Faceți căutări pe acest blog

marți, 27 septembrie 2016

Jocul de-a întinderea elasticului: decalaje economice în România

Între 2000 și 2006 PIB-ul României s-a mărit cu 327%.
Între 2006 și 2015 PIB-ul României s-a dublat.

Există 6 județe unde, în fiecare din cele două intervale menționate mai sus, PIB-ul crește cu o valoare peste media națională. Este vorba de Ilfov, Cluj, Timiș, Prahova, Constanța și, poate surprinzător, Dâmbovița. De asemenea în această categorie intră și municipiul București.

Există însă 17 județe - undeva între o treime și jumătate din total - unde, în ambele intervale, PIB-ul crește cu o valoare sub media națională. Față de restul țării, aceste județe au pierdut teren în tot acest mileniu. Este vorba despre:
- Satu Mare
- sud-vest: două "insule", unul mai vestică (Caraș Severin-Mehedinți-Gorj-Hunedoara) și una mai estică (Olt-Teleorman).
- un bloc colosal ca dimensiuni care, pe o axă nord-sud, începe din Suceava și se oprește în Ialomița. Să nu intrăm în stereotipii apropo de sărăcia Moldovei: acest bloc de județe include Mureș, Harghita și Covasna dar exclude Brăila, Vaslui, Iași și Botoșani. 

De asemenea există 11 județe care sunt într-o pierdere de viteză doar doar pentru perioada post-aderare (între 2000 și 2006 aveau creștere peste media națională) și care, datorită performanței economice slabe din ultimii ani, sunt sub media națională când vine vorba de dezvoltarea pe toată perioada 2000-2016. Aceste 11 județe se află într-o situație similară cu cele din paragraful de mai sus, diferența fiind că măcar între 2000 și 2006 situația lor fusese mai bună. Cele 11 județe sunt marcate cu albastru în harta de mai jos; cele care au fost întotdeauna cu o creștere sub media națională în roșu; cele care au avut tot timpul creștere peste medie în galben; cele în crem (Timiș, Alba, Sibiu, Brașov, Maramureș, Iași, Giurgiu și Călărași) au fost ba sub medie ba peste medie - în funcție de interval - dar au per total o creștere a PIB-ului peste media națională între 2000 și 2016.




Să presupunem că emigrația și-a atins limitele - e doar o presupunere. Să considerăm de asemenea ceva ce pare mult mai probabil, și anume că trend-urile continuă.

0. În 14 județe creșterea e peste media națională. În 27 de județe e sub media națională. Cele 14, după cum vei vedea mai jos, "merg" cu o viteză fenomenală. Și nici măcar toate la fel, ci mai ales 3-4 dintre ele. Dar vom ajunge și acolo...

1. Timișoara, Cluj, Iași și București sunt și vor fi sub o presiune puternică datorită populației pe care o vor atrage din județele înconjurătoare. Discrepanța dintre numărul oficial de locuitori ( = cei cu cărți de identitate în municipiul respectiv) și populația reală a orașului va atinge în următorii ani un nivel ridicol. Primarii bâjbâie și vor trebui să bâjbâie în continuare. 
1a. În cazul Constanței presiunea e oarecum limitată de apropierea Bucureștiului. Pentru un locuitor al județului Ialomița, de exemplu, migrarea spre București e facilă.
1b. Din punct de vedere economic Iași are potențialul de a deveni următoarea mare poveste de succes a României, cu condiția unei minime gândiri strategice din partea responsabililor actuali. Deja județul se mișcă cu o viteză fenomenală: în 2000, PIB-ul său era cu o treime mai mic decât suma PIB-urilor județelor Bacău și Neamț; acum este egal cu suma lor.
1c. În teorie Cluj-ul ar fi trebuit să beneficieze de o competiție serioasă din partea Alba (Iulia), Sibiu și Brașov. Acest lucru ar fi trebuit să reducă impactul migrației spre Cluj (județ galben) dinspre județele menționate în fraza anterioară (crem). Din câte înțeleg, acest lucru nu s-a întâmplat, impactul Universității Babeș-Bolyai și al sectorului IT din municipiu fiind imens și suprascriind alți factori.
1d. Municipiile Arad și Oradea limitează de asemenea presiunea asupra Timișoarei. Harta de mai sus arată situația județelor, însă poți foarte bine să te afli într-un județ în pierdere de viteză cu un municipiu pe creștere - ceea ce înseamnă că ai opțiunea reală să nu trebuiască să părăsești județul pentru un loc de muncă mai bine plătit.

