Faceți căutări pe acest blog

joi, 21 noiembrie 2013

Candidatul aflat "sub partid"

Vei auzi formula asta foarte mult în anul care urmează. Ea se bazează în cele mai multe cazuri pe o confuzie simplă.

Să luăm drept exemplu valorile din ultimul sondaj CSCI.

Scorul PSD este 41%. Scorul lui Ponta este 32%.

Aparent, aproape un sfert din votanţii PSD optează pentru alt posibil candidat la prezidenţiale.

Însă afirmaţiile de mai sus ar fi adevărate doar dacă "41%" şi "32%" s-ar calcula prin referire la acelaşi total, ceea ce este fals. La europarlamentare sunt siguri că ar veni 44% din respondenţi. La prezidenţiale 60%.

Adică: scorul PSD este 41% din 44% = 18% din totalul respondenţilor.
Iar scorul lui Ponta este 32% din 60% = 19,2% din totalul respondenţilor.

De fapt, Ponta este peste partid sau, în cel mai rău caz, dacă luăm în calcul marja de eroare, la nivelul partidului.

Evident că este realmente posibil ca un candidat să fie sub scorul partidului, dar trebuie făcut un calcul ca să te asiguri.

De exemplu, la europarlamentare (prezenţă 25%) un partid obţine 10%...
... iar la prezidenţiale (prezenţă 50%) candidatul acelui partid obţine 4%.

Partidul are 10% din 25% = voturile a 2,5% din oamenii aflaţi pe liste.
Candidatul are 4% din 50% = voturile a 2% din oamenii aflaţi pe liste. 0,5% din oamenii aflaţi pe liste (cam 90 de mii de oameni) au votat acel partid la europarlamentare dar la prezidenţiale au votat alt candidat sau n-au votat deloc.

Starea de fapt pe care o exprimă formularea din titlu indică ceva, dar ... altceva. Şi anume, arată un candidat care nu reuşeşte să ţină pasul cu ceilalţi atunci când vine vorba de obţinerea voturilor altor oameni decât cei care optează pentru partidul său.

Să zicem că în România ar exista doar două partide, Albii şi Picăţelele. La europarlamentare vin la vot două milioane de persoane, care optează jumătate pentru un partid, jumătate pentru celălalt.

La prezidenţiale mai vin încă 4 milioane de persoane, din care 3 milioane optează pentru candidatul Albilor şi 1 milion pentru candidatul Picăţelelor. Ce rezultate avem?

La europarlamentare:
Albii 50% (un milion de voturi)
Picăţelele 50% (un milion de voturi)

La prezidenţiale:
Candidatul Albilor 66% (patru milioane voturi)
Candidatul Picăţelelor 33% (două milioane voturi)

Candidatul Picăţelelor a obţinut voturi în plus. Un milion de voturi! Dar n-a putut ţine pasul cu adversarul său, care a strâns enorm de multe opţiuni de vot de la cei care s-au prezentat la urne doar la prezidenţiale. Candidatul Picăţelelor a fost "sub partid", dar doar în sensul în care performanţa electorală pentru care era responsabil (atragerea votanţilor-alţii-decât-cei-ai-partidului) a fost mai slabă decât performanţa partidului său la europarlamentare.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Spaţiul opoziţiei la prezidenţiale

Scriam în urmă cu câteva zile: "dacă [reprezentanţii opoziţiei] ar anunţa deodată, într-o conferinţă de presă, că doar unul dintre ei ar candida, tranziţia susţinătorilor nu s-ar face perfect şi ordonat, unii optând să renunţe la a mai vota".

Iată şi de ce.

Sondajele de până la începutul competiţiei interne din PDL arătau că palierul aflat la dispoziţia opoziţiei la prezidenţiale e clar şi bine definit: mai puţin de o treime din cei care intenţionează să voteze.

În ultimii doi ani s-au făcut publice 22 de sondaje care măsurau intenţia de vot la prezidenţiale.

În 4 sondaje din cele 22 s-a testat performanţa unei candidaturi unite a opoziţiei. În medie, scorul acelui candidat era de 27,4%.


În 7 sondaje, s-a testat situaţia în care opoziţia ar avea doi candidaţi. În medie ei cumulau 28,7%.


În 8 sondaje, s-a testat posibilitatea ca opoziţia non-PPDD să fie reprezentată de 3 candidaţi. În medie, ei cumulau 26,5%.


