Faceți căutări pe acest blog

marți, 31 ianuarie 2017

"Vechiul PNL" versus PDL: o luptă fără sens

Ca să evit formularea "vechiul PNL", care are conotații neplăcute, voi denumi membrii PNL pre-fuziune "liberalii de tradiție". De la regulă există două excepții: titlul și finalul textului.

Parafrazându-l pe Crin Antonescu, lupta dintre liberalii de tradiție și PDL-iști e extrem de relevantă în partid, dar extrem de irelevantă în afara ei.

Iarăși parafrazând stilul de comunicare al lui Crin Antonescu, problema trebuie pusă și așa:

Există diferențe de perspectivă economică între liberalii de tradiție și cei din PDL?
Nu, nu există diferențe de perspectivă economică, pentru că nu există perspective economice. Atât în PDL cât și în vechiul PNL lumea vrea ca totul să fie bine, nici prea-prea nici foarte-foarte. Există câțiva libertarieni mai radicali, dar nu au forță. Inițiativele pro-business sau pro-asistență socială sunt punctuale și răsfirate. Nu există niciun indiciu că falia "liberali de tradiție vs. PDL" e bazată pe diferențe de percepție cu privire la ce trebuie să se întâmple în economie.
Guvernarea Tăriceanu a însemnat pe final cheltuieli bugetare colosale. Dar nici PDL pe atunci nu era un partid al constrângerilor și restrângerilor. PDL s-a detașat de măsurile din 2010 și le regretă. Deci toată lumea e într-un gri absolut.

Continuăm în stilul lui Crin:
Există diferențe în planul valorilor sociale între liberalii de tradiție și cei din PDL?
Nu, nu există diferențe în planul valorilor sociale, pentru că nu există valori sociale.
Cea mai mare parte a PDL-iștilor dar și a liberalilor de tradiție sunt conservatori creștini tradiționaliști, într-un mod nu prea asumat. Datorită faptului că această perspectivă e deja confiscată de PSD, fraza anterioară nu e relevantă pentru partid. De asemenea, nici liberalii de tradiție și nici PDL-iștii nu sunt pasionați de subiect. Au existat declarații anti-inițiativa Coaliției pentru Familie, precum și oameni cu o agendă creștină clară, dar nu pe linia asta se duc dezbaterile în partid acum, e ca și subiectul n-ar fi existat sau n-a existat.

Există certuri între liberalii de tradiție și cei din PDL apropo de cine să fie viitorul lider?
Nu, nu există certuri apropo de lideri, pentru că nu există lideri.
Un lider, poate paradoxal, spune lucruri cu care nu toată lumea din societate e de acord. Trasează linii ("facem asta, nu aialaltă", "încercăm să ajutăm grupul X, nu grupul Z"). Definește prin contrast. Setează direcții, dă energie, creează sau clarifică dezbateri. Din perspectiva asta, nu prea sunt lideri acum în PDL sau în rândul liberalilor de tradiție, nu prea există voci răspicate, nu există proiecte pentru brand-ul comun (adică răspunsul la întrebările "Cine e PNL? Cui se adresează?"). Toată lumea vrea voturi cam de peste tot. Mai mult: cu excepția unor elemente de istorie deja străveche (un an în politică e cât cinci ani de viață obișnuită) toată lumea se poate înțelege cu toată lumea. Nu există un PDL-ist pe care liberalii de tradiție să-l urască - toți aceia sunt acum la PMP. Nu există un liberal de tradiție la care PDL-iștii să scoată limba - toți aceia sunt acum la ALDE. Percepția cu privire la Cioloș e identică în ambele organizații.

Și:
Există certuri între liberalii de tradiție și cei din PDL apropo de strategia de alianțe?
Nu, nu există certuri apropo de strategia de alianțe, pentru că nu există strategie de alianțe.
Generic vorbind, respingi o alianță cu un partid pentru că a) te-a atacat; b) e rezultatul unor trădări sau sciziuni din interiorul tău. Liberalii de tradiție se simt trădați de ALDE și atacați de PMP (întrucât au luptat împotriva lui Băsescu din 2010 încoace). PDL-iștii se simt trădați de PMP și atacați de ALDE. Neclaritatea apropo de USR e generală.

Ce rămâne e o identitate de gașcă. "Noi, PDL-iștii din Păhățeni [localitate fictivă] vs. liberalii de tradiție din Păhățeni". Am arătat mai sus că nimănui din Păhățeni nu-i pasă de divizarea asta, pentru că liniile divizării sunt irelevante pentru viața oamenilor din Păhățeni. În plus, e nefericit din punct de vedere comunicațional să te mai concentrezi acum, în 2017, pe motivele divizării. "În 2005 voi ați..." "Dar și voi în 2008..." "Nu, nu, să nu uităm de 2012...!" Au trecut ani de atunci. Din 2012, ca să iau reperul cel mai recent, au murit 1,25 milioane cetățeni, cam cât 4 sectoare de capitală, și au căpătat drept de vot 900 de mii, adică vreo trei Iași-uri. PSD s-a ridicat, s-a prăbușit și a preluat iarăși puterea. A trecut un ciclu total politic (europarlamentare-prezidențiale-locale-parlamentare). Au fost proteste mari, anuale, ca niciodată. Situația economică și socială a României s-a schimbat în fel și chip. Nu suntem într-o piesă de Caragiale - "s-o luăm de la patzecișiopt!".

Soluția e simplă. Trebuie ca un potențial președinte la candidatura partidului să zică foarte clar și repetat că PNL trebuie să beneficieze de punctele tari ale ambelor organizații care l-au format. Să laude, poate excesiv, brand-ul liberalilor de tradiție și să laude, poate excesiv, experiența politică și capacitatea de organizare a PDL. Să evidențieze cât de puternic poate fi un partid care are atât elite cât și organizații locale solide. Să unească partidul, scuzați claritatea afirmației.

