Faceți căutări pe acest blog

joi, 4 iunie 2015

Gânduri invizibile: viespea și elefantul

În continuare vei citi bucăți din postări care n-au fost publicate niciodată, rămase incomplete, datate și niciodată finalizate. Odată cu ștergerea definitivă a respectivelor postări, am salvat câteva fraze.

Despre prezidențiale înainte de turul unu

Nu se întreabă chiar nimeni de ce scorul lui Iohannis e de trei ori cât scorul cumulat al Elenei Udrea și Monicăi Macovei? (23 octombrie 2014)

Locuim într-o țară cu o populație imensă. O Arenă Națională plină ochi înseamnă 55 de mii de oameni. Un milion de oameni înseamnă 18 Arene Naționale. Dar un milion de voturi la prezidențiale este nimic. Este 10-11%. Cu un milion de voturi nu intri în turul doi, la majoritatea alegerilor care au avut loc din 1990 și până acum nu iei nici măcar locul trei (!).
România nu este Calea Victoriei, România nu este un cartier de București, 90% din Românie nici măcar nu e în București. Trei voințe, cinci amici, 50 de prieteni pe Facebook sunt picături într-un ocean colosal de voințe. (1 noiembrie 2014)


Între turul unu și turul doi

Ponta nu se comportă ca un candidat binecuvântat cu o abundență de resurse și procente. Nu-și permite să se ducă la o dezbatere oriunde, oricând, în orice fel, precum un câștigător care știe că n-are de ce să se teamă ci joacă timid și static, propunând un set anume de condiții și locații, izbucnind dacă i se propune orice altceva decât ce vrea el. Are momente de emoție anapoda, denumindu-l pe Iohannis "un lucru" - cea mai bizară tentativă de insultă de după 1989. Apasă taste prăfuite (ex. punerea în pericol a integrității teritoriale a României sau conspirații alcătuite în diaspora de agitatori străini), de parcă ne-am afla în 1990-92 și nu în 2014. Conceptul "forței liniștite și unificatoare" a fost aruncat la gunoi; locul său a fost luat de o febrilitate nervoasă care mitraliază de-a valma pe Iohannis, românii din diaspora, Băsescu, PDL, transilvăneni, PSD-iștii transilvăneni (!) iar lista e încă deschisă. De fapt, Ponta și echipa sa de comunicatori sunt veșnic în contraofensivă, de parcă n-ar fi la 55% în propriile sondaje ci la 45%* și în mare nevoie de procente în plus. Traumele eșecurilor din 2004 și 2009 apasă într-un mod surprinzător de vizibil. Contraofensiva are drept inamici umbrele înfrângerilor din trecut. (3 noiembrie 2014)

* = adică inversul lui 55%. Nu era vorba de un pronostic. Ar fi fost frumos să fie un pronostic.

Ești prim-ministru și candidezi la prezidențiale. Folosești bugetul țării pentru a-ți face campanie. Deții cam toată mass-media. Controlezi fără semne de întrebare parlamentul și guvernul. Partidul tău are câteva sute de mii de membri. Mai mulți decât toate celelalte partide puse împreună. Ai organizat o migrație de primari ca să te întremezi înainte de alegeri. Ai la dispoziție un maestru al organizării electorale - și la ambele tururi ale scrutinului ce vine el va fi în libertate! Zilnic îți respiră tandru în ureche Ultimul Mogul a.k.a. Unicul Mogul. Te susține o echipă de consultanți foarte capabili. Utilizezi teme conservatoare, ceea ce în Europa de Est e fenomenal de util. Pentru campania ta se folosesc sume imense și afișaje așijderea. Narațiunea istorică te ajută, după două mandate prezidențiale conflictuale pozezi perfect drept omul unității, înțelegerii, patriotismului. Ai captat în întregime biserica ortodoxă.
Scena e aproape goală, dar nu numai atât. Ai și resurse la îndemână cum n-a avut nimeni niciodată. Și le folosești bine, aproape perfect. Gafele sunt puține și ascunse bine de mass media.
În turul doi sondajele prietenoase te dau la cinci procente de înfrângere. Deși ai totul, absolut totul pe mână, aproape jumătate din cei care spun acum că ar veni la vot în turul doi te vor out. Raportul de forțe, raportul de resurse, raportul de vizibilitate e de 9-la-1, 7-la-1 sau hai minim 5-la-1. Dar nu vei lua 90%, nici 80%, nici 70%. Și nici nu-ți permiți să visezi așa ceva. Până și printre suporterii tăi, cei care cred că vei lua trei sferturi din voturile din turul decisiv sunt duși de grabă la spitalul de nebuni.
Cum este posibilă o asemenea lipsă de eficiență? De ce trebuie PSD să alerge foarte, foarte mult doar ca să stea pe loc, întorcându-se la scorurile din 2000 și 2004? Nu ar fi logic ca o asemenea disproporție pe toate planurile, comparabilă doar cu cea din 1990, să se soldeze cu o victorie colosală, evidentă încă din primul tur, zdrobitoare în al doilea? (5 noiembrie 2014)

Brand-ul PSD costă. Baronii costă, istoria partidului costă, auto-identificarea cu "stânga" costă, culoarea roșie costă, aparenta omnipotență costă, supraexpunerea costă, scandalurile de corupție costă. Nu bani ci voturi. Există cam 1,2 milioane persoane care ar vota și o viespe, cu condiția ca acea viespe să fie oponentul candidatului PSD în turul decisiv al prezidențialelor. (10 noiembrie 2014)

Post-prezidențiale

După turul unu în rândul susținătorilor lui Traian Băsescu a avut loc o mobilizare considerabilă anti-Ponta, iar după turul doi anti-Iohannis. Nici acum nu s-a încheiat această ultimă etapă. Nimeni n-a vorbit și nu vorbește despre elefantul din sufragerie, și anume crahul spațiului non-USL. Nimeni n-are soluții, nimeni n-are perspective, nimeni nu e doritor să pună puncte pe i-uri. (31 martie 2015)

Romania intră în bipartidism exact când, în restul Europei de est sau vest, sistemele bipartite se preschimbă. În România partidele naționalist-eurosceptice sunt mignone în timp ce, în restul Europei, se află la apogeu. (14 aprilie 2015)

Finalul epocii a fost rizibil de dezechilibrat. Cam toate televiziunile de știri erau pro-Ponta sau pro-Udrea, dar cei doi candidați au strâns împreună doar 45% din voturi. Ca de obicei PSD are atâtea trusturi la curea că nici nu mai știe ce să facă cu ele, dar degeaba. (22 aprilie 2015)

Frustrarea nu convinge, nu atrage, nu place. Frustrarea nu creează curente de emoție decât dacă e bazată pe elemente obiective, vezi 2010-2012. Însă aproape toți acești oameni se comportă de parcă frustrarea e un mijloc real de propagandă politică. Cine i-a mințit că frustrarea e simpatică? Cine le-a ascuns că este dizgrațioasă, jenantă, că provoacă silă și nu emulație? (27 mai 2014)

Subiecte atipice

Implicit, ca în orice domeniu în care există monopol, standardele se relaxează. Lipsa competiției dăunează grav sănătății, ca să spunem așa. Gafele și erorile nu mai sunt conștientizate. Se pierde măsura. Hybris-ul domină.
Și în România e la fel. Fiecare guvernare are iluziile sale, material pentru psihologi și chiar psihiatri. Însă în România visele se termină la urne. Zeii și titanii de ieri dispar sau, mai rar, devin demni și înțelepți în opoziție, recalculându-și pașii și maturizându-se. În Ungaria visul e etern. (19 octombrie 2014)