Abia în sondajele în care există mai mult de 3 candidaţi scorul cumulat scade în mod semnificativ, ajungându-se la 23-24%. (Exasperaţi de lunga listă de candidaţi ai opoziţiei, unii respondenţi aruncau prosopul).

În alte cuvinte, indiferent dacă opoziţia avea 1, 2 sau 3 candidaţi scorul total al acestora la prezidenţiale era de 26-29%. Dacă un singur candidat ar beneficia de acest scor, el ar intra în turul doi, pentru că este cvasi-imposibil ca alţi doi candidaţi să obţină câte 30% fiecare.

În acest context a apărut sondajul CSCI.

Scriam despre faptul că are o veste bună pentru opoziţie. De fapt sunt trei:

1. Cei trei candidaţi menţionaţi acolo cumulează 37% (compară, te rog, acest scor cu valorile în albastru din rândurile de mai sus).

2. Niciunul dintre ei nu e Mugur Isărescu, o figură care stă foarte bine în sondajele privind prezidenţialele şi care ar fi avut efectul de a sălta artificial opţiunea de vot.

3. La fel de important era faptul că opţiunea în virtutea inerţiei (dar şi ca mod de a penaliza ceilalţi candidaţi potenţiali) pentru Traian Băsescu nu mai e la cote considerabile.

Însă sondajul CSCI este primul în care se măsoară intenţia de vot pentru Predoiu, o candidatură care schimbă dinamici. Începe un război tăcut şi invizibil între MRU şi Predoiu, un fel de semifinală a alegerilor prezidenţiale din iarna viitoare. Acest conflict se va duce parţial prin intermediul europarlamentarelor (la care Predoiu/PDL este avantajat) dar şi prin intermediul sondajelor. Dacă opţiunea de vot continuă să îl avantajeze pe MRU la diferenţe consistente - 12% conform CSCI - situaţia în opoziţie se va complica.

Pentru prima dată în ultimii ani vor exista două candidaturi "în carne şi oase", două persoane a căror dorinţă de a candida este evidentă şi nu o posibilitate. Calibrul luptei este de maximă importanţă. Indiferent care dintre cei doi va deveni "candidatul dreptei", dacă prestaţia sa în anul următor este slabă simpatizanţii celuilalt vor avea/găsi motive pentru a nu se prezenta la vot. Competiţia dintre MRU şi Predoiu nu are voie să creeze ziduri între electorate, altfel câştigătorul se va pomeni cu o extrem de inutilă medalie de bronz în turul unu. 

Reamintesc că un sondaj, în sine, nu poate constitui un reper valid. Este posibil ca sondajul CSCI să nu fie confirmat de sondajele efectuate de alte institute în perioada următoare - sau să fie confirmat parţial - caz în care analiza situaţiei va fi revizitată.

PS: Scoruri de minim 5% în primul tur din 1992 încoace, nu în ordine cronologică ci a performanţei:

1992, Iliescu: 47%
2004, Năstase: 41%
2000, Iliescu: 36% (podium pentru PSD)

2004, Băsescu: 34%
2009, Băsescu: 32,4% (situaţii extrem de diferite. După cum se poate vedea, scorurile din primul tur ale lui Traian Băsescu nu sunt senzaţionale. Însă a câştigat alegeri din calitate de maestru al votului negativ faţă de celălalt candidat).

1996, Iliescu: 32,2% (cel mai slab scor înregistrat vreodată de Iliescu este aproape cât cel mai bun scor al lui Băsescu. Asta apropo de forţa organizaţională a FDSN/PDSR).

1992, Constantinescu: 31,25%

2009, Geoană: 31,15% (la procente, cea mai slabă candidatură vreodată a PSD. Singurul candidat PSD care a ocupat locul 2 în primul tur).

2000, Vadim: 28,3%

1996, Constantinescu: 28,2% (un scor mai slab decât în '92 pentru că UDMR a avut în '96 candidat propriu la prezidenţiale).

1996, Roman: 20,5%
2009: Antonescu 20% (candidaturi comparabile. Efectele nu prea: Roman şi-a dus partidul la putere şi a dispărut. Antonescu a ratat transmiterea perfectă a voturilor sale către Geoană dar a ajuns în prim-plan).