Dacă victoria la congres e a unei găști din cele două partidul rămâne în continuare dezbinat. Cel mai toxic lucru la dezbinare nu e plecarea de membri sau organizații la PMP, ALDE sau PSD sau te miri unde. Măcar așa scapi de cozi de topor. Cel mai toxic lucru e blocajul. Un președinte susținut de liberalii de tradiție are inițiative care nu-s implementate de jumătate de partid ("nu e al nostru"). Idem dacă e susținut doar de PDL. Mesajele nu se propagă. Înțelegerile locale cu PSD devin chintesențiale ("eu oricum n-am încredere în partid"). Orice încercare de a promova o identitate națională se oprește în noroi, jumătate de partid nefiind de acord. Rezultatele la alegeri-altele-decât-localele, adică alegerile la care contează brand-ul partidului și nu reputația individuală a candidatului la primărie, sunt dezastruoase.

Dacă și în 2018 sau 2019 se vorbește în partid despre "PDL-iști" și "vechii PNL-iști" de parcă lucrurile astea chiar ar însemna ceva, fuziunea nu s-a efectuat iar consecințele pentru PNL - cel unit - vor fi grave.


duminică, 29 ianuarie 2017

Mesele Rotunde (1989) din Polonia și respectiv Ungaria

 (Masa Rotundă din Polonia, sursa: http://www.communications-unlimited.nl/)

Polonia a fost prima și ceva mai eficientă. Dar nu pentru că comuniștii polonezi erau mai capabili de dialog. Socioloaga Elzbieta Matynia explică: "Partidul se formase pe cultura unei forțe de cadre. Aceasta nu permitea conversații, discuții, compromisuri sau dezacorduri."

Și totuși Masa Rotundă Poloneză durează două luni, cea Maghiară cinci.

De ce?

1) Experiență mai mare în negociere a taberei mai rigide (adică, în fiecare țară, comuniștii). Cei polonezi negociaseră oprirea mai multor greve în anii '80. De fapt, mulți din protestatarii din 1989 le fuseseră oponenți în negocierile anterioare, ceea ce i-a relaxat pe comuniști oarecum ("deja știu cum gândește dânsul").

Comuniștii maghiari nu aveau experiență în a negocia și nu-și cunoșteau adversarii/partenerii de discuție. Implicit erau crispați, temători și se concentrau excesiv asupra aspectelor formale pentru a încerca să-și manifeste superioritatea. Ceea ce a mâncat timpul și nervii celorlalți. Astfel, reprezentanții societății maghiare au convertit enervarea lor în cereri mai radicale decât cele inițiale, ceea ce iarăși a avut rolul de a lungi tot procesul.

2) Imboldul comun. În Polonia ambele tabere doreau să evite violența ( = pentru că ar fi putut atrage intervenția URSS)* și erau obosiți. Masa Rotundă are loc în Polonia la începutul lui 1989, adică după 10 sau 19 de ani - în funcție de ce greve vrei să iei în calcul - de când nația avea probleme sociale.

*=discuție între comunistul Jaruzelski și un protestatar:
Protestatar: - Cât de departe ne lasă sovieticii să mergem în negocierile astea?
Jaruzelski: - O să aflăm împreună.

În Ungaria imboldul comun era mai slab: comuniștii știau că doresc să preia la putere pe cineva cu care să împartă costurile politice ale unei economii în prăbușire. Atât.

3) Unitatea taberei mai rigide. Paradoxal, disensiunile din Partidul Socialist Muncitoresc Maghiar ( = comuniști) au avut rolul de a complica discuția. Unii din participanții comuniști la Masa Rotundă erau de acord cu cererile mai radicale ale protestatarilor. Alții nu. Dezbaterile din interiorul partidului au mărit stupefacția și chiar nervozitatea celeilalte tabere, a protestatarilor ("domne, ăștia temporizează sau își bat joc de noi!"). De fapt harababura era autentică. Dezintegrarea Partidului Socialist Muncitoresc Maghiar a fost atât de rapidă că Imre Pozsgay, liderul popular și reformist al acestora de la începutul negocierilor, era un cvasi-nimeni la finalul lor.

Prin contrast, unitatea de acțiune și comandă a comuniștilor polonezi a simplificat negocierile.

4) În Polonia, dezbaterile au fost parțial publice. Adică transmise la televizor. Nu toate, e adevărat.

În Ungaria conținutul discuțiilor a fost ținut secret până la final - acest lucru a fost sugerat de comuniștii maghiari iar opoziția, naivă, a acceptat. Implicit presiunea opiniei publice asupra Mesei Rotunde a fost mai mică și, de aceea, ritmul a fost mai lent.

5) Identificarea punctelor-cheie. Care sunt subiectele pe care trebuie să le rezolvăm? Ce putem face ca să ne punem de acord? Ce trebuie amânat și lăsat pentru popor să decidă? Ce nu poate fi amânat?

În Ungaria, din motivele de mai sus, s-a ajuns prea târziu la discutarea răspunsurilor la aceste întrebări. Și în Polonia au existat ezitări, dar s-a ajuns mai repede la subiectele-cheie.

Lecțiile Meselor Rotunde din Polonia și Ungaria sunt fenomenal de utile pentru viitor, în special pentru situațiile în care se îndeplinesc trei condiții:
1) mecanismele democratice dintr-o țară sunt non-existente
ȘI
2) o situație socio-politică este pe cale de dezagregare
ȘI
3) entitățile existente / la putere nu au capacitatea să rezolve criza de la punctul 2 în mod unilateral, fiind obligate la dialog, lucru pe care îl resimt chiar ele.

Textul în italice e motivul pentru care în România nu a existat în 1989 o Masă Rotundă.

miercuri, 25 ianuarie 2017

Șocul PSD

Conflictul din aceste zile nu are de-a face 100% cu justiția, și nici măcar cu jocuri politice de genul PSD vs Iohannis. Linia de conflict e una civilizațională. PSD nu se preface, ei chiar nu înțeleg. Personal sunt de părere că cel puțin 90% din declarațiile lui Liviu Dragnea sau Codrin Ștefănescu sunt lucruri în care ei chiar cred, nu e vorba de minciuni pe care le propagă conștient. Ei trăiesc, se bazează și doresc să propage un model civilizațional total străin protestatarilor. Implicit, și protestatarii se simt agresați din același motiv, dar în oglindă.

