Faceți căutări pe acest blog

joi, 8 noiembrie 2012

6 mituri despre votanţii USL şi ARD

Deja vedem alegoria în funcţiune. Alegerile actuale vor fi prezentate în 2013 de către foarte multe voci din spaţiul public drept o confruntare între "bătrânii din satele Moldovei" şi "oamenii tineri, educaţi, din marile oraşe şi din Ardeal". Precum în 1992, imaginea aceasta confirmă pentru unii justeţea intrinsecă a cauzei ARD, măcar asta urmând să rămână după o înfrângere previzibilă.

Imaginea de mai sus are o problemă: e falsă.

Să analizăm bucăţile componente ale alegoriei conform studiului IRESCOP - deşi alte studii de pe piaţă indică exact aceleaşi lucruri, acesta este cel mai recent.

1. "Votanţii USL sunt aproape toţi oameni în vârstă, care nu se mai pot adapta la capitalism şi cer susţinerea statului".
Adevărat sau fals? FALS. 

Electoratul cu vârsta de peste 65 de ani are o pondere mai mare în electoratul ARD (16%) decât în electoratul USL (10%).

De fapt, când vine vorba de dependenţa partidelor de votanţi cu vârsta peste 50 de ani, situaţia este extrem de asemănătoare:

ARD 47%
USL 55%
PPDD 54%

2. "Absolvenţii de facultate nu votează USL. Mesajele asistenţiale ale USL nu au succes în rândul oamenilor educaţi".
Adevărat sau fals? FALS.

19% din votanţii USL au studii superioare votează USL. Prin comparaţie, 28% din votanţii ARD au studii superioare. Dar întregul este cu totul altul (electoratul USL este cel puţin dublu ca mărime faţă de cel al ARD). Majoritatea oamenilor cu studii superioare care vor să vină la vot sunt votanţi USL.

(Dacă paragraful de mai sus ţi se pare neinteligibil, iată un exemplu matematic simplu: 28% din 50, adică 14, este mai puţin decât 19% din 100, adică 19).

3. "Aproape toţi votanţii USL se află în Moldova şi Muntenia; în Ardealul mult mai occidentalizat, situaţia USL e catastrofală".
Adevărat sau fals? FALS.

Sub impresia victoriilor PDL de la locale în câteva oraşe importante (Braşov, Cluj, Arad), mulţi oameni cred că Ardealul este un fief al ARD, uitând cât de greu au fost obţinute aceste victorii, practic la câteva procente.

30% din votanţii USL locuiesc în Ardeal.

4. "Majoritatea votanţilor USL se află în Moldova, o zonă săracă, lovită puternic de criză şi deci vulnerabilă la mesaje de stânga".
Adevărat sau fals? FALS.

19% din electoratul USL este din Moldova. Dar ce vedem? 18% din electoratul ARD este în Moldova. Prin comparaţie, PPDD este mai puţin dependent de Moldova decât ARD (doar 11% din electoratul PPDD provine din această zonă). 

5. "Majoritatea votanţilor USL se află în mediul rural, acolo unde valorile capitalismului şi democraţiei nu a pătruns de fapt."
Adevărat sau fals? FALS.

57% din votanţii USL se află în mediul urban. 43% locuiesc la sat.


6. "Votanţii ARD sunt în majoritate oameni cu educaţie superioară. Aceştia sunt cei care apreciază mesajul dreptei."
Adevărat sau fals? FALS.

Doar 28% din votanţii ARD au absolvit o facultate. Mai pe româneşte: trei votanţi ARD din patru au terminat cel mult liceul.

Care va fi substratul sociologic real al alegerilor de peste o lună? Precum în 2000, grupuri disparate din punct de vedere social vor colabora prin vot pentru a susţine USL, motivele fiind diferite. Nu există o imagine clară sau un arhetip lejer care să-i cuprindă pe toţi. De cealaltă parte, o imagine la fel de pestriţă: votanţi asistenţiali din judeţele-fief ale PDL, publicul real de dreapta, fani ai lui Traian Băsescu.

30 de comentarii:

  1. tot de acolo: 75% dintre votantii usl sunt total de acord cu afirmatia ca romania are nevoie de un conducator puternic, care sa faca ordine in tara. procentul analog la votantii ard e de 60%. amuzant e ca useleii doresc o republica parlamentara, votantii lor o figura autoritara.
    iar triste sunt alte cifre: 75% dintre romani considera ca e mai importanta pastrarea ordinii publice decat a libertatii individuale.

    RăspundețiȘtergere
  2. "19% din votanţii USL au studii superioare votează USL" lol
    Serios, ar trebui spus la ce sondaje te referi

    RăspundețiȘtergere
  3. Mda, sunt foarte multi cu diplome de la "universitati private" care sunt asistati sociali sau lucreaza la stat (prin bunavointa lu' tata, mama, unchiul ...). Un studiu pe votantii cu doctorate nu aveti? ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici doctoratele nu mai sunt ce au fost ... vezi pontanacul :). Oricum se vede clar ca autorul voteaza cu usl. Inca un mit: "usl minte de ingheata apele: Adevarat sau fals? ADEVARAT" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. « Oricum se vede clar ca autorul voteaza cu usl. »

      eu văd clar doar un lucru: că autorul prezintă corect niște date cantitative publicate de alții, fără interpretări personale, dar evidențiind aspectele relevante.

      Ștergere
    2. tu cum te-ai ratacit pe aici??!