2004, Vadim: 12,5% (o candidatură uitată acum).

2000, Stolojan: 11,8% (slab)

1992, Funar: 11%

2000, Isărescu: 9,5% (foarte slab)

1996 şi 2000, Frunda: 6%

2009: Vadim 5,6% (întotdeauna a depăşit candidatul UDMR la scrutinele la care a candidat)

2004, Marko Bela: 5,1% (candidaturile UDMR = din ce în ce mai puţin relevante cu trecerea timpului).

vineri, 8 noiembrie 2013

Sondaj CSCI: electoratele prezidenţiabililor

Dacă acceptăm acest sondaj CSCI ca exprimând realitatea de pe câmpul politic, avem următoarea situaţie în ceea ce priveşte electoratul aflat în ţară:

Pe scurt:
* Ponta este aproape de a-şi epuiza potenţialul natural de expansiune, îndreptându-se cu paşi mari spre acelaşi număr de voturi ca Geoană în primul tur din 2009.

* Prăbuşirea lui Antonescu este supraestimată, nivelul intenţiei de vot pentru preşedintele PNL ducându-l în acest moment peste numărul de voturi obţinut în 2009.

* Electoratul care optează pentru unul din candidaţii opoziţiei non-PPDD este imens, putând în teorie duce un candidat unic pe locul 1 în primul tur, însă este extrem de fragmentat în planul opţiunilor politice şi personale.

Detaliat:

Electoratul disciplinat PSD. 2,8 milioane persoane votează acest partid la europarlamentare şi ar vota pentru preşedintele partidului la prezidenţiale.

Această valoare este conformă cu rezultatele alegerilor locale şi parlamentare din 2012, unde USL a obţinut 4,4 milioane voturi. Cum ştim din absolut toate sondajele, raportul de forţe dintre PSD şi PNL era de aproape-doi-la-unu, în alte cuvinte dacă desfacem numărul de voturi pentru USL pe partide, PSD avea 2,9 milioane iar PNL 1,5.

Electoratul disciplinat PNL. 1,4 milioane votează acest partid la europarlamentare şi ar vota pentru Antonescu la prezidenţiale.

O valoare conformă cu calculul de mai sus şi un pic mai mare decât în 2008-2009. Reamintesc că Antonescu, la prezidenţiale, a primit multe sute de mii de voturi de la oameni care nu votaseră PNL nici la parlamentarele şi nici la europarlamentarele care precedaseră turul unu.

Electoratul disciplinat PDL. 850 de mii de oameni votează acest partid la europarlamentare şi ar vota pentru Predoiu la prezidenţiale.

Electoratul disciplinat ADA/PFC. 140 mii persoane votează acest partid la europarlamentare şi ar vota pentru MRU la prezidenţiale.

Am încheiat prima parte: electoratele care se potrivesc frumos în căsuţe. Ai partid favorit şi ai un candidat favorit susţinut de respectivul partid, totul e OK, drumul e uşor, opţiunile sunt clare. 5,2 milioane intră în această categorie.

Realitatea pentru alte zece milioane de români este ceva mai complicată.

"Am un partid favorit dar n-are candidat la prezidenţiale (încă)". Aici se regăsesc 1,7 milioane persoane, potenţiali votanţi UDMR, PRM, PPDD, MP. Mulţi se reorientează în condiţiile listei de candidaţi la prezidenţiale oferită de CSCI - mulţi spre Ungureanu, după cum vei vedea.

"Am un partid favorit dar nu-mi place candidatul lui la prezidenţiale". Electoratul unui singur partid se regăseşte în această situaţie. 400 de mii de persoane votează PDL dar, la prezidenţiale, nu optează pentru Predoiu ci pentru MRU, Udrea sau alt candidat. În alte cuvinte, dintre toţi candidaţii listaţi de sondaj, doar Predoiu subperformează faţă de partid, restul obţinând voturi "peste" partidul din care provin. Această situaţie e oarecum de înţeles în contextul în care Predoiu are o notorietate scăzută iar alegerile din partid nu s-au încheiat. De urmărit dacă această situaţie va continua şi în ce formă.