Resorturile pentru conflictul de acum, ca și pentru alte conflicte similare din anii trecuți sau viitori, sunt două tranziții eșuate.

Prima tranziție eșuată în România este de la primul val (agricultură) la al doilea (industrie). În 1985 doar jumătate din populația Republicii Socialiste România locuia în mediul urban. Cu douăzeci și cinci de ani mai devreme, Cehoslovacia, Ungaria, URSS și alte țări din spațiul estic aveau deja o majoritate a populației în urban (sursa). Doar Bulgaria era oarecum într-o situație similară cu a noastră, dar chiar și acolo urbanizarea avea un ritm mai rapid decât la noi. Comparațiile cu Europa Occidentală evident că nici nu mai au sens.
Abia pe ultimii ani ai regimului Ceaușescu se ajunge ca jumătate din români să trăiască în mediul dominat de fabrici, uzine, întreprinderi, etc. Nu te lăsa păcălită/păcălit de documentarele TVR de atunci despre siderurgie, industrie grea și combinate strălucitoare: 40 de ani de comunism din 45 majoritatea cetățenilor locuiau în sate și comune unde legăturile dintre oameni sunt bazate pe alte reguli decât cele din societatea industrială. Primează încrederea în autorități și integrarea în comunitate ("capul ce se pleacă sabia nu-l taie") și nu opinia proprie, primează rețelele inter-umane de susținere reciprocă și nu idealurile de vreun fel sau altul, primează tradiția/"modul în care se fac lucrurile de atâta timp" și nu inovarea. Relevante mi se par de asemenea pentru ruralul românesc de atunci și de acum:
- accesul limitat la învățământ de calitate;
- infrastructura deficitară care împiedica conexarea rapidă cu mediul urban (ex. copil de 12 ani care trăiește la sat dar învață la oraș);
- ineficiența agriculturii, una în genere de subzistență, cauzele fiind numeroase și istorice dar specifice țărilor balcanice (nivelul de trai în Ungaria rurală era și este mult mai înalt, ceea ce explică și de ce abia în 2006 România, o țară cu o populație dublă față de cea a Ungariei, o depășește ca produs intern brut).

Datorită ponderii mari în totalul populației, pondere mai mare decât oriunde în Europa chiar și acum, ruralul românesc reprezintă o miză politică de primă talie. FSN - ca organ al statului și Revoluției - preia controlul asupra structurilor din acest mediu de rezidență în 1990 și, cu o mică excepție, nu-l mai pierde. Excepția o reprezintă efortul PDL de a crea organizații puternice în rural, pe modelul PSD și cu valorile utilizate de PSD.
În această lume PSD-ul actual este ca peștele în apă. Primarul este stăpânul comunității și decidentul principal. El controlează economic, emoțional și juridic totul. Pământul, ajutoarele sociale fără de care nu se poate trăi (întrucât economic agricultura nu e de ajuns), preotul, biserica, școala, până și postul vizionat pe televizorul birtului din sat - totul se află în mâna primarului și depinde de el. Puterea se exercită fără consultări, fără transparență și fără ezitări. Ca parte a tranzacției nescrise cu comunitatea, primarului i se oferă în schimbul responsabilității dreptul de a utiliza resursele statului pentru binele familiei proprii. Un fel de adaos comercial. Sau taxă de distribuire. PSD a încercat și reușit să implementeze un model aproape identic în orașele mici ale României, precum și în multe din orașele mari. Președintele de consiliu județean, de exemplu, e un fel de primar mai mare: mai multe responsabilități, mai multe panglici de tăiat, deci sume mai mari ce trebuie să fie încasate de respectivul sau respectiva. "Statul" este utilizat pe baza a ceea ce este denumit în știința politică 'modelul african' : este în mod asumat o sursă de bani pentru politicieni, birocrați* și pentru familiile lor, eventual și pentru firmele înființate de prietenii lor tocmai pentru a sifona banii de la stat.
* = deloc întâmplător aliați ai PSD într-o măsură foarte mare.

În acest model civilizațional, aproape copy-paste după cel al boierilor, corupția, abuzul în serviciul sau pur și simplu furtul de bani din bugetul statului nu există ca termeni sau noțiuni. Sunt totul. Sunt lucrul natural, de bun-simț, sunt regulile acceptate de comunitate. Sunt motivul fundamental pentru a se intra în politică. Ce te faci dacă ești un contabil mediocru, un economist de mâna a doua, un electrician mai ambițios? Te duci unde sunt bani ușor de făcut. Oamenii din PSD sunt realmente șocați că cineva ar vrea să le pună sub semnul întrebării modelul comercial și civilizațional de funcționare: "Bă, eu cum îmi hrănesc familia?!" De aceea obsesia că justiția face jocuri politice, de aceea obsesia protestelor plătite de Soros, de aceea căutarea de conspirații nebuloase. N-ai observat că întotdeauna PSD dă vina pe altcineva sau altceva pentru pierderea alegerilor, de obicei sugerându-se o fraudă de un fel sau altul? PSD nu poate crede că cineva ar vrea altceva. PSD nu știe cealaltă Românie și nu o înțelege. Nu e întâmplător că tocmai liderii filialelor județene PSD cu orașe mari (Timiș-Timișoara, Cluj, Iași) au fost și cei mai reținuți în a cataloga protestele într-un fel sau altul (sursa). Ei văd și cealaltă Românie.*

* = Firea e un caz special. Ea țintește prezidențialele și în consecință dialoghează cu publicul PSD din București și din afară, nu o interesează protestatarii pentru că știe că nu o vor vota niciodată.