      Ștergere
  5. Un alt mit: USL e de stanga. Fals. Doar e vopsit cu rosu pentru a deruta prostimea.. Partidul marilor baroni imbogatiti prin nenorocirea tarii nu poate fi de stanga. E tot atat de antinational si vandut corporatiilor straina ca si restul.
    Inca un mit: daca nu esti cu USL inseamna ca esti cu PDL. La fel, fals. Poti fi impotriva a toti protagonistii politici actuali fiindca nu este nici o diferenta intre ei decat de nume dar nu prin consecintele economico-sociale. Acelasi capitalism atroce care va bloca in curand orice miscare economica prin absorbtia masei monetare si imobilizarea ei in conturi private.
    O realitate care nu se vede: Trebuie concentrata toata populatia in jurul celor doua partide si trebuie dat de lucru celor doua tabere (si asa somajul e in continua ascaladare) sa se agite cat mai puternic pentru a distrage atentia de la realitate si mai ales sa nu le treaca princap sa organizeze o opozitia afta de sistemul insusi care a creat aceste specimene politica.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce nu inteleg eu este ca la pct 1 folosesti procentul ca pondere din total pe cand la restul nu. De ex la pct 4 zici ca "19% din electoratul USL este din Moldova. Dar ce vedem? 18% din electoratul ARD este în Moldova." dar cei 19% sunt mult mai mult decat 18% daca aplicam calculul de la pct 1. "(Dacă paragraful de mai sus ţi se pare neinteligibil, iată un exemplu matematic simplu: 28% din 50, adică 14, este mai puţin decât 19% din 100, adică 19)."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte adevărat ce zici, dar... în acest paragraf nu încercam să afirm că mai mulţi locuitori ai Moldovei votează ARD decât USL, ci doar că ponderea moldovenilor în cele două electorate este identică, adică ambele forţe politice îşi iau o cincime din voturile lor din Moldova.

      Ștergere
    2. Atunci, afirmatia dvs de mai sus confirma, si nu infirma mitul. Sau cel putin nu poate fi o argumentatie care sa stea in picioare ...

      Ștergere
    3. Propoziţie: "Majoritatea votanţilor USL se află în Moldova". Adevărat? Nu. 19% din votanţii USL sunt din Moldova. 19% < majoritate.

      Poate că te referi la alt mit.

      Ștergere
  7. sondaj ires. in colegiul lui, ponta ia 76% iar dd si cel de la ard cate 12%.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe. Mă citez: http://sociollogica.blogspot.com/2012/10/lista-celor-care-ard-deja-de-bucurie.html?showComment=1351691726249#c6333508050089938057

      "Ponta. Organizaţia locală mai puternică e avantajată."

      Ștergere
  8. Simplu: pentru ca lumea face in capul lor de analijdi politici echivalenta: USL = PSD. Falsh! Vrong! Neadevarat! Odata cu alipirea PNL la PSD, profilul USL s-a echilibrat, asezindu-se in media generala a populatiei. Just as simple as saying "60%" :)

    RăspundețiȘtergere
  9. "grupuri disparate din punct de vedere social vor colabora prin vot pentru a susţine USL, motivele fiind diferite". Eu zic ca, printre altele, exista un motiv care ii apropie pe toti de USL. Iata ca Traian Basescu e in stare sa si uneasca, nu numai sa dezbine. :)

    Eu inca nu am inteles cui se adreseaza ARD. La modul cum s-au prezentat in guvernare si in comunicarea publica, am distins in aria lor de interes doar bugetari de lux, corporatisti si clientela lor politica. N-am observat sa fi largit aceasta arie ingusta nici macar in contextul campaniei electorale.

    In acest moment, in ochii majoritatii electoratului din Romania USL ocupa centrul spectrului politic, pe cind ARD-ul se apropie de o zona extrema.

    RăspundețiȘtergere
  10. In sfarsit un comentariu interesant!

    RăspundețiȘtergere
  11. http://www.gandul.info/politica/primarul-pdl-al-sucevei-il-sustine-pe-liderul-pnl-suceava-pentru-functia-de-deputat-10289913 inca un motiv ptr care usl va lua peste 50%. alesii locali ai ard au inceput sa simta din ce parte bate vantul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. p.s.
      si acesta e cel care a trecut pe fata de cealalta parte. mai sunt cei care vor face noncombat.

      Ștergere
    2. Se va face şi invers. Ponderea mai mare câştigă.

      Ștergere
  12. ccsb-palada la antena 3:
    -usl intentii de vot 62%;vot real 57%; redistribuiri 61%; mandate 65%.
    -ard ...mandate 21%;
    -ppdd...mandate 7%;
    -udmr...mandate 7%;

    RăspundețiȘtergere
  13. avand in vedere ca nu se pot face comentarii in lamuririle dvs privitoare la legea electorala si precizarea dvs de la final, as dori parerea dvs in legatura cu desemnarea viitorului prim ministru in conformitate cu spiritul constitutiei,litera ei si cutumele democratiei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am nicio părere, sunt sociolog nu analist politic sau teoretician al democraţiei.

      Am rezolvat problema cu comentariile, se pot posta acum :)

      Ștergere
  14. Matematicianul lui peste. Daca am 30% votanti cu studii superioare dintr-un bazin electoral de 1000 de persoane si bazinul electoral se mareste de 5 ori, dupa calculele tale inseamna ca sunt votat in proportie de 150% de persoane cu studii superioare. Vai de steaua ta de uslas.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Situaţia pe care o descrii n-are nicio legătură cu textul postării.

      Afirmaţie: Absolvenţii de facultate nu votează USL.
      E adevărat? Nu. Voila cifrele.

      Afirmaţie: Votanţii ARD sunt în majoritate oameni cu educaţie superioară.
      E adevărat? Nu. Voila cifrele.

      Apreciez că sunt numit "uslaş", am fost făcut prea des "băsist" în ultima vreme, cântarul insultelor era un pic dezechilibrat.

      Ștergere
  15. Votanti USL sunt mahalagi si semidocti. Adevarat sau fals?

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog