Faceți căutări pe acest blog

luni, 6 aprilie 2015

Fotografie de parcurs după 11 ani

În ultimii unsprezece ani, adică din aprilie 2004 până în aprilie 2015, au avut loc câteva evoluții interesante dar care sunt ușor de scăpat din vedere dacă ne concentrăm prea mult pe evoluțiile zilnice:

a) reducerea forței Partidului România Mare și în genere a spațiului extremist-populist.

La parlamentarele din 2004 PRM și candidatul său la prezidențiale obțineau locul trei cu un milion trei sute de mii de voturi.
Mai puțin decât în momentul de apogeu al lui Vadim, care avusese loc cu patru ani înainte, dar totuși un milion trei sute de mii de voturi. Adică Tăriceanu, Udrea și Macovei la cel mai recent scrutin prezidențial puși împreună.

În 2014 Vadim a obținut de patru ori mai puține voturi decât în 2004. PRM nu mai e în parlament (o sută de mii de voturi la ultimele parlamentare, de 13 ori mai puțin ca în 2004), de-a lungul timpului scena populistă s-a aglomerat cu mulți actori mignoni (Becali, DD) care s-au șters și ei.

Unul din motivele principale pentru schimbarea statutului PRM: forțele politice principale și-au radicalizat discursul ca răspuns la oportunitățile politice aduse de criza economică; mai mult, au ajuns să utilizeze masiv spațiul ideatic pe care PRM era unic stăpân.

b) expansiunea dreptei prin transfer.

La parlamentarele din 2004 PNL și PD, aliate, au obținut 31,7%. Candidatul lor comun la prezidențiale: 34%.

Aceste valori sunt extrem de apropiate de cele obținute de PNL și PDL separat la europarlamentarele din 2014 sau de candidatul lor comun la prezidențialele din 2014, în primul tur. Fuziunea însă schimbă radical perspectiva.

Să comparăm cele două situații ale liberalilor:

2004: Obligați să se alieze cu Al Doilea Partid de Stânga într-o formulă care a terminat pe locul doi la parlamentare, în urma Marelui Partid de Stânga.

2015: PNL a devenit principalul jucător pe spațiul non-PSD, beneficiind în clipa de față în sondaje de asocierea de imagine cu președintele în funcție.

Și un aspect care aparent nu e o evoluție ci pur și simplu un element interesant:

c) Stabilitatea prin adaptare a PSD.

Partidul s-a deplasat foarte puțin ca intenție de vot dacă ne uităm la punctul de start (37% la parlamentele din 2004) și la cel de final (35-40% de-a lungul anului 2014, mai puțin după turul doi dar tot peste 30%).

Cea mai recentă candidatură la prezidențiale a PSD a obținut mai multe voturi în turul unu decât cea din 2009, iar în turul doi mai multe voturi decât candidaturile partidului din 2009 sau 2004.

Toate aceste lucruri se întâmplă în contextul în care climatul social și economic a suferit schimbări majore, majoritatea acestora fiind contrare intereselor electorale ale PSD așa cum era acest partid definit în perioada 1990-2004.

În plus social-democrații au suferit câteva eșecuri simbolice de mare anvergură (2007, 2009, 2014) și au guvernat doar 3 ani și jumătate din 11, ceea ce teoretic ar fi trebuit să dea naștere la sciziuni, divizări, tensiuni, dezbateri înfierbântate, schimbări frecvente și numeroase de gardă la vârf, etc.

Din românii aflate pe listele electorale în aprilie 2004 o șesime au murit, fiind "înlocuiți" de categorii socio-demografice fără prea mare atracție către social-democrați, adică tineri sau cetățeni ai Republicii Moldova care au primit cetățenia română. Pentru a-și menține numărul de voturi sau scorul PSD a trebuit să-și mărească performanța în rândul celor care aveau drept de vot atunci și au și acum. Criza economică precum și anumite schimbări de discurs i-au ajutat în acest sens.