lucru este greu de realizat, darămite de depăşit. Scopul PDL nu este neapărat de a ocupa primul loc la alegerile parlamentare (deşi nu s-ar opune dacă i s-ar da posibilitatea), ci oprirea USL de la a obţine 50% +1 din locurile din Parlament. Aparent, cele două lucruri sunt sinonime: fiecare vot pentru PDL - indiferent dacă vine de la un susţinător USL, un nehotărât sau un fan al partidului OTV - duce la o scădere implicită a scorului electoral al USL. Există însă câteva diferenţe importante între "a ocupa primul loc" şi "a opri un competitor electoral anume de la a lua 50%+1". Înţelegerea lor este cheia anului electoral 2012.

Un indiciu: conform informaţiile unui sondaj realizat de IRES în luna februarie a acestui an1, un nou partid ar fi atractiv pentru 54% dintre votanţii USL faţă de doar 37% dintre votanţii PDL. Tinerii, votanţii între 51 şi 65 de ani, locuitorii din mediul rural şi cei din Moldova sunt categoriile sociale cel mai interesate de apariţia unei noi formaţiuni politice; conform acestora, un nou partid ar trebui să nu fie nici de stânga, nici de dreapta, ci de centru (ceea ce arată mai mult lipsa de perspective a electoratului decât o pasiune pentru echidistanţă doctrinară). Apariţia unui partid care să se adreseze categoriilor menţionate mai sus ar crea falii în intenţia de vot pentru USL, permiţând într-un târziu chiar cooptarea acestui nou partid în coaliţia de guvernare PDL-OTV-UDMR de după 2012. Mai este însă timp?

  Alte observaţii pe marginea sondajului USL 

1. Potrivit recensământului din 2002, în judeţul Satu Mare raportul locuitori de etnie română / locuitori de etnie maghiară este de 7 la 4. Totuşi, datorită împărţirii voturilor majoritarilor între USL şi PDL, datorită prezenţei disciplinate la vot a minorităţii maghiare, precum şi datorită dezinteresului faţă de politică al cetăţenilor de etnie română, UDMR-ul este partidul care ar obţine cele mai multe voturi în judeţ (UDMR - 36%, USL - 32%, PDL - 15%). Mulţumită schimbărilor aduse modului de alegere al deputaţilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, este posibil ca, după 2012, toţi parlamentarii care reprezintă judeţul Satu Mare, preşedintele Consiliului Judeţean precum şi membrii consiliului judeţean să fie membri UDMR, deşi doar o treime din populaţie a votat pentru acest partid. Această observaţie nu are un substrat xenofob, ci surprinde modul în care sistemul de vot într-un singur tur este incompatibil cu reprezentativitatea necesară democraţiei.

2. În opt judeţe unde candidatul la şefia Consiliului Judeţean este membru PSD, candidatul la primăria reşedinţei de judeţ aparţine ACD. Este vorba de Bacău, Dâmboviţa, Galaţi, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vâlcea. În alte 7 judeţe se petrece situaţia inversă - în Braşov, Botoşani, Buzău, Caraş Severin, Harghita, Mureş şi Satu Mare candidatul la şefia Consiliului Judeţean aparţine ACD, iar candidatul la primăria reşedinţei de judeţ este membru PSD (Iaşi fiind un caz special nu este luat în calcul). În alte 25 de judeţe candidaturile sunt "uni-lineare", adică acelaşi partid numeşte şi candidatul la şefia CJ, cât şi candidatul la primăria reşedinţei de judeţ. Este de văzut dacă în cele 15 judeţe "mixte" campania de la alegerile locale va suferi datorită unei eventuale lipse de coeziune.

3. Polul sărăciei din UE - regiunea Nord-Est - nu "aparţine" PDL sau USL. Scorul partidului de guvernământ variază între nivele sub media pe ţară (13% - Iaşi, 15% - Vaslui) şi peste (35% - Suceava sau 37% Neamţ). A trăi în cea mai săracă zonă din Europa civilizată nu te face mai mult sau mai puţin PDL-ist/USL-ist decât a trăi în altă parte a ţării.

4. Sondajele nu conţin informaţii despre Bucureşti sau diasporă, de la cea din urmă putându-se aştepta - dacă e să dăm crezare afirmaţiei domnului Baconschi de la ultimul congres PDL - aproximativ 850 000 de voturi în plus faţă de alegerile din 2009.

5. Dacă ar fi să comparăm situaţia PDL în anul 2011 cu cea a altor partide aflate la guvernare în anul care precede alegerile, o singură dată după Revoluţie intenţia de vot pentru cei aflaţi la putere era sub 25%: CDR în 1999 (conform barometrului de opinie publică realizat de MetroMedia Transilvania la cererea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă2). Mai mult, atunci 31% dintre români aveau încredere mare sau foarte mare în preşedintele Emil Constantinescu, o cotă a încrederii dublă faţă de cea a preşedintelui actual. Situaţia este însă doar aparent asemănătoare, PDL aflându-se într-un context mult mai bun: Traian Băsescu şi-a anunţat intenţia de a nu nominaliza pe Victor Ponta drept candidat la poziţia de prim-ministru indiferent de scorul USL sau PSD, iar influenţa sa va fi decisivă, lucru ştiut de cei care i-au urmărit cu grijă declaraţiile şi cunosc în detaliu Constituţia. În plus, PDL-ul este o structură incomparabil superioară CDR-ului din punct de vedere organizatoric, iar crizele guvernamentale din perioada 1999-2000 care au necesitatea aducerea tehnocratului Mugur Isărescu nu par să se repete. La momentul alegerilor - oricând şi în oricâte etape vor fi acestea - PDL-ul va avea controlul asupra Guvernului şi o majoritate stabilă în Parlament.

6. USL este principalul beneficiar redistribuirii voturilor partidelor care nu intră în parlament. Cum această distribuire se va face în raport cu voturile deja obţinute, 60% din voturile pentru UNPR...s-ar duce la USL! PDL are patru opţiuni la dispoziţie cu privire la UNPR, partidul lui Dan Diaconescu şi alte antreprize viitoare afiliate fluxului de putere Băsescu-PDL care sunt expuse riscului de a nu intra în Parlament. Aceste partide:
a) vor trebui susţinute prin eforturi asemănătoare celor întreprinse de filialele PDL pentru alegerea Elenei Băsescu ca euro-parlamentar;
b) vor fuziona cu PDL, anulând scopul principal pentru care au fost sau vor fi formate - atragerea de voturi de la USL;
c) vor forma o alianţă electorală, anulând parţial scopul principal pentru care au fost sau vor fi formate;
d) vor fi lăsate să se descurce singure, cu toate riscurile pentru PDL menţionate la debutul acestui paragraf.
Cititorul poate intui singur care este calea care va fi utilizată de principalul partid de guvernământ.



Arhivă blog