2. Creșterea peste media națională a județelor Maramureș, Giurgiu și Călărași este mult mai "tăcută", contând probabil în mod decisiv absența unor centre universitare de mare calibru. Cel mai ușor pentru un angajator care caută aptitudini de înaltă calificare e să fie activ exact în zonele unde se găsește deja resursa umană respectivă - nimeni nu-i dispus să plătească o taxă de relocare ca un designer de grafică din Iași să vină să muncească și să locuiască în Călărași. Ca să nu mai zicem că poate designer-ul respectiv nu e de acord.

3. În ceea ce privește Oltenia, blocul albastru-roșu al Carpaților Orientali cu tot cu estul Transilvaniei și estul Munteniei, ne jucăm ca țară de-a întinsul elasticului. Aici se află 24 (!) de județe. Păi:

În 2000, PIB-ul regiunii București-Ilfov era 56% din valoarea totală a PIB-ului acestor județe însumate. Deja mult.
În 2006, era 62%. O creștere de un procent pe an. Nu intrasem încă în Uniunea Europeană.
În 2015 era 81%. Ritmul creșterii s-a accelerat la două procente pe an. Dacă ritmul se menține, în 10 ani, o zonă de 1800 de kilometri pătrați va avea un PIB cât mai mult de jumătate din România. Iar dacă ritmul se accelerează și mai mult, putem vorbi chiar de câțiva ani, nu zece. Implicațiile sunt foarte numeroase, de la politice la culturale și sociale.
Putem vorbi nu numai de București. Dacă luăm primii centri de creștere (București/Ilfov, Timiș și Cluj), în 2006 aceste zone însumau 8% din PIB-ul național. Acum însumează 36%!

Reacția guvernelor din viitor vizavi de aceste decalaje va scrie, indirect, soarta a milioane de oameni.

4. Există și o veste bună. PIB-ul tuturor județelor crește. Pe de altă parte, percepțiile oamenilor nu țin întotdeauna cont de statistici. Migrația din anii imediat de după 2000 a avut dimensiuni majore deși România era pe creștere economică.

5. În plan politic, disonanțele vechi din anii '90 încep să se șteargă, iar o altă scenă începe să se coacă. Și asta fără să privim spre sigle sau partidele de acum, ci pur și simplu spre cifre. Dar despre asta altă dată.

Nu folosesc mai sus PIB/cap de locuitor întrucât nimeni n-are realmente habar câți oameni se află în județul Vaslui sau în Cluj-Napoca sau în București sau cam oriunde.

luni, 19 septembrie 2016

Alegerile parlamentare din Rusia, 2016

* Partidul aflat la putere, Rusia Unită, s-a temut de un cvasi-eșec. La alegerile anterioare, din 2011, cu fraude de diferite feluri, au obținut 49,3% din voturi. De atunci și până acum situația economică a rușilor s-a înrăutățit. Exprimat în dolari americani, salariul mediu a scăzut cu 31% (de la 833 USD la 569 USD).

De la începutul verii, Partidul Rusia Unită depășea un scor de 45% în doar cinci sondaje din 30. În alte patru sondaje obțineau un scor cu 3 în față. Rezumând altfel, marea majoritate a sondajelor arătau că partidul ar obține între 40% și 45% din voturi, o scădere de 4-9% față de 2011 și 19-24% față de 2007 (!).

Pentru a preîntâmpina o finalitate nesatisfăcătoare, sistemul de vot a fost schimbat. Jumătate din parlament urma să fie ales prin vot proporțional, ca până acum, iar jumătate uninominal, fără redistribuire. Acest mecanism favorizează partidul cel mai puternic... în cazul în care există un partid disproporționat de puternic. Chiar și cu un scor de, să zicem, 39%, Rusia Unită urma să câștige multe din bătăliile uninominale, dacă nu chiar toate, și să-și mențină capacitatea de a guverna fără alianțe.