A doua tranziție, cu care are probleme nu numai România, ci cam toată lumea este de la industrial la post-industrial. Meserii noi și aptitudini noi creează alte valori, alte modele de relaționare cu instituțiile și alte tipuri de resurse. Din perspectiva PSD, e ca și când peste România liniștită și fericită, cu țuică și mămăligă, s-ar fi pogorât o invazie extraterestră. Din fericire pentru PSD, această a doua tranziție creează și migrație spre occident, împingând în afara României oameni pentru care modelul civilizațional anterior e nepotrivit. Din nefericire pentru PSD, aceeastă a doua tranziție nu creează destulă migrație. În fiecare zi mor oameni din modelul vechi și capătă drept de vot oameni care sunt mai greu de cârmit spre cel vechi. Forța globalizării e de asemenea colosală, pentru un sat din Buzău Barcelona e mai relevantă decât reședința unui județ învecinat. PSD însuși e contaminat. În afară de momentele de teatru festiv și public, parlamentarii PSD vor pentru ei și familiile lor ceasuri scumpe, televizoare late și mașini străine, nu căruță, clopotniță și știuleți de porumb. De aceea social-democrații încearcă cu oarecare timiditate să facă vorbire despre mesaje pro-business. Încep să folosească Facebook în mod eficient. Evită să introducă impozitul progresiv, deși i-ar ajuta în cazul în care chiar ar duce la o creștere a încasărilor (mai mulți bani la buget = mai mulți bani de furat). Dacă nu s-ar fi ajuns la subiectele grațiere-abuz în serviciu, ar fi urmat câțiva ani foarte liniștiți. PSD ar fi pedalat în gol pe subiectele care-i sunt dragi, subiecte irelevante pentru post-industrial, gen TVR, dacii, crucea și patriotismul. Dar subiectele grațiere+abuz în serviciu sunt vitale pentru PSD. Sunt sângele partidului. Dacă liderii PSD nu au garanția că modelul lor civilizațional-economic nu e păstrat, atunci nu au nimic. Exagerând nițel, ar putea pleca de la guvernare: "dacă nu luăm bani, de ce suntem aici??"

Nicio tabără nu poate ceda. Referendumul anunțat de Iohannis are meritul de a încerca să rezolve situația fără violență. Social-democrații se uită la rezultatele parlamentarelor și uită că e ușor să fii anti-PSD, dar mai greu să fii pro-partidele-care-se-luptă-cu-PSD. De aceea PSD obține locul 1 când e în competiție cu mai multe forțe separate (parlamentare, europarlamentare, turul unu al prezidențialelor) dar aproape întotdeauna pierd* când pachetul de cărți se împarte în două (turul doi al prezidențialelor, suspendarea din 2007, referendumurile din 2009 privind parlamentul unicameral și reducerea numărului de parlamentari).

* = excepția este 2012, când s-a realizat o alianță atipică, nu între PSD și PNL, ci între votanți din modele civilizaționale diferite.

Cei mai triști acum nu sunt nici liderii PSD, care speră că totul va fi OK ("ce-i aia 30 de mii de oameni în stradă? avem parlamentul, facem tot ce vrem"). Nici protestatarii, cei mai mulți având posibilitatea de a emigra. Cei mai triști sunt cei care s-au pomenit că sunt în tabăra greșită: PSD-iștii ardeleni și bănățeni (nu toți), care provin dintr-o zonă geografică unde modelul boieresc nu e chiar funcțional, cei câțiva PSD-iști de stânga (există) cărora societatea post-industrială le place mai mult, și PNL-iștii care își văd partidul drept un PSD mai mic și care doresc să fure exact ca PSD-iștii de la ei din județ, simpatizând în consecință cu ideea că politicienii trebuie să aibă imunitate totală în fața justiției pentru furtul de bani din bugetul de stat.

În subsidiar contează și subiectul Dragnea. Niciodată partidul n-a fost mai unit în spatele unui lider. Niciodată n-au existat mai puține găști, aripi sau alternative interne. Iar Dragnea trebuie să se salveze de închisoare. OUG-urile sunt vitale pentru el. Partidul s-a prins cu ambele mânuțe de cometă: cu ea se ridică și cu ea pare să fie dispus să se prăbușească. Fără a fi tragică, această situație e nefericită. Cum zice o zicală românească din modelul civilizațional agrar, cel care-i place PSD atât de mult, "nu e bine să-ți pui toate ouăle într-un singur coș".

marți, 24 ianuarie 2017

Cele 100 de subiecte pe care PSD le va promova ca să nu vorbească despre grațiere și modificarea Codului Penal

Cei doi "elefanți" reprezintă o problemă autentică pentru PSD. Uneori cu disperare, alteori prin echilibristică, PSD va încerca să vorbească săptămânile viitoare despre orice altceva. Deja strategia funcționează. O listă orientativă de fumigene pentru viitorul apropiat:

1) Iohannis e ca Băsescu
2) Constituțional vorbind, avea voie Iohannis să iasă în stradă?
3) Constituțional vorbind, avea voie Iohannis să facă declarații?
4) Constituțional vorbind, n-ar fi mai bine să modificăm Constituția în loc să facem alte referendumuri?
5) Hai să construim niște spitale în localități unde nu sunt [PSD alături de români și împreună cu ei pentru binele lor]
6) E frumos afară, hai să facem sport în parcuri [imagini cu primari în parcuri, într-o zi de vară]
7) Ce bun primar e Gabriela Firea, n-o să-ți vină să crezi cum stă în sondaje!
8) Hai să facem o colectă națională pentru haine pentru oamenii săraci
9) Cât să dăm pe apărarea României de inundațiile ce clar vor veni la vară?
10) PNL e un partid slab
11) Soros e peste tot
12) Dacii trebuie celebrați de statul român, avem nevoie de evenimente, concerte, expoziții, etc. Avem nevoie de o Zi Națională a Dacilor, o Zi Națională a Daciei, etc.
13) În februarie vin zăpezi mari, trebuie să ne concentrăm pe asta, nu pe politică
14) Trebuie făcut ceva cu subiectul mediului, aerul e irespirabil în marile orașe, cifre scandaloase în sensul ăsta [jos guvernul tehnocrat chiar dacă nu mai e la putere]
15) Ne-a murit un membru de partid, trebuie să mergem la înmormântare
16) ONG-urile destabilizează România, ce ne facem?
17) Legea Referendumului e neclară
18) SRI
19) Viitorul director SIE
20) Vai ce accident groaznic a avut loc în Bășculițeni / Hormașu de Jos / Căpâlțenii de Sus!!
21) Un pic de corupție nu e rea, uite că și în vest este corupție [discuție prelungită]
22) Protestele s-au făcut cu bani de la americani
23) Protestele s-au făcut cu bani de la ruși
24) Protestele s-au făcut cu bani de la albanezi
25) Alegeri parțiale!!! (Tg. Jiu, Roman, Craiova, etc)
26) Corporațiile multinaționale sug în continuare sângele României. Cum le oprim? [discuție publică]
27) Transportul în București devine gratis. De ce nu e și în Cluj la fel? [jos Boc]
28) Uitați cum chiulesc parlamentarii opoziției de la dezbateri!
29) Iohannis nu e român. Da, s-a dat deja în 2014, dar asta e.
30) Ca să încurajăm turismul, anul ăsta societățile comerciale din domeniu nu vor plăti impozit pe profit
31) Mărim punctul de pensie cu încă 2%
32) Cum să schimbăm din nou codul fiscal? Să-l schimbăm? Să nu-l schimbăm? [emoție]
33) Poze compromițătoare. Nu e clar cine e în ele [emoție]
34) Un copil a dispărut de undeva din România, hai să-l găsim [24 de ore televiziunile sunt blocate pe subiectul ăsta. Minim 24]
35) România are resurse imense de gaze naturale și petrol, sunt super-secrete, Ceaușescu știa de ele!
36) Să ne unim cu Moldova? Cum? [lungă dezbatere publică]
37) Uite câte chestii rele a făcut guvernul tehnocrat și acum le descoperim
38) Unde să facem următorul aeroport?
39) Pedepse mai mari pentru cei care rănesc animale
40) E nevoie de înțelegere națională, nu de certuri
41) A crescut PIB-ul de când suntem la guvernare
42) Vai ce tragedie e Brexit-ul!
43) Bamboo
44) Colectiv
45) Să mai discutăm nițel despre pozele lui Dragnea în State
46) Adrian Năstase a lansat o carte senzațională cu informații uluitoare
47) Uite ce lucru frumos a făcut primarul nostru din Ștrumpelenii din Deal
48) Oare ar trebui să dăm bani de la stat televiziunilor private?
49) Uau, nu-i așa că vă atrage atenția câți bani am dat TVR?
50) Prioritatea e acum să reparăm școlile
51) Lansăm două autostrăzi noi. Dar nu vă spunem unde [emoție]
52) Mărim salariul minim cu încă 100 de lei
53) Sistemul energetic al României - cum să-l reformăm?
54) Să-l schimbăm pe Isărescu sau nu?
55) Vai, a divorțat vedeta X!
56) Taxele pe mașini - reducem, dar cu cât?
57) Hai să mărim și mai mult salariile medicilor
58) Hai să mărim și mai mult salariile profesorilor
59) Programul de guvernare-programul de guvernare-programul de guvernare
60) E Sfântul Eucarion cel Mic, iată-ne pe noi, membrii PSD, la biserică!
61) Oare are Iohannis salariul prea mare? [dezbatere prelungită]
62) E sărăcie mare în România
63) Remaniere de guvern!!
64) Schimbăm doar un ministru, așa, fără motiv, doar ca să piardă timp opinia publică încercând să-și dea seama de ce
65) USR e sub comandă străină
66) Să promovăm cultura națională, muzica populară, costumele populare
67) Cum ne apărăm dacă ne atacă extratereștri?
68) Oare Ponta a câștigat alegerile din 2014 și votul a fost fraudat?
69) Ziua referendumului din 2012 trebuie să devină sărbătoare națională, Ziua Libertății Românilor
70) Hai să scădem accizele la benzină
71) O parlamentară de-a noastră a rămas însărcinată, ce drăguț
72) Casele lui Iohannis
73) Oare ar trebui să facem încă o linie de metrou în București?
74) S-au pierdut niște oameni în munți, tragedie
75) Călătorii gratuite pe CFR pentru toată lumea
76) Să discutăm serios despre legea redevențelor
77) să facem o strategie națională pentru rezolvarea problemelor tinerilor
78) să facem o strategie națională pentru rezolvarea problemelor copacilor pitici
79) să facem o strategie națională pentru crearea de strategii
80) uite ce drăguț e Grindeanu! [interviu despre copilăria lui, realizările lui]
81) Atenție la ce se întâmplă cu dosarul lui Iliescu
82) Ne certăm cu Băsescu pe ceva și monopolizăm atenția tuturor, da?
83) Se rupe UE
84) Se rupe PNL
85) președintele României trebuie să nu aibă imunitate
86) Ăștia vor să-l aducă pe rege înapoi
87) ALDE are inițiativa legislativă X, PSD se opune, uau, uitați-vă la noi că ne certăm!
88) În continuare e lovitură de stat, suntem vigilenți
89) Prevederi mai dure pentru interzicerea erotismului la TV înainte de ora 22
90) Iohannis vrea să-l suspendăm și poate chiar îl suspendăm [creăm ceva emoție măcar 3-4 zile]
91) Să nu se mai bea așa de multe băuturi acidulate, sunt rele pentru sănătate
92) Ce murdară e presa anti-noi!
93) Avem un mare erou, un medic senzațional care realizează operații dificile și care trebuie cunoscut de întreaga țară
94) Familia tradițională
95) Ungaria vrea Transilvania
96) Oare să-și dea demisia Grindeanu și să vină Dragnea sau altcineva în locul lui?
97) [scandal despre un lider PNL]
98) [scandal despre alt lider PNL]
99) se rupe USR acuș-acuș!
100) vine primăvara.