"Nu mă interesează partidele şi europarlamentarele, eu o să votez doar la prezidenţiale". La această afirmaţie subscriu 2,5 milioane persoane. Acest gen de electorat în 2009 s-a orientat aproape egal spre toţi candidaţii principali la prezidenţiale. În clipa de faţă, pe baza datelor din sondajul CSCI, el pare extrem de dezechilibrat îm planul opţiunilor, MRU captând jumătate din el sau mai mult, urmat la mare distanţă de Antonescu. Prin comparaţie, Ponta abia dacă obţine o bucăţică.

"Nu mă interesează să votez nici la parlamentare nici la prezidenţiale". Cu această afirmaţie se identifică 6,3 milioane de persoane. Având în vedere nivelul obişnuit al prezenţei la prezidenţialele din ultimul deceniu, probabil că nici nu vor vota.

Dacă rotim imaginea şi ne axăm pe candidaţi, vedem:

Ponta. 2,8 milioane de voturi de la electoratul disciplinat PSD şi încă 200 mii de la alţii. Extrem, extrem de puţin având în vedere istoria PSD. Pe de altă parte, USL încă nu s-a rupt, iar efectele s-ar putea dovedi benefice pentru Ponta.

Antonescu. 1,4 milioane voturi de la electoratul disciplinat PNL şi încă 900 de mii de la alţii (PC, PRM, oameni care nu se identifică cu liberalii, etc).

Predoiu. 850 de mii de voturi pe mâna PDL.

Udrea şi MRU. Îi tratez împreună pentru că au situaţia cea mai complicată în planul electoratelor care îi susţin şi nici nu au o forţă politică majoră care să le "livreze" voturile. În acest binom se află 2,6 milioane voturi, care provin:

de la PDL (400 de mii, adică 15%)

de la MP (200 de mii, adică 7,5%)

de la ADA (140 de mii, adică 5,5%, evident către MRU)

de la UDMR (maxim 365 de mii, adică maxim 14%)

de la votanţi care nu au un partid favorit (maxim 2 milioane, adică maxim 76%!).

Numai dacă ne uităm la lungimea listei de mai sus şi vedem cât de complicată este situaţia lui MRU şi a Elenei Udrea. Dependenţa de votanţii ceva mai indisciplinaţi - adică cei care nu au de gând să voteze la europarlamentare - este un punct slab. Pe de altă parte, această masă de votanţi este considerabilă. Suma "Predoiu + Udrea + MRU" este superioară numărului de voturi obţinut de Băsescu în primul tur de la oricare scrutin din cele la care a participat (37% din cei care ar veni la vot; 3,45 milioane voturi).

Atenţie însă: dacă cei trei ar anunţa deodată, într-o conferinţă de presă, că doar unul dintre ei ar candida, tranziţia susţinătorilor nu s-ar face perfect şi ordonat, unii optând să renunţe la a mai vota. Ceea ce se poate spune este că o candidatură unică - pe baza datelor CSCI - ar avea şanse bune să intre în turul doi.

marți, 5 noiembrie 2013

Europarlamentarele - predictor pentru prezidenţiale? (partea 1)

În 2009 am avut europarlamentare şi prezidenţiale - exact aceeaşi combinaţie ca în 2014. Atunci, prezenţa la prezidenţiale a fost dublă faţă de cea de la europarlamentare. În teorie, nu e deloc imposibil să iei 30% la europarlamentare şi doar 19% la prezidenţiale.

În practică, lucrurile sunt ceva mai previzibile. Hai să punem problema în felul următor: pentru fiecare vot primit la europarlamentare, câte voturi în plus a primit acea forţă politică la prezidenţiale în primul tur?

Media este 1,00

PDL+EBA / TB 0,93

PSD / Geoană 0,96
(alternativ: PSD / Geoană+Oprescu 1,2)

PNL / Antonescu 1,77

UDMR / Hunor -0,14

PRM (inclusiv Becali) / CVT+Becali 0,73

Restul 0,30

UDMR a fost singura formaţiune care a pierdut voturi între cele două scrutine, iar candidatura lui Antonescu a avut mult succes în atragerea celor care nu votaseră la europarlamentare - pentru fiecare vot pro-PNL la europarlamentare, la prezidenţiale au venit alături de Antonescu încă două voturi. Acestea au provenit în special de la votanţi tineri şi/sau cu educaţie superioară din mediul urban.

Trebuie precizat că la momentul europarlamentarelor din 2009 Crin Antonescu era deja preşedintele PNL şi candidatul asumat al partidului la preşedinţia României.