* Temerile partidului nu au avut fundament. Scorul Rusiei Unite la votul proporțional a fost de 52%. Poate că mecanismele de fraudare au mai fost eficiente, lucru pe care nu-l bănuiesc întrucât nu există acum în Rusia nici măcar o fărâmă din emoția publică prezentă în 2011 vizavi de acest subiect. Partidele celelalte însă au eșuat să convingă. Prezența la vot a fost extrem de mică:

2007: 63,7%
2011: 60,1%
Acum: aproximativ 48%.

În milioane voturi exprimate:

2007: 69,5 milioane
2011: 64,6 milioane
Acum: 50 milioane.

* Prezența în scădere a afectat inclusiv Rusia Unită, care a pierdut voturi. În 2007 primea 44,7 milioane. În 2011: 32,3 milioane. Acum se va apropia de 28 milioane, dar probabil că nu va depăși acest prag.

Cum e posibil să pierzi voturi din 2011 încoace, dar să câștigi procente? Se poate doar dacă ceilalți reușesc să piardă și mai multe voturi decât tine.

Partid cu partid, față de 2011 toți au fost loviți de un tsunami al dezinteresului:

Partidul Comunist: de la 12,6 milioane voturi la 6,8 milioane. Minus 44%. Cel mai mic număr de voturi din ultimii 22 de ani. Lovit de apariția unui competitor minor ("Comuniștii Rusiei"). Probabil și de demografie.

Partidul Liberal Democrat (al lui Jirinovski, e liberal cum e Papa de la Roma sârb) : de la 7,6 milioane la 6,7 milioane. Minus 10%.

Rusia Justă (o variantă mai de stânga a Rusiei Unite): de la 8,7 milioane la 3,2 milioane. Minus 63%.

Yabloko (un partid de centru-stânga ceva mai apropiat de cum e termenul înțeles în Europa de Vest): de la 2,2 milioane voturi la 1 milion. Minus 54%.

În schimb alte partide și partidulețe au primit 3,5 milioane voturi spre deosebire de 1 milion la alegerile anterioare. E vorba în principal de facțiuni ale partidelor de mai sus.

Cu excepția lui Jirinovski și a Partidului Rusia Unită (pierderi de doar 10% din voturile de la alegerile precedente), toate partidele au primit un șut în dinți. Înțeleg că voturi le-au fost furate în 2011. Dar să le fi fost furate și mai multe în 2016? După cum scriam mai sus, am dubii.

* De când există alegeri parlamentare în Federația Rusă, de la ruperea URSS adică, nu a mai fost o prezență atât de redusă. Există două aspecte vizavi de scăderea interesului rușilor în politica electorală.

În primul rând, e un fenomen caracteristic societăților unde politica a devenit irelevantă, dezbaterile și conflictele din societate fiind fie de natură non-politică, fie scăzute ca intensitate. Cea mai mică prezență la alegerile parlamentare din România s-a înregistrat în 2008, un moment de creștere accelerată a nivelului de trai (criza abia începuse în State, efectele nu se simțeau încă aici). Ascensiunea partidului nazist din Germania în perioada interbelică e asociată cu creșteri majore ale prezenței la vot și nu cu absenteism. Aproape întotdeauna o prezență mare la vot semnalează crize, emoție și radicalitate.

Pe de altă parte există și o vulnerabilitate. O scenă politică care nu reprezintă populația e slabă când și dacă apar nemulțumiri autentice. Generalizând un pic, oamenii care se simt nereprezentați ies în stradă întrucât la televizor sau online nu găsesc parteneri politici de discuție care să-i reprezinte, măcar parțial. Iar în ultimii cinci ani cam 15 milioane de ruși, aproape o șesime din populația țării, și-au pierdut reprezentarea. Trei sferturi dintre ei votau alte partide decât Rusia Unită. Acum n-au mai votat de fel. E de așteptat ca, în lunile următoare, Kremlin-ul să-și creeze unul sau două partide noi de opoziție, ceva mai dinamice și mai eficiente decât cele actuale când vine vorba de a capta eventuale nemulțumiri.