Nu te lăsa păcălit. Nu lua ochii de pe minge. Dezbaterea principală e despre grațieri și - practic - legiferarea abuzului în serviciu, adică a corupției la nivel de primării și consilii județene.

marți, 17 ianuarie 2017

Cine este PNL și cine a fost PNL

1990-2000-2008: de la "partidulețul pro-economie de piață" spre creșterea forței și pierderea identității. La primele alegeri de după Revoluție PNL ocupă locul doi. Lipsa de unitate de după aceea duce la apariția unei stări de fapt bizare: PNȚCD, un partid de trei ori mai mic ca electorat, devine în anii următori centrul rezistenței politice la FDSN/PDSR și deci nucleul Convenției Democratice. PNL ratează șansa de a deveni marele partid anti-PSD, face parte totuși din guvernarea CDR, "sare din barcă" la momentul potrivit disociindu-se de aceasta și în 2000 intră în parlament prin forțe proprii.

În 2004 PNL se prezintă la alegeri sub forma Alianței DA, alături de PD. Nu se poate decela electoratul PNL, întrucât Alianța DA a fost un proiect care a ajuns să aibă susținători proprii. La alegerile următoare, din 2008, PNL este slăbit de migrația unei părți a structurilor și a electoratului (PLD), precum și de competiția consistentă a PDL.

În 1990, după cum vei vedea, electoratul PNL era puternic ideologizat, specific și nișat.
În 2000 PNL se afla în competiție cu alte forțe din spațiul non-PSD, ceea ce duce la o scădere a numărului de voturi și la modificări în profilului votanților.
În 2008 PNL trece pentru prima dată de un milion de voturi, începe să beneficieze pentru prima dată de structuri teritoriale solide dar portretul votanților suferă schimbări atât de mari față de alegerile din anii de mai sus încât se poate vorbi chiar de un partid cu totul nou și vulnerabil, cu o identitate nu foarte clară.
În mod poate surprinzător, tot ce se întâmplă după aceea - candidatura lui Antonescu, USL, fuziunea cu PDL, victoria din 2014 - schimbă situația foarte puțin.

Iată despre ce e vorba:

În 1990 PNL obține 879 de mii de voturi la Camera Deputaților și 985 de mii la Senat. Diferența considerabilă se datorează votanților de alte etnii decât cea română, dar care susțineau platforma partidului. Un sfert din votanții PNL nu erau ortodocși. Merită spus că PNL era un partid dependent de tineri: jumătate din votanții PNL aveau sub 34 de ani iar o treime aveau 25 de ani sau mai puțin! Definirea PNL ca "partid al elitelor" e mai relevantă în 1990 decât oricând după aceea: un sfert din votanți erau intelectuali sau funcționari, un alt sfert studenți sau elevi și un sfert muncitori calificați. Jumătate din susținerea partidului provenea din orașele mari ale României, centre universitare care - chiar și în 1990 - aveau o situație economică mai bună decât restul.
Să luăm două propoziții ca să înțelegem mai bine ce reunea acești oameni:
"Toate companiile statului trebuie să rămână în proprietatea statului" - 76% din votanții PNL nu erau de acord (20% din restul populației nu era de acord).
"România trebuie să fie o societate nonsocialistă, cu economie de piață pe model vestic" - 69% din votanții PNL erau de acord (24% din restul populației erau de acord).
În 1990 acest tip de poziționare era, după cum poți observa, nepopular și chiar perceput drept riscant. Acest lucru explică parțial fenomenalul dezechilibru de gen din electoratul PNL de atunci: 73% erau bărbați și doar 27% femei.
Rezumând, era vorba de 3 mini-bazine electorale. Într-o ordine oarecare:
1) intelectualitate urbană
2) persoane de educație mai joasă sau statut economic defavorabil care votau PNL probabil din motive istorice (în special în rural: "Bunicul/tata era liberal, eu votez cum ar fi votat bunicul/tata")
3) studenți și liceeni.
Spun "mini-bazine electorale": chiar și la alegeri cu prezență mică precum ultimele parlamentare, PNL, cu același număr de votanți ca în 1990, abia ar fi ajuns la 12-13%.

Să mergem înainte 10 ani.

După ascensiunea și prăbușirea CDR, PNL este din nou ... un pic sub un milion de voturi: 814 mii la Senat, 747 mii la Camera Deputaților. În continuare e relevantă influența minorităților etnice. PSD, cu un electorat de aproape 6 ori mai mare, înregistrează aceeași diferență de 65-75 mii voturi între Cameră și Senat.

Unele lucruri, deci, rămân asemănătoare cu anul 1990. Orașele mari și Ardealul sunt în continuare baze solide pentru liberali. Scorul PNL în rândul românilor cu studii superioare (19%) este aproape dublu față de cel în rândul românilor cu studii medii (10%) și triplu față de susținerea în rândul românilor cu studii primare (6%).

Alte lucruri se schimbă față de 1990. Partidul se echilibrează ca gen. O parte din tinerii care capătă drept de vot după 1990 se îndreaptă (și) spre PRM. Fenomenul nu este unul cataclismic, în continuare PNL obține cel mai bun scor dintre toate categoriile de vârstă în rândul votanților sub 34 de ani, dar nu mai este atât de dependent de acest electorat: doar un sfert din votanții săi au sub 25 de ani, nu o treime ca în 1990; vârsta mediană a votantului PNL crește de la 34 la 39 de ani, ceea ce sugerează un grad mediu de continuitate (dacă erau exact votanții din 1990 ar fi trebuit să crească cu zece ani). De altfel, partidul se extinde socioeconomic. În bazele de date, în categoria votanților PNL se află grefieri, profesori, medici și funcționari dar găsim și barmani, confecționere, electricieni, șoferi și tâmplari.
Partidul se schimbă pentru că și România se schimbă. Cele două drumuri încep să se întâlnească, iar mesajele PNL, sau cu care era identificat PNL, nu mai sunt ciudățenii:
46% din votanții PNL sunt total de acord cu afirmația "numai cei care riscă câștigă". Pare mult, până când vedem că 40% din restul populației gândea la fel.
11% din votanții PNL aveau o firmă. E dublu față de restul populației, nu de șase sau zece ori mai mult.
Votanții PNL susțin aproape în totalitate economia de piață (94%), intrarea în NATO (80%) sau integrarea în UE (88%), dar în legătură cu aceste subiecte și majoritatea restului românilor gândeau la fel (76%, 63% respectiv 69%).
Erau cei 750-850 de mii de votanți PNL micii afaceriști sau corporatiști ai României? Nu. Pentru 40% cea mai importantă sursă de venit a gospodăriei era salariul de la stat, pentru 20% pensia și pentru 40% salariul de la privat sau afacerea proprie.

Rezumând din nou, iarăși e vorba de 3 mini-bazine electorale:
1) intelectualitate urbană - ca în 1990. Doar că acum exista competiție din partea CDR 2000, APR, chiar și PSD, etc.
2) votanți în rural, în bună parte aceiași ca în 1990;
3) angajați tineri la privat sau afaceriști, în special din Ardeal și București, de toate nivelele educaționale posibile și imposibile. În bună parte e vorba chiar de tinerii și licenii care susțineau PNL în 1990, doar că au îmbătrânit cu zece ani.

După alegerile din 2004 și ruperea Alianței DA, în PNL începe confuzia. Pentru PNL se încheie o epocă istorică: ce sens mai are să fii pro-business când toată lumea e pro-business? Ultimii ani ai mandatului lui Tăriceanu sunt definiți de cheltuieli bugetare imense, acesta obținând simpatia birocrației (când a plecat la ALDE, a plecat cu simpatia birocrației cu tot...). În planul valorilor, PNL începe să pune toate jetoanele pe mesajul "Jos Băsescu", o antrepriză riscantă dacă nu era singurul partid care făcea asta (și nu era). Lipsa interesului pentru gândire strategică de atunci costă și acum. După "Jos Băsescu", PNL e - și acum - în lipsă de proiect. Pe de altă parte, ambițiile partidului la acel moment erau mici, de a fi o "balama" între PSD și PDL. Astfel, în 2008 PNL se găsește în situația oarecum ingrată de a fi "partidul non-PSD la care te poți duce dacă nu-ți place Traian Băsescu" - o identitate tactică, dependentă de situația politică din acel moment, dar fără conținut strategic. Organizațiile primează, capacitatea de a genera mesaje persuasive pentru publicul urban fiind limitată de carisma președintelui României de atunci. Partidul capătă altă față:
- 63% din votanții PNL provin acum din rural
- PNL obține 49% în jud. Giurgiu, 49% în jud. Călărași, 30% în jud. Botoșani dar nicăieri în Ardeal un scor cu 3 în față. De altfel, în județele Arad, Timiș și Cluj obține sub scorul național (!). Este în schimb peste media națională în Bacău, Buzău sau Teleorman.
- Să vorbim de orașele mari. PNL termină pe locul 4 în Cluj-Napoca, pe 3 în Iași și pe 3 în București, în toate aceste localități obținând un scor mai mic decât media națională. Situația e oarecum acceptabilă în Timișoara, locul 2 și scor cu 6% peste media națională.
- dispar diferențele de scor între diferitele categorii educaționale, partidul obținând 18-20% indiferent de nivelul de școlire al votanților.
- din vulnerabilitate, Moldova devine un punct de sprijin, aici PNL obținând un scor peste media națională.

Bazinele pentru PNL devin două și măricele:
1) rural, mobilizat de credibilitatea primarilor în funcție
2) o parte a intelectualității și tinerilor din județele mai sărace ale României.

La alte partide, în special PDL, se află acum: Ardealul, orașele mari, 80% din votanții cu studii superioare, 77% din tineri, 78% din oamenii cu vârsta 30-44 ani. Din acest(e) motiv(e) PNL termină nici pe locul unu, nici pe locul doi, ci pe locul trei.

Momentul 2009. Meteoritul "Proto-USR". În doar un an are loc o schimbare semnificativă. Tăriceanu pierde președinția partidului și se trece la Antonescu, care în primul tur al alegerilor prezidențiale schimbă profilul votanților partidului mai înspre 1990 sau, dacă vrei să privești spre viitor, spre electoratul lui Nicușor Dan/USR din 2016.
Românii cu studii superioare, mediul urban, Ardealul, Bucureștiul și, într-o măsură mai mică, votanții sub 40 de ani, revin. Astfel Antonescu obține 2,2 milioane voturi, cu un milion peste partid la parlamentare. Peste structurile din rural și din orașele mici vine un candidat carismatic. În teorie cea mai bună combinație posibilă.
Cu toate acestea Crin Antonescu nu reușește să obțină locul 2 decât în circumscripțiile Bihor, Brașov, Cluj, București, Sibiu și străinătate. În nicio circumscripție nu ocupă locul 1. Candidatura sa e prinsă într-o menghină formată de structurile de partid superioare ale PDL și PSD, precum și de mesajele de mai largă întindere sociologică și mai populare/populiste ale celorlalți candidați principali.

Măsurile de austeritate din 2010 încheie orice posibilă discuție despre viitorul PNL înainte ca această discuție să înceapă. Partidul își afundă capul între umeri, refuză să privească în lateral și încearcă să-și potrivească pașii astfel încât lucrurile să fie OK, măcar pe termen scurt-mediu. După PDL și Traian Băsescu, PNL și Crin Antonescu ocupă locul 2 (sau dacă preferi, locurile 3 și 4) în clasamentul celor care au avut de suferit de pe urma crizei.
Iată de ce: perioada post-austeritate este jucată de Crin Antonescu prin formarea USL. O variantă ar fi fost ca PNL să mențină distanța față de PSD, cele două partide urmând să "mănânce" electoratul PDL din două părți. Din alte considerente se alege colaborarea.
Trebuie înțeles că o alianță politică și electorală de durată poate avea costuri majore pentru partenerul mai slab (mai puțin vocal, cu identitatea mai puțin clară, etc.) În termeni duri dar preciși e vorba de un menaj-a-quatre, în care două partide și două electorate trăiesc împreună o perioadă îndelungată de timp. Exact precum în cazul în care am vorbi de oameni (un partid și electoratul său alcătuind un cuplu), pot exista transferuri de emoție pozitivă spre ceilalți rezidenți ai casei - cei din afara cuplului inițial. Alianța partidului A cu partidul B semnalează electoratului partidului A că simpatizarea partidului B este acceptabilă, ba chiar necesară; probabilitatea "infidelității conjugale" crește exponențial. Astfel PNL "a făcut cunoștință" electoratului său de la începutul anilor 2000 cu Traian Băsescu, pe atunci văzut drept un ex-FSN-ist vocal care a dus la căderea guvernului Ciorbea. În câțiva ani Traian Băsescu "răpește" PNL-ului Ardealul, orașele mari și cea mai influentă parte a intelectualității. În mod asemănător, în 2011 PNL prezintă votanților săi pe social-democrați, care sunt astfel validați în ochii electoratului propriu (detalii mai jos).

Să privim dansul cu PSD numit USL din perspectiva prezentului. Net spus, liberalii au obținut destul de puțin. Primăriile din rural câștigate în 2012 nu produc efecte consistente în 2016, asta dacă nu fuseseră preluate de social-democrați direct, înainte de prezidențiale, prin ordonanța care a legiferat temporar migrația politică. Liberalii nu iau votanți social-democrați, în schimb social-democrații cresc cu 1,3 milioane voturi între 2008 și 2016. PSD și ALDE preiau de la liberali mantia de partid al bugetarilor "de elită": profesori, medici, etc.

Din fuziunea cu PDL, iarăși liberalii extrag destul de puțin. La parlamentarele din 2016 PNL-ul "mare" obține 24% din voturile din rural, cu doar 3% peste "vechiul PNL" în 2008. Se pare că preluarea structurilor teritoriale ale PDL, chiar și slăbit de alegerile locale din 2012, a contat doar pentru ... 3 procente?
Să mergem pe această linie de gândire încă puțin. PNL-ul rezultat în urma fuziunii obține rezultate comparabile cu cele ale PNL-ului "mic", pre-fuziune. 1,4 milioane voturi față de 1,29 milioane; susținere relativ echilibrată pe nivele educaționale ca și atunci. Există și câteva modificări: se echilibrează susținerea pe mediul de rezistență (urban/rural); scorul în rândul votanților sub 30 de ani (30,6%) este încurajator chiar dacă la vot au venit foarte puțini. Motivul pentru care rezultatul a fost dezamăgitor este următorul: pentru prima dată din 1990 încoace PNL era principalul partid non-PSD, iar așteptările erau mai mari decât 20%.

Pe bazine, mini-bazine și bazinașe electorale lucrurile stau trist:
- PNL termină pe locul 3 în rândul votanților cu studii superioare, după PSD și după USR;
- înfrângerea de la București, de la alegerile locale, se repetă cu scoruri identice, PNL terminând în cea mai mare circumscripție electorală din România, cea care livrează 10% din voturi, pe locul 3;
- PSD câștigă mai multe județe în Ardeal decât PNL;
- în rural PNL stă infinit mai bine decât alte partide non-PSD, dar este la 26% în spatele PSD;
- în urban (unde intră, atenție, și Iași sau Timișoara dar și Calafat, Jimbolia, Huși și Pașcani) USR a terminat la doar 5% în spatele PNL. În același timp, PNL a luat în urban jumătate din voturile PSD.

Strict ca părere personală, în anii 2015 și 2016 s-a vorbit în partid prea puțin despre ce e PNL, cine sunt publicurile-țintă (pe baza cărora să ajungă la 40-50%!) și care sunt valorile pe care le reprezintă liberalii. Primul congres de după unificare ar fi trebuit să aibă loc în 2015; decizia de a-l amâna a reprezentat o eroare toxică pentru PNL, care în funcție de ruta ce-ar fi fost urmată fie ar dus în jos scorul PSD fie ar fi dus la inutilitatea apariției USR. În absența unui congres și a unei viziuni clare, probabil în încercarea de a se comunica cu absolut toate grupurile electorale posibile, s-a ajuns la o pastă mediocră și nu foarte hrănitoare: pe niciun grup demografic PNL nu obține mai puțin de 13,5% sau mai mult de 24,4%, excepția fiind scorul în rândul votanților de 18-30 ani. Pentru o arenă politică precum cea din 2008, pentru un partiduleț "balama", acest lucru era acceptabil. În 2016, dacă ești al doilea partid al României, în niciun caz.

Un aspect care a accentuat problemele - sau în unele cazuri le-a creat - e absența liderilor naționali. În 2015 guvernul PSD cade, dar PNL nu simte că are legitimitatea să încerce să formeze guvernul și nici nu poate livra un nume de potențial prim-ministru. În 2016 PNL trebuie să se ducă din nou "în afara partidului" pentru a propune pe cineva.

Congresul PNL de peste câteva luni este fenomenul politic cel mai important al anului. Destinația multora din procentele din primul tur și din al doilea tur al prezidențialelor viitoare se vor decide aici, atât de relevante și de mare impact sunt deciziile ce vor trebui luate. Din 1990 și până în 2004 PNL a știut, în genere, ce dorește și pe cine reprezintă. Din 2005 au primat calculele de moment. Acum partidul va trebui să se uite nițel în oglindă, întrucât nu mai există calcule de moment ci ani de zile de opoziție iar PSD și USR au o capacitate deja dovedită de a prelua votanți de la liberali.

Surse:

Sondaj USIA, aprilie 1990
Exit poll Metro Media, 2000
Exit poll CCSB, 2008
Exit poll INSOMAR, 2009
Exit poll CURS/Avangarde